Nemângâiatele cuvinte

Palma e deschisă adânc vibrându-și liniile ca pe niște descântece. Cu degetele distante, urându-se între ele, se zbate căutând adieri ce imită dans de gesturi uitate. Se lipește de aer lăsându-se legănată într-un contur desenat deja. Cu umbre ce i se strecoară printre degete, se reconstruiește refugiu de gânduri la marginea șuvițelor. Sub apăsarea degetului mic pulsează resturi de secunde. Celelalte degete, ca niște cuvinte, nemângâiatele cuvinte, se încolonează cabrate într-o spirală șoptită spre un trecut prăbușit între două fraze ce își caută înțelesuri în pagini diferite.

Și spirala se transformă într-o mișcare brută, tangentă, de respingere. Nimic tandru. Nimic duios. Ca un gând care survolează colțuri prăfuite de amintiri și, turbat, vrea să pătrundă în miezul imaginilor. Să incendieze trecutul și să smulgă resturi fumegânde. Pansament inutil peste răni fabricate.

 

Cu fiecare gând trupul își pierde din brutalitatea căderii. Se clatină bolnav cu degetele înfipte în tremurul șuvițelor, izbindu-se prin colțuri amorțite de parfumul amintirilor. Se izbește cu gesturi nesigure. Se izbește și își numără falange trădate de zgomotul indiferenței.

 

Zvâcnește neputincios ca o chemare muribundă scrisă pe ultimul rând al paginii și se întinde strivind cuvinte. Și ce dacă pagina arde într-un înțeles de foc cu reflexii albastre? Sufletul nu o poate stinge. Sufletul nu poate salva nemângâiatele cuvinte. Sufletul nu poate salva… nu poate salva…

 

Nemângâiatele cuvinte…

 

 

 

 

Poveşti pentru sufletul meu:

 

• Götterdämmerung

• Gară pentru mine

• Sensul cuvintelor

• Funambulul

• Povestiri din Desinence – Căderea

• Tango to Desinence