O floare şi o poezie – Cîntec vechi de lună nouă

Un început (şi nu numai) de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!

“Cîntec vechi de lună nouă” de Nichita Stănescu

 

Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele şi de lut
ardea pe străzi şi nu l-am cunoscut.

 

În felinarele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau în drum
şi pasul greu mi se-aşternea nătîng
… şi fluieram, aşa, ca să nu plîng.

 

Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc în ochii mei pustii şi goi,
nici în surîsul meu nedăruit
şi tot credeam că poate n-am murit.

 

Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut şi, gol de gînd,
trecui aşa-nainte, fluierînd.

 

 

 

 

Articole asemănătoare:

• O floare şi o poezie – Am fost…

• O floare şi o poezie – Primăvara

• O floare şi o poezie – Prea-i prunc iubirea

• O floare şi o poezie – Noapte de unul singur

• O floare şi o poezie – Începutul