Decembrie, luni

View Comments

• Sara si-a implinit menirea in familia voastra, cand a considerat ca nu mai aveti nevoie de ea... a plecat. O seara frumoasa Adrian!

  • Îţi mulţumesc, Dor! Aproape 6 ani pentru un porcuşor e o viaţă lungă. Imi pare rău că a "plecat" fără să o văd!

• :( orice cuvânt aș chema acum, nu mi se așază nicăieri; m-am gândit — nu o dată — cum mi-ar fi fărăJora(pisica mea). Nici măcar n-am avut puterea să conștientizez jumătate de întrebare...îmi pare rău. Drum bun, Sara! Ce s-a întâmplat cu puiuții?

  • Îmi dau seama că e infinit mai greu când eşti ataşat de un câine sau pisică. Puiuţii i-am ţinut cam o lună, începuseră să fie răi şi să o chinuiască pe Sara. Am găsit doi copii care îşi doreau porcuşori şi i-am dăruit.

• Libertate, că-i mai bună decât toate. Cumva, poate nepotrivit îmi aduce aminte de o întâmplare petrecută în sectorul 6, în Bucureşti. Mă întorc cu o sacoşă de trifoi, frunze de varză şi ceva morcovi pentru iepuraşul pe care primul meu băiat îl avea în grijă. Cam 4-5 ani avea, băiatul evident! Ajung acasă, merg cu sacoşa de bunătăţi pe balcon, iepuraşul lipsă. îl caut prin casă dar băiatul meu îmi spune că a plecat la mămica lui.
  -Cum aşa, întreb eu?
  -Păi, l-am ridicat la geam să vadă cerul şi a plecat la mămica lui! :(

  • băiatul, am vrut să scriu! :)

  • Se pot întâmpla şi astfel de accidente. :(

• ....da, eu nu pot găsi cuvinte nici dspre libertate, nici despre menirea Sarei la voi fără să nu mă inunde lacrimile. De când a plecat Zoe, câinele lup, gândul meu e acelaşi: Oare unde o fi? sau Oare acolo unde e, i-o fi bine? Ştiam articolul tău despre stampile şi mi-amintesc ce negativ frumos ai prezentat: copilul, masina şi Sara. Musai să dai comandă! Imi pare rău!

  • Îţi mulţumesc pentru cuvintele tale, Adriana! Îmi dau seama cât de greu a putut să fie pentru tine atunci când s-a pierdut Zoe!

• off... nu vreau să mă gândesc. chiar nu vreau. :(
  orice animăluţ învăţat cu confortul dat de compania omului nu rezistă prea mult în libertate... sper doar că sara şi-a găsit totuşi un rost bun. nu e nici vreme potrivită de hoinăreală.

  • Sigur şi-a găsit un rost bun chiar dacă la noi îi era bine! Îţi mulţumesc, Psi!

• SFAT. Treceți cu toții rapid peste ideea că nu mai vreți un alt animăluț. Am pățit așa ceva de 6 ori până acum ( cu căței) și tot nu renunț. Fiecare are ceva special. Al lui și numai al lui. O să vedeți că viața voastră se va umple iarăși de pozne, râsete și alte minunății.NU RENUNȚAȚI. și dacă vă hotărâți luați o cățelușă. De preferință de rasă pură MAIDANEZ cu pedigree :) . Nici nu vă închipuiți cât sunt de cuminți și de curate. Și nu în ultimă instanță FELICITĂRI că ați lăsat să intre în viața voastră altceva decât un om.

  • Îţi mulţumesc mult pentru sfat, Gabriela! Suntem iubitori de animale dar e destul de complicat pentru noi în acest moment. Nici spaţiul, nici timpul nu ne permit să îi acordăm toată atenţia noastră, şi îmi este teamă că nu l-am îngriji aşa cum ar trebui. Poate peste câţiva ani...

• S-o crezi tu, că nu o să mai vrei.
  AȘa a spus și fata mea,
  apoi a cumpărat ... trei
  zicând,
  că dacă tot dispar,
  să dispară pe rând.

  • Chiar nu o să mai ţinem animale în cuşcă. Am zis... :)

• De ce trebuie sa fie atat de trist, de ce trebuie sa doara si sa lase rani? Desi imi dau seama ca un animal adus in casa le aduce mii de bucurii copiilor, cand se intampla ca animalutul sa isi gaseasca libertatea (indiferent in ce sens), imi vine sa cer lumii sa nu mai supuna copiii acestei torturi... :(

  • Greu de răspuns la întrebare! Îmi aduc aminte că nu aveam opt ani împliniţi şi ai mei ne-au dus la ţară (eram şi cu sora mea mai mică), la mătuşa, unde am stat aproape două luni în vacanţa de vară. Când au venit să ne ia acasă, pe la sfârşitul lui august, nu vroiam să mai plec. Mă ascunsesem în vie împreună cu câinele şi nu îi mai dădeam drumul din braţe. :(