Debutantul

Vuietul tribunei creştea neîncetat. Fiecare minut aducea un plus de energie. Un cor imens îşi înălţa mesajul către cer. Sub lumina fierbinte a reflectoarelor, mesajul tribunelor se coagula ca un nor de ploaie şi apoi se revărsa peste terenul de joc. De undeva din iarbă, de la firul ierbii, mesajul pleca aidoma unui duh scăpat, pieptănând gazonul şi căutând să ajungă la cei unsprezece nebuni frumoşi ce luptau ca nişte lei. Se lipea de picioarele jucătorilor şi urca în spirale către pieptul lor. Era locul unde acest mesaj se vroia decodificat. De aici se dezlănţuiau ambiţii şi dorinţe de victorie.

Meciul se juca într-un ritm alert. Nici nu aveai timp să respiri. Dacă ai fi întors capul să răspunzi întrebării coechipierului tău, ai fi pierdut deja o fază spectaculoasă. Tot efortul din teren parcă se întorcea pe banca de rezerve. Simţeam că nu mai am aer şi că picioarele sunt din ce în ce mai grele. O emoţie teribilă mă măcina înlăuntru. Aşteptam cu înfrigurare acest debut. Eram pregătit foarte bine, altfel nu aş fi avut nicio şansă să iau loc pe banca de rezerve. Fiecare debut e un moment aşteptat cu sufletul la gură, şi cu teama de a nu eşua. Tribunele aruncă o presiune fantastică pe umerii debutanţilor. La sfârşitul meciului poţi fi în rai sau te poţi scufunda în mijlocul iadului. Suporterii te vor adula şi te vor credita mult timp de acum încolo, sau te vor huidui şi genunchii îţi vor tremura la fiecare apariţie în preajma tribunei.

Se apropie cu repeziciune momentul debutului. Deşi nu era un meci simplu, totul decursese conform strategiei antrenorului. Purtasem o discuţie înainte de joc şi dacă totul se desfăşura conform planului, spre minutul 7o puteam să intru în joc. O uşoară bătaie pe umăr mă face să tresar. Mi se face semn că sunt chemat la antrenor. Ca un resort eliberat sar în picioare, respir adânc, îmi strâng pumnii cu determinare şi mă duc spre antrenor. Toţi coechipierii de pe banca de rezerve mă încurajează. Un gest care îmi dă şi mai multă energie. Primesc ultimele indicaţii ale antrenorului. Voi intra în extrema stângă, cu forţe proaspete. Era nevoie de viteza mea de reacţie, de centrările mele. Trebuia să destabilizez banda dreapta a adversarului.

Ultimele mişcări de încălzire. Sunt chemat lângă arbitrul de rezervă. îmi verifică numărul de pe tricou, apoi crampoanele. Mă pune să îmi ridic jambierele. Crescusem cu imaginea Gâscanului Dobrin şi de câte ori ieşeam pe teren îmi lăsam jambierele jos. Mă conformez regulamentului. Se fluieră un fault la mijlocul terenului. Meciul este întrerupt pentru îngrijiri acordate celui accidentat. Acum e momentul. Păşesc pe gazon. Primul pas pe iarba terenului îl fac cu piciorul stâng. Sunt stângaci şi întotdeauna am intrat în teren cu piciorul meu mai talentat. Mă aplec, rup câteva firicele de iarbă, le duc la buze apoi mi le bag în sân. Sper să îmi poarte noroc şi să debutez cu… succes, că doar sunt stângaci. Traversez terenul până pe partea mea şi schimb câteva indicaţii tactice cu coechipierii.

Se reia jocul. Primele minute sunt cele mai grele. Trebuie să intru cât mai rapid în jocul echipei, în schemele de joc, să îmi respect sarcinile primite, şi tactica impusă de antrenor. Trebuie să îmi reglez ritmul de joc astfel încât să nu mă sufoc şi să fiu de folos echipei. E foarte important cum gestionez prima pasă primită, pentru moralul meu, pentru a mă descătuşa de emoţiile inerente. Şi prima pasă vine spre mine. Sunt prins într-o poziţie dificilă. Sunt presat de doi adversari, unul din bandă şi celălalt dinspre centrul terenului. Mă poziţionez cu faţa spre poarta proprie şi din corp sugerez o pasă înapoi către fundaşul meu de bandă. Piciorul stâng se duce în faţă iar cel drept loveşte mingea cu călcâiul, aruncând-o pe diagonala liberă dintre cei doi adversari. Printr-o mişcare de curtea şcolii mă debarasez de adversari şi urc periculos către poarta adversă. În secunda următoare tribunele explodează şi simt o energie extraordinară. Un un-doi rapid cu unul din mijlocaşi mă aduce incredibil de liber, într-o zonă centrală. Continui alergarea spre centru şi îi fac un semn coechipierului să îmi dea o pasă filtrantă către partea stângă a careului advers. Schimb scurt direcţia de alergare, scap de marcaj şi mă duc la întâlnirea cu pasa exactă primită. Intru singur în careu, uşor lateral stângă, şi îl observ pe portar uşor descumpănit de rapiditatea fazei. Are o mică ezitare, după care iese spre mine bătând aerul ca o morişcă, şi toate mişcările lui sunt menite să mă intimideze. E tot ce am aşteptat, e mişcarea spre care l-am atras, şi în secunda următoare l-am executat. Piciorul meu stâng loveşte mingea cu exteriorul, şi imprimă o acoladă. O acoladă care ocoleşte portarul, şi după un zbor de recunoaştere se prăbuşeşte în vinclul porţii adverse.

Privirea îmi urmăreşte execuţia şi îngheaţă o secundă în tremurul plasei. Se întoarce apoi spre galerie, braţele se ridică a avion executând o manevră periculoasă, iar paşii mă duc spre banca de rezerve. Mă simt agăţat de multe braţe, mă prăbuşesc, sunt sufocat de îmbrăţişări, iar tribuna o simt prăvălindu-se spre gazon. E o nebunie! Mai apuc să rememorez rapid faza în gând: tuşă, mingea vine către mine, preluare cu călcâiul, pasă la coechipier, demarcare, primesc mingea pe poziţie viitoare în colţul stâng al careului, şi un şut fulgerător. Doar trei atingeri şi golul. În secunda următoare  totul dispare…

Am copilărit prin anii ’70 într-un Bucureşti ciuruit de şantiere şi de macarale. Singurele arene ale bucuriei noastre erau maidanele, pe care încingeam adevărate meciuri de fotbal. Prin praf, pe asfalt, printre smocuri de iarbă, eram eroi ai jocurilor noastre. În anii ’80, licean fiind, făcând practică într-o intreprindere, am intrat pentru prima oară în contact cu un joc, sau mai bine zis cu un fel de strămoş al jocului. Pe un minicalculator ce se numea Independent I105 (care era de fapt cât un dulap), sub un sistem de operare SFDX (pe vremea aceea MS-DOS era la începuturi), am avut parte de primul meu joc. Era un joc de fotbal care nu avea nici un fel de element grafic. Pe ecranul monocrom curgeau linii de text şi se afişa un mesaj de genul: “jucătorul numărul 7 primeşte mingea şi pasează la jucătorul numărul…”. Tot ce trebuia să faci era să introduci de la tastatură numărul jucătorului. Şi aşa curgea tot jocul. Evident cu un final în care se afişa şi “Goooooooooool”. Au urmat jocurile pe compatibile Sinclair, a apărut elementul grafic, acesta fiind creat din caractere.

Într-o evoluţie incredibilă, s-a ajuns ca în anul 2013 să fie lansat jocul FIFA 14. O versiune ce te face să “trăieşti emoţia unor mari goluri”. O grafică ce îţi dă senzaţia urmăririi unor competiţii la televizor. Personajele împrumută trăsături, miscări, abilităţi, toate caracteristicile vedetelor cunoscute. Te joci cu ele, le simţi aproape şi participi alături de ele la tot felul de competiţii.

Pentru a te bucura de o astfel de experienţă, tot ce îţi trebuie este un sistem performant şi optim configurat. Cea mai importantă componentă este placa grafică. Pentru a şti cum să îţi alegi placa grafică este important să te informezi, şi acest lucru poţi să îl faci pe un Forum componente. Următorul pas este să intri pe un Magazin online şi din pagina dedicată pentru Plăci Video să îţi alegi varianta optimă. În urma informaţiilor obţinute pe forumuri, am ales ca cea mai bună variantă pentru mine o placa grafică NVIDIA GeForce GTX 760. Aceasta este o placă grafică ce oferă un raport preţ/performanţă foarte bun. Performanţele superioare sunt determinate de dotările generoase. Aceasta are o memorie de 2GB DDR5,  256 biţi interfaţa cu memoria, şi frecvenţa procesorului la 1006MHz. Cu o astfel de placă video voi avea parte de o experienţă cât mai reală.

Indiferent de preferinţe, copil sau adult, îţi vei dori întotdeauna să fii personaj activ în povestea jocului. Vei vrea să fii un erou printre eroii din poveste.

Articol scris pentru etapa 10 SuperBlog 2013.

Sursa FOTO: www.mediadot.ro