Categories: Psiluneli

Echilibristică într-un pahar cu vise

Stăteam amândoi la masă… faţă în faţă. Ne aşezasem de fiecare parte a mesei, între noi doar gânduri şi un pahar gol. Ne aruncam priviri curioase prin pahar şi dincolo de el se reflectau indiferenţe. Am venit singuri dar ne-am aşezat împreună. Niciunul dintre noi nu a vrut… nici să se aşeze dar nici să plece. Ne cunoşteam, sau cel puţin aşa speram, şi totuşi ne eram străini. Privirile s-au încrucişat amuzate şi au alunecat către paharul gol. Era ca un spaţiu nefiresc şi uitat în centrul universului. Masa devenise propria noastră cale iar noi… gravitam la capătul privirilor ce străpungeau paharul gol.

Urme uşoare de gânduri au început să se nască pe faţa exterioară a paharului. Şi înspre mine, şi înspre tine. Şi s-au pornit ca într-o mişcare de urmărire să se caute. Nu se ştie cine pe cine a prins dar s-au cuprins într-un singur cerc, un cerc de gânduri comune. Cercul a pătruns în interior şi gândurile au rămas captive, împreună, neţinând cont de indiferenţa ce se vrea scăpată din pahar.

Am încercat să îţi vorbesc dar cuvintele s-au lipit de pahar şi au fost înghiţite în interior. Până la tine a ajuns doar un murmur caraghios şi stingher. Mi-ai zâmbit. “Ai spus ceva?” Am repetat iar sunetul m-a trădat şi de această dată. Cuvintele s-au năpustit din nou către pahar şi s-au amestecat printre urmele de gânduri. Le-am văzut apoi rotindu-se şi ciocnind câte un gând pictat în cercul comun. Cu fiecare ciocnire o formă încerca să se înfiripe şi să atragă atenţia ei. Din aceste ciocniri s-a întrupat un singur cuvânt. Şi a evadat nepierzându-şi substanţa. “Dansezi?”

Muzica ne-a învăluit privirile nereflectate şi un vals picurat s-a scurs pe faţa de masă scăldând-o în emoţii murmurate. Un vis de la mine s-a prins în vals cu un vis de la tine. Şi valsul s-a purtat fără sfârşit pe cercul de gânduri, pe gura paharului. Un vals în echilibru, printre gânduri comune, ce învaţă paharul să reflecte un altfel de dorinţe.

Vis după vis plonjează în paharul tot mai plin şi noi rămânem la fel de îngânduraţi, la fel de indiferenţi. “Ai spus ceva?” “Nimic! M-a prins o uşoară ameţeală şi simt că îmi pierd echilibrul!”

Am devenit un Psi-lunatic iar pe ceilalţi îi găsiţi în tabelul Psipsinei.

Sursa FOTO

Adrian

Next O floare şi o poezie - Romanţă negativă »

Previous « O poezie protest - Amintire din Cartierul Negru

View Comments

Carmen Pricop says:

08/12/2013 at 23:35

Nu ştiu dacă-i de vină melodia pe care o ascult sau scrierea ta, dar spre sfârşit începusem un balans, a dans. Şi după tendinţa spre rotire cred că aducea mai mult a vals decât a baladă rock. :)

Vis după vis negăm încercând indiferenţa ca pe un zid de apărare.
Orbi şi surzi credem că ciobul nu taie şi nu doare.
Echilibrul? O iluzie în balans nesfârşit
a cărui punct de sprijin numai pare să stea neclintit.
De-aceea ameţim aparent fără motiv.
Cu tot efortul, indiferenţa e-un eveniment fictiv.
- Adrian says:
  
  09/12/2013 at 00:31
  
  Indiferenţa e un laitmotiv... doar valsul ne mai scoate din acest echilibru indiferent... :)
adicherish says:

09/12/2013 at 00:37

oglinzile sticlelor de pe masa
pe toti si pe toate din ochi le lasa
ca sa iasa si sa ne degaje dorinta
de-a vrea sa-mpartim in doi neputinta!
- Adrian says:
  
  09/12/2013 at 01:18
  
  Pe masa asta nu erau sticle, doar vise neştiute... :)
dor says:

09/12/2013 at 07:28

Imi pot imgina deja, in toate detaliile, valsul lunecat, intr-un echilibru perfect dar atat de precar, pe marginea paharului plin de cuvinte - imagini...
- Adrian says:
  
  09/12/2013 at 10:30
  
  Şi gesturi, ştiute şi neştiute...
Vienela says:

09/12/2013 at 08:16

De multe ori nici nu mai este nevoie de cuvinte, cand clipa valsului se apropie. Amestecate sau nu, sonore sau mai putin sonore, cuvintele isi pierd importanta. Trebuie numai sa invatam cum se danseaza, sa ne putem pastra echilibrul... Restul vine de la sine... ;)
- Adrian says:
  
  09/12/2013 at 10:33
  
  Dansul este doar un joc al gesturilor, gesturi născute în interior, gesturi ce nu au nevoie de cuvinte... :)
alma nahe says:

09/12/2013 at 16:24

oho...de câte ori nu s-au dus vorbele la culcare şi au lăsat visătorii muţi!
- Scorpio says:
  
  09/12/2013 at 17:07
  
  Co-rect!
  - Adrian says:
    
    09/12/2013 at 18:07
    
    Şi de câte ori s-au întors smerite cuvintele... să îi alinte pe visători?
- psi says:
  
  09/12/2013 at 20:27
  
  fugi de-aici, visătoareo! nu amuţeşti tu cu una, cu două! :)
  - Adrian says:
    
    09/12/2013 at 21:39
    
    Aşa mă gândeam şi eu... :)
Adriana says:

09/12/2013 at 21:54

Un vals in echilibru pe o gură de pahar
Unde statea ecoul cuvintelor şoptite
Un vals purtat in cerc pe al dragostei hotar
E visul orişicui ce ritmul vietii....simte!
- Adrian says:
  
  10/12/2013 at 13:08
  
  Foarte inspirate versurile tale, Adriana!
  
  Când ritmul vieţii l-ai pierdut,
  Şi dragostea a evadat peste hotare,
  Un vals în echilibru e tot ce-i de făcut,
  Printre ecouri şi pe margini de pahare! :)
lili3d says:

10/12/2013 at 20:58

Mi-ar fi plăcut ca valsul să zboare peste pahar, în realitate.
- Adrian says:
  
  10/12/2013 at 22:59
  
  Valsul mai scapă câteodată şi în realitate, dar destinul lui e legat de gura paharului cu vise!
roxana manea says:

09/12/2013 at 20:49

adevarul este ca am uitat sa mai visam
Adrian says:

09/12/2013 at 21:40

Eu uitasem dar lucrurile s-au schimbat! :)