Luna parfumului

Un soare roşiatic se ascunsese în umbra copacilor de la marginea oraşului. Cobora molcom spre asfinţit aruncând ultime priviri printre crengi şi frunze. Întunericul îl urmărea de la distanţă şi îi pândea ieşirea din decor. Fiecare îşi aştepta rândul la hoinăreală pe străzile oraşului. Luna apăruse stingheră într-un colţişor al cerului. Pulsa rotundă şi  ameninţătoare. Cu fiecare minut creştea şi se pregătea să se proiecteze în geamurile caselor. În aer plutea un sentiment de teamă adâncă. O teamă ce avea rădăcini în trecut, în obişnuinţa oraşului. Străzile se goleau şi intunericul se hrănea cu spaima întâlnită pe drumuri. Doar câţiva rătăciţi mai erau văzuţi ici-colo.

Răpirile începuseră cu aproape două sute de ani în urmă. În fiecare an, toamna, în luna octombrie, străzile oraşului adormit erau bântuite de tot felul de stafii. Cel puţin aşa credeau oamenii. Nopţile deveneau din ce în ce mai înfricoşătoare. În noaptea cu lună plină oraşul era paralizat de aromele unui parfum ameţitor. Nimeni nu putea rezista acestui parfum. De aceea, oamenii denumiseră această lună teribilă “Luna Parfumului” iar noaptea dominată de o lună plină şi apăsătoare era trecută în calendar cu semnificaţia de “Killer Night”. Nu se găsiseră niciodată cadavre. Erau răpiţi numai bărbaţi. O parte din ei dispăreau pentru totdeauna. Ceilalţi erau regăsiţi după o perioadă de timp fără a-şi aduce aminte despre cele întâmplate. Singurul cuvânt pe care îl murmurau în momentul întoarcerii era “killer”. De aici teama oamenilor pentru acest fenomen de neexplicat. Curios faptul că, bărbaţii răpiţi erau din categoria celibatarilor convinşi şi după întoarcere se schimbau total, devenind adevăraţi familişti. Deşi trecea prin momente de groază comunitatea îşi recunoştea  beneficiile câştigate în urma acestui fenomen bizar.

Noaptea s-a lăsat grea peste oraş. Luna plină aruncă priviri dispreţuitoare în geamurile camuflate. Parfumul a invadat străzile şi muşcă din simţurile rătăcite. O cohortă întreagă de amazoane în frunte cu regina lor, Killer Queen, cutreieră străzile oraşului în căutarea celor ce le vor întregi destinul. E o vânătoare la care eu nu iau parte. Rămân pe colina din afara oraşului şi urmăresc strigătele de spaimă cum traversează stradă cu stradă. Şi eu am fost răpit cu 29 de ani în urmă. Nu am să uit niciodată acea dată, a fost în ziua când s-a născut Killer Queen, era 25 octombrie 1984. Amazoanele plecaseră la vânătoare în timp ce regina lor stătea să nască. Am fost capturat şi făcut cadou reginei în cinstea naşterii moştenitoarei. Datorită isteţimii şi diplomaţiei de care am dat dovadă am fost făcut Sfătuitorul reginei. De 29 de ani sunt singurul bărbat acceptat lângă regină, întâi ca sfătuitorul mamei şi de 10 ani ca sfătuitorul fiicei, Killer Queen. Ultima regină este cea mai rebelă şi mai nonconformistă din toată istoria lor. Este atât de neînduplecată încât mi-a cerut să supun peţitorii la teste şi mai dure decât până acum. Am stabilit nişte probe atât de greu de îndeplinit încât mi-e teamă că într-o zi îmi va cere capul. De 10 ani încearcă să îşi găsească jumătatea dar niciunul din peţitori nu a reuşit să trecă testul. I-am sugerat reginei să ne mutăm spaţiul de vânătoare în alte regiuni. Aici, după atâtea generaţii de spaime parfumate şi de întoarceri la spiritul familiei, bărbaţii s-au moleşit. Nu mai au acelaşi spirit combativ, aceeaşi fibră de vânători râvniţi. Tradiţia e tradiţie! Nici nu a vrut să audă de aşa ceva.

Se apropie cântatul zorilor şi vânătoarea se stinge uşor. Cohorta se întoarce cu pradă bogată. E cea mai frumoasă captură din ultimii ani. Părăsim oraşul şi ne întoarcem în ţinutul nostru, regatul de dincolo de nori. Prizonierii mărşăluiesc la mijloc iar pe margine sunt flancaţi de frumoasele războinice parfumate. Mersul lor seamănă cu cel al unor îndrăgostiţi plecaţi în căutarea fericirii. Toată lumea lor s-a comprimat în jurul amazoanelor.

Killer Queen îşi alege cinci pretendenţi iar restul sunt făcuţi cadou însoţitoarelor ei. Fiecare pretendent trebuie să treacă prin trei probe de foc. Cele trei probe sunt: Fructe de pădure, Celosia şi Esenţă de praline. Ratarea uneia din ele face ca acesta să fie eliminat. După o carantină parfumată pentru a i se şterge din memorie experienţa trăită, pretendentul este trimis acasă în oraşul său. Sper ca de data asta regina să îşi găsească alesul iar incursiunile viitoare să fie doar o distracţie pentru însoţitoarele ei. Din păcate, rând pe rând, primii patru aleşi au ratat

Proba numărul unu: Fructe de pădure. În apropierea castelului reginei era construit un labirint foarte mare. Pretendentul trebuia să intre în labirint, să găsească un zid plin cu fructe de pădure, să culeagă un săculeţ cu aceste fructe şi să il aducă reginei. Fără curaj, răbdare şi inteligenţă e imposibil de ieşit din labirint.

Proba numărul doi: Celosia. Pe versantul unui munte sacru se găseşte un cocoş din a cărui creastă se face esenţa de Celosia. Pretendentul trebuie să urce pe munte, să găsească cocoşul şi să îi taie creasta pentru a o aduce reginei. Numai un bărbat cumpătat şi cu sufletul curat se putea apropia de acel cocoş de munte. Muntele îi pedepseşte pe cei nesăbuiţi şi făţarnici.

Proba numărul trei: Esenţă de praline. Ultima probă se desfăşura în faţa reginei. Pretendentul care reuşea să treacă peste primele două probe se înfăţişa în faţa reginei pentru ultima încercare. Era şi cea mai dificilă probă. Oricât de puternic, de inteligent, de curajos era acel bărbat, avea nevoie de cunoaştere, şi acea cunoaştere nu avea de unde să o dobândească. Era aproape imposibil de trecut această probă. Acesta primea o singură sticluţă. Trebuia să miroasă şi să recunoască esenţa din sticluţă. Esenţa de praline era cunoscută doar în regatul reginei.

Ultimul pretendent reuşise să treacă peste primele două probe şi era aşteptat în sala tronului pentru testul final. Cu aceeaşi atitudine rebelă şi mândră Killer Queen se aşezase într-o poziţie provocatoare pe propriul tron răsturnat. Un bărbat, ce părea să fie un pic mai mare ca vârstă decât regina, frumos, cu privirea inteligentă, cu o atitudine curajoasă, se opri la câţiva paşi de ea. Cu un gest cavaleresc puse un genunchi la pământ. Întinse reginei săculeţul cu fructe de pădure şi creasta cocoşului de munte. Atunci m-am apropiat de el şi i-am întins sticluţa cu esenţe. A închis ochii, a inspirat aroma ce ieşea din sticluţă şi fără grabă a recunoscut esenţa de praline. În uralele amazoanelor tânărul s-a apropiat de regină şi i-a sărutat mâna. “Killer King! Killer King” zbura ecoul spre toate colţurile regatului.

În toată sala tronului nu era nimeni mai fericit ca mine. Totul se petrecuse aşa cum îmi dorisem. Era el. Îl recunoscusem. Cu 34 de ani în urmă îl găsisem abandonat pe stradă, avea doar câteva luni. L-am luat şi l-am crescut ca pe fiul meu până în momentul când am fost răpit de femeile războinice! Plămânii mi s-au umplut de aer şi sufletul mi-a strigat cu toată bucuria: “Killer King!”

 

 

 

Articol scris pentru etapa 17 a SuperBlog 2013.