Drumeţ prin Carpaţi – Făgăraş după 24 de ani

Rucsacul era în mare parte pregătit din seara trecută. Rămăseseră de băgat doar accesoriile şi alimentele pe care le luam la noi. Încă două ore şi plecăm spre Făgăraş. Şi eu… şi K suntem nerăbdători să plecăm spre munte. De anul trecut suntem cu gândul la această tură. Nu e un traseu uşor iar K are ceva emoţii. Sunt convins că se va descurca, voi fi umbra ei şi îi voi supraveghea orice mişcare. În plus, ştiu că nu va da un singur pas înapoi indiferent cât îi va fi de greu, mai ales cu mine alături de ea. Pentru mine este o reîntoarcere în creasta Făgăraşului după 24 de ani.

Prima dată a fost în vara anului 1988. Atunci am fost 13, am fost 13 colegi de la ICE Felix. Din grup făceam parte şase băieţi şi o fată, toţi încă nişte copii, plus 6 cupluri, soţ-soţie, cupluri cu vârste între 30-40 de ani. Botezul cărărilor de munte îl căpătasem în clasicul Bucegi. Respirasem aerul Sfinxului și trăisem deja experiența cortului la marginea Ialomiței în apropierea Padinei. Amintirile mă învăluie și îmi sporesc nerăbdarea. Frânturi de scene se derulează în jurul meu. Drumul cu Personalul până în Porumbacu de Jos și tot felul de jocuri pentru trecerea timpului. Mielul cumpărat de la ciobani și făcut la un rotisor ad-hoc printre stropii aruncați de Cascada Șerbota. Strunga Ciobanului. Strunga Doamnei. Salturile jucăușe pe stâncile îngrămădite lângă Acele Cleopatrei. Urcușul final, un urcuș destul de abrupt și senzația de uimire amestecată cu o dulce oboseală, acolo sus pe Vf. Negoiu. Lungul și epuizantul traseu de la Cabana Negoiu până la Bâlea Lac, un traseu parcă interminabil luptându-ne cu Lăițelu, Lăița și Paltinu. Zâmbesc propriilor amintiri.

Acum două seri aveam parte de o surpriză neplăcută. M a văzut pe burtiera unui canal TV că Transfăgărășanul va fi închis Sâmbătă între orele 8.00-18.00. Se organiza la Baraj un Triatlon. Ce ghinion pe noi! Ce facem? Tura în Făgăraș era organizată pentru Sâmbătă-Duminică-Luni. Nu vrem să renunțăm și singura soluție este ca Sâmbătă până la ora 8.00, ora închiderii Transfăgărășanului, noi să fim deja la Bâlea. Vom pleca Vineri seara la ora 22.00 din București și vom dormi câteva ore la o pensiune din Corbeni.

Ceasul a trecut cu ceva minute peste miezul nopții de Vineri spre Sâmbătă. Am trecut de Curtea de Argeș și ne apropiem de locul de înnoptare. În ciuda oboselii amintirile din Făgăraș imi revin în forță. A doua oară am ajuns în Făgăraș în vara lui 1991. Am bătut cu piciorul aceeași creastă de vest, am ajuns din nou pe Vf. Negoiu. De data aceasta urcând pe traseul cel mai greu, prin Strunga Dracului. Ce încântare, nimic mai incitant! Îmi aduc aminte că ne-a prins ploaia în creastă. Tunete, fulgere și o coborâre nebună într-o viteză de slalomiști. Cabana Bărcaciu. Foamea de care eram cuprinși la final când așteptam trenul în Avrig. Mai aveam vreo două conserve prin rucsac dar nu și pâine. Umblam disperați prin comună căutând un magazin. “Sărut mâna, mamaie. Venim de pe munte și vrem să cumpărăm și noi niște pâine. Unde găsim un magazin?” “Apăi, maică, mașina de pâine vine pe la noi o dată la două zile. Azi nu găsiți pâine.” Probabil că privirile noastre au impresionat-o pe bătrânică căci aceasta a continuat: “Mergeți pe ulița aceea și la a treia casă e o pomană” Înviorați brusc am pornit-o imediat spre ulița respectivă. Ne și vedeam invitați la masă și mâncând pe rupte. Nu a fost să fie după imaginația noastră dar am făcut rost de o pâine și ne-am mai potolit foamea.

Corbeni, ora 1 noaptea. Ne potrivim alarmele să ne trezească la 5.30 dimineața. Patru ore și jumătate de somn, ne anunță Adrian. Suntem patru persoane: Eu, K, Adrian și Mihaela. Dăm stingerea, azi ne așteaptă cel puțin 6 ore de urcat pe munte.

Bâlea Lac. La 7.30 intrăm în parcarea de pe partea stângă după ieşirea din tunel. Plătim parcarea pentru 2.5 zile, 5ron pentru fiecare 12h de parcare. Luăm un mic dejun rapid şi fiecare îşi aranjează rucsacul. Pe exterior în partea superioară ne mai fixăm doar izoprenul. Ne punem rucsacele în spate şi ne zâmbim plini de energie. Nici unul dintre noi nu a mai fost în creasta de est a Făgăraşului, cu atât mai puţin pe Vf. Moldoveanu. Şi aceasta se vede în nerăbdarea cu care pornim la drum.

E ora 8.15 şi începem urcuşul spre Şaua Capra. Anul trecut am urcat cu Măriuca cam 10-15 minute spre Capra. Ne-am oprit aproape de jumătatea urcuşului şi am admirat Căldarea Bâlei. Începutul este mai greoi până ne reglăm paşii şi respiraţia. Pe la jumătate ne oprim câteva minute. Unul din noi a început ziua cu o durere sâcâitoare de cap şi aceasta îi crează dificultăţi. Îmi simt picioarele bătând nerăbdătoare pe loc iar privirile caută cu jind către Şa. Hai! Ne punem în mişcare. Minutele trec greu, parcă îmi număr paşii în urcare şi stâncile pe care facem un adevărat slalom.

La ora 9.00 suntem în Şa şi admirăm superba panoramă pe care o avem asupra Bâlei şi asupra şoselei ce şerpuieşte către Transilvania. Dinspre Moldoveanu soarele ne mângâie cu razele sale iar cerul ne promite o zi perfectă. În Şa sunt foarte mulţi muntomani. Este primul loc de popas în drumul spre creastă. Bem câteva guri de apă apoi ne punem rucsacele în spate şi coborâm către lac.

Câteva minute de coborâre şi ajungem la Lacul Capra. Pe malul dinspre răsărit admirăm patru corturi şi o gaşcă ce îşi pregătea programul zilei. Spre miazăzi alte patru corturi strălucesc în soare. De data aceasta nu mai facem niciun popas. Scurte momente pentru poze, filmat şi continuăm drumul. Ne deplasăm spre est având pe partea dreaptă Valea Caprei. Sub ochii noştri vedem Transfăgărăşanul. Atingem punctul cel mai estic apoi ne întoarcem aproape la 180 grade, spre nord, şi începem să coborâm pe versantul nordic al Vf. Caprei având pe dreapta Căldarea Fundu Caprei.

Ora 10.00 a venit! Ne oprim pentru o mică pauză, hidratare plus creme pentru protecţie împotriva UV. Suntem în punctul unde Capra îşi dă întâlnire cu Vârtopelul. De aici vom parcurge toată latura nordică deasupra Căldării Fundu Caprei şi ne apropiem cu paşi nerăbdători de zona atât de spectaculoasă: Fereastra Zmeilor şi La trei paşi de moarte. Înainte de aceste două porţiuni avem o urcare ce solicită şi care ne duce mai aproape de creastă.

Puțin peste ora 11.00 ajungem la un punct de răscruce. Drumul pe banda roșie continuă traseul de creastă iar spre stânga, în coborâre, e traseul pe bandă albastră care evită traseul de creastă, e traseul care merge către Lacul Podrăgel și apoi mai departe către Cabana Podragu. Cabana Podragu este și destinația noastră pentru această primă zi dar noi preferăm traseul de creastă. Rămânem pe bandă roșie. În euforia momentului, a apropierii de “La trei pași de moarte”, nici nu realizăm că exact înainte de indicatorul către Podrăgel este celebra stâncă sub forma unei ferestre, stânca denumită “Fereastra Zmeilor”. Nu o vom mai rata la întoarcere și vom face o ședință foto la marginea laturilor ei. Coborâm ușor pe poteca de creastă și observăm la câteva sute de metri în fața noastră un vârf stâncos. Pe acel vârf parcă strânși într-un stol uman stau nemișcați 8-10 turiști, cel puțin aceasta era senzația noastră. Ne apropiem cu fiecare pas și de la câțiva zeci de metri înțelegem ce se întâmplă. Acolo sus este o coadă de așteptare pentru traversarea acelui pasaj spectaculos. E un pasaj format din două vârfuri stâncoase succesive, ambele cu înălțimi de aproximativ 4-5 metri, vârfuri ce sunt asigurate cu lanțuri și cabluri pentru escaladarea lor și apoi pentru coborâre. Este unul din momentele așteptate din această tură. Un moment frumos dar nu atât de greu pe cât mă așteptam. Ca dovadă că am urcat și coborât doar ajutându-mă de o singură mână, în cealaltă mână având camera video și filmând trecerea.

E ora 12.00. Am depășit zona cu lanțuri și cabluri. Am continuat urcarea pe poteca de creastă. Ne oprim înainte de traversarea Căldării de sub Arpașul Mic și luăm masa de prânz. Sandvișuri, batoane de ciocolată și apă. După o scurtă odihnă ne punem rucsacele în spate și continuăm marșul. Depășim căldarea și urcăm în creastă lângă Monumentul Nerlinger. În Căldarea dinspre sud vedem Lacul Buda. Spre est, pe poteca de creastă, în fața noastră, un traseu foarte frumos, cu trecere pe Parul de Fier și apoi urcarea pe Vf. Mircii. Un traseu de creastă în toată splendoarea lui, o bucurie să pășești pe aceste poteci.

Vf. Mircii. Am trecut de Mircii și coborâm pe versantul estic al Vîrtopului. Ne apropiem de ora 15.00. Ar fi trebuit deja să ajungem la Podragu, la cabană. Dar ne-am încălzit mai greu în traseu și desele opriri pentru foto, pentru admirat peisajul, au făcut ca timpul să zboare. De pe acest versant avem o imagine a trapezului format de Vf. Viștea Mare și Vf. Moldoveanu. Simt cum ceva în mine freamătă. Mâine voi fi acolo sus, voi urca pe trapez și voi saluta cele două vârfuri. Până atunci trebuie să continuăm drumul până la Cabana Podragu. Coborârea în Căldarea Podu Giurgiului începe să pună oboseală în bocanci. Degetele de la picioare încep să simtă presiunea pașilor în coborâre. Umerii se trag și se destind sub greutatea rucsacului. De la Lacul Podu Giurgiului ne așteaptă o nouă urcare spre creastă, spre Șaua Podragu, de unde vom avea sub priviri Căldarea Podragu, Cabana, Lacul. Privesc către partenerii mei de drumeție. Adrian e primul pe potecă, se mișcă destul de bine. În spatele lui Mihaela trage pur și simplu de ea, e obosită, își încrucișează picioarele la mici  denivelări ale potecii. Apoi K, și-a pierdut prospețimea și se mișcă agale. Eu, picioarele mele stau încă foarte bine, în schimb umerii încep să simtă din ce în ce mai acut greutatea rucsacului. Suntem pe traseu de peste 7 ore. Ajungem în Șaua Podragu și începem coborârea în Căldare, spre Cabană. E clar momentul cel mai obositor. Cabana parcă fuge de noi. Pare atât de aproape și totuși e atâta de mers până la ea. În fine, ajungem după vreo 40-45 de minute. Oboseala ne copleșește.

Nu vrem decât să ne cazăm și să ne întindem un pic în pat. Iar rucsacul să zacă undeva lângă, să scăpăm de greutatea lui. Gândul îmi este blocat la un ceai fierbinte cu lămâie. Mă gândesc la ceaiul băut la Piatra Arsă si la Durău. Cred că aș fi fost în stare să beau o găleată de ceai. Dezamăgire! Nu au decât un ceai de fructe. E bun și ăsta până la urmă. Mergem în dormitor să ne lăsăm rucsacele. E un dormitor cu 18 paturi, câte 9 paturi suprapuse. Prețurile de la Cabană sunt foarte mari, prețuri specifice cabanelor aflate la altitudini de 2000m (despre prețuri într-un articol viitor). Mâncăm câte o ciorbă de fasole, era singura ciorbă disponibilă. Mai consumăm din sandvișurile pe care le mai aveam la noi apoi ieșim la soare în fața cabanei. Stăm întinși pe iarbă și moțăim, la propriu. Ni se închid ochii de oboseală iar soarele ne accentuează moleșeala. E o stare dulce din care nu vrei să mai ieși.  Pe la 19.30 ne desprindem de pe iarbă și urcăm în dormitor. Ușor, ușor dormitorul se umple. Toată lumea se bagă în sacii de dormit sau sub păturile de la cabană. În ziua următoare ne-am propus să ne trezim la 7.00 pentru a putea pleca cât mai de dimineață spre Vf. Moldoveanu. O ultimă privire în jur. Paturile sunt aproape toate populate, se trage la somn. Ceasul bate spre ora 20.00 și ochii mi se închid ușor. O oră la care nu îmi aduc aminte când am mai dat stingerea…

Va urma… Ascensiunea pe Vf. Moldoveanu

Articole pentru muntomani:

 

• Canionul Valea lui Stan

• Canionul Şapte Scări

• Cascada Bigăr

• Cheile Galbenei Apuseni

• Sat Pătrăhăiţeşti, Cascada Buciniş Apuseni