La Fedeleş

Din ciclul “Poveşti din gârla satului”

 

La Fedeleş* – Duzina de cuvinte

 

Prima parte: Ielele

Partea a doua: Zburătorul

Continuare…

Vacanţa de vară se dusese deja, se terminase ca o ploaie torenţială de vară lăsându-mi sufletul plin de stropi, stropi de senzaţii necunoscute până atunci. Mă întorsesem de la ţară, din satul vâlcean Casa Veche, din satul vacanţelor mele de vară, mă întorsesem cu sufletul strâns şi înfrigurat, cu gândurile rătăcite de dor, alergând nebune peste câmpuri, închipuind gârle şi poieni la marginea asfaltului bucureştean. O bucăţică din sufletul meu rămăsese acolo, la marginea satului, dincolo de gârlă, pe poiana de pe Fătu. Acea bucăţică din mine se împărţise în frânturi ce se ascundeau în cosiţele ei, frânturi ce rătăceau prin ochii ei sclipitori, îi dezmierdau obrajii şi i se odihneau în colţul gurii. Şi în fiecare secundă o simţeam şi tânjeam după ea.

Toamna se furişase mişeleşte când nimeni nu o dorea şi se instalase cu tot vacarmul ei obişnuit. Urma să înceapă şcoala. Începea un an greu, ultimul an de liceu. Mă aştepta foarte multă muncă pentru că în vara următoare urma să dau Bac-ul şi apoi admiterea la facultate, mă pregăteam pentru o carieră de inginer. Dar cine avea chef de şcoală? Când toate gândurile mele bântuiau pe la marginea satului căutând-o pe ea, pe Florica, fata popii!

Când ne-am despărţit, la sfârşitul vacanţei, am făcut schimb de adrese şi ne-am promis că ne vom scrie scrisori. Eu trebuia să sparg gheaţa şi să aştern prima scrisoare. Am cumpărat din librărie hârtie şi plicuri albastre, apoi mi-am aşternut gândurile, nerăbdările. Am expediat imediat scrisoarea prin poştă şi am început numărătoarea inversă. Visam şi număram. Retrăiam fiecare clipă din vacanţă. Număram secunde, minute, ore. Refuzam să număr zile. Preferam să număr lacuri, râuri, dealuri, să zbor peste natură, preferam să număr kilometrii dintre noi şi timpul să mi-l fac supus. Poştaşul îmi devenise un adevărat reprezentant al Afroditei, iar în cutia de scrisori căutam comori pentru suflet. Şi prima scrisoare a venit, era într-un plic roz, parfumat, parcă dantelat a sărbătoare. Scrisoarea era plină de gânduri frumoase, de emoţii, de versuri ale lui Păunescu amestecate cu iz de nerăbdare născută în gârla de la marginea satului. Un inconfundabil dor ce se revărsa peste mine.

Şcoala a început şi timpul nostru se măsura în scrisori, în mesaje albastre şi roz iar frânturi de timp le respiram cu nerăbdare în paşi emoţionaţi ce numărau până la cutia de scrisori şi înapoi. Privirile scormoneau ca un joc prin ochiuri de tablă ale cutiei de scrisori. Raze de dor căutau un semn roz, o bucăţică de hârtie ce îmi aducea un strop din sufletul ei. Şi când rozul strălucea în aerul strâmt al cutiei de scrisori, mâna tremurândă învârtea cheia, de parcă îi deschideam o ușă prin care pătrundeam în inima ei. Atingând scrisoarea  cu mâna, păşeam sfios printre sentimentele ei. Nu deschideam imediat scrisoarea, o băgam într-unul din buzunare, apoi cu o voluptate a aşteptării în gesturi, mă plimbam ore în şir prin cartier, cu ochii plecaţi undeva, departe, într-un sat vâlcean. Mergeam şi respiram, respiram şi simţeam, simţeam că toată natura se strânge în mine şi este părtaşă la bucuria mea.

La sfârşitul vacanţei ne promisesem să ne revedem în vacanţa de iarnă. Mă aştepta iar eu eram hotărât să îmi petrec sărbătorile de Crăciun la mătuşa Maria, împreună cu ea. Exista posibilitatea să ne vedem chiar mai repede şi aceasta s-a şi concretizat. Rodica, verişoara mea, fata mătuşii Maria, urma să se mărite în această toamnă. Lucrurile s-au aranjat şi invitaţia a sosit. Nunta Rodicăi va avea loc în a treia duminică din luna octombrie. Iar sâmbătă seara era petrecerea mirilor, fiecare la el acasă, cu prietenii proprii, era petrecerea de Fedeleş. Era şi petrecerea revederii noastre.

Timpul s-a scurs nemilos de încet, nemilos cu aşteptările noastre dar colorat în albastru şi roz, părtaş la zborul cuvintelor ce brăzdau cerul în ambele sensuri, de la un capăt la altul, de la mine la ea şi de la ea la mine. Paginile colorate ne încălzeau sufletele iar cuvintele zvâcneau în ritmul bătăilor inimilor. O silabă la mine, o altă silabă la ea şi rândurile se compuneau singure.

Sâmbătă dimineaţa. A treia sâmbătă din lună, din luna octombrie. Ne-am urcat în maşină şi am plecat spre Vâlcea, spre satul Casa Veche. Am smuls fiecare kilometru din autostradă cu acelaşi foc cu care smulgeam astă vară petale de flori “mă iubeşte, nu mă iubeşte, mă iubeş…”. Am scormonit amintiri şi am desenat pe geamul maşinii în atingerea suavă a razelor de soare tomnatice. Maşina a ajuns la marginea satului, a traversat gârla şi fiecare urmă de cauciuc lăsată în nisip era ca o dâră lăsată pe zidul templului nostru. S-a oprit lângă casa mătuşii. Am deschis portiera şi uliţa părea să strălucească în soarele amiezii. În urechi îmi bubuiau emoţii şi privirile cătau câteva case mai la vale. “Bine aţi venit!”, ne urează verişoara. “Bine v-am găsit!”, răspundem în cor. Se apleacă discret la urechea mea. “E la noi, te aşteaptă.” “Cine?”, întreb cu glas stins. “Ei, cine! Florica!”

Am intrat în curte ca un somnambul. Toate amintirile ardeau în mine şi erau amplificate de imagini dragi. Vişinul, bucătăria de vară, curtea ce curgea către vale, cu pietre mari, ca de lapte,  aşezate pe alee ca să ascundă pământul noroios şi undeva jos, în fundul curţii, căsuţa cea mică. Pe micul platou din faţa căsuţei  era multă lume. Căutam febril printre ei şi nu o găseam. Salutam şi zâmbeam forţat, întorcând privirile în toate părţile. Oare unde o fi? O uşoară respiraţie îmi încălzeşte ceafa şi un chicotit drăgălaş îmi susură în urechi. Nu apuc să reacţionez şi două mâini mi se aşează pe ochi. Râzând, îi apuc mâinile şi i le cobor către buzele mele. În doar câteva secunde de atingeri, degetele noastre împreunate şi-au făcut atâtea mărturisiri. M-am întors cu faţa către ea. Soarele se juca în cosiţele ei părând că îi atârnă ghirlande de dor. Gelos pe soare, i-am mângâiat cosiţele şi ochii noştri s-au privit cu atâta intensitate încât timpul părea că s-a oprit în loc, într-o stare de încremenire totală.

Soarele se scurgea leneş dincolo de crengile salcâmilor ce străjuiau uliţa satului. Cerul devenise sângeriu a pasiune, a dorinţă, şi fuioare de nori găuriţi îi mângâiau soarelui coborârea. Curtea se umpluse de surate. Prieteni şi prietene, persoanele cele mai apropiate ai viitoarei mirese, se strângeau şi petrecerea stătea să înceapă. Totul era pregătit ca la un spectacol. Munciserăm împreună să aranjăm curtea, să  pregătim ornamentele, să împodobim poarta. Eram cavaler de onoare şi aveam multe de făcut. A doua zi urma să încalţ mireasa şi să mergem împreună la fântână pentru ritualul de scoatere a apei. Amândoi am dat o mână de ajutor. Indiferent pe unde ne purtau paşii, prin curte, privirile noastre se căutau, îşi zâmbeau, se susţineau. Era un dans al privirilor căutate, un joc provocator al sentimentelor. Înlănţuite, se învârteau ca într-un Fedeleş picurând mesaje în fiinţele noastre.

În timpul petrecerii, când stelele deja sclipeau vesele şi luminau discret dansul sentimentelor noastre, ne-am înţeles din priviri şi am ieşit din curte. Luna ne lumina calea către Poiana de pe Fătu, dincolo de gârla satului. Ne ţineam de mână şi mâinile noastre valsau vesele. Am ieşit din uliţă, am luat-o de-a lungul gârlii peste şanţuri parcă făcute de buldozerele IAS-ului şi în cântat de greieri ne-am oprit în poiană. În jurul nostru natura îşi ţinea respiraţia şi asculta înduioşată murmurul buzelor noastre. Doar un greier bisa la nesfârşit de parcă se prinsese în fedeleşul satului şi o crenguţă de salcâm ne mângâia din când în când frunţile lipite.

Legendă: *fedeleş – Joc popular românesc, mixt, întâlnit mai ales în zona subcarpatică a Munteniei și Olteniei. Se execută, la început, în cerc cu brațele pe umeri. Ulterior, formația inițială se rupe în mai multe cercuri mici care se învârtesc ocolindu-se, descriind în același timp o elipsă (mișcare de rotație + mișcare de revoluție), într-un tempo (2) din ce în ce mai accelerat. Sin.: ciuleandra; târcolul. 2. Nume dat, în Muntenia subcarpatică, petrecerii din ajunul nunții (sâmbătă seara) când se împodobesc stâlpii casei, poarta și bradul. Participă în general tineret și familia mirilor. (sursa dexonline.ro)

 

 

 

Foto din arhiva personală

 

Poveste scrisă pentru duzina de cuvinte… alte duzine găsiţi şi în tabelul Psipsinei.

 

Alte poveşti născute în gârla satului:

 

• Zburătorul

• Ielele