Bucătăria de vară

Soarele se ridicase deasupra capetelor noastre. Era cocoţat în vârful boltei sale şi umbra lui scurtă parcă ne trimitea spre casă. Oile păşteau grupate pe un petic de iarbă la marginea pădurii. Printre tufe şi salcâmi, caprele erau răsfirate căutând leneşe crengi joase şi pline de frunze. Ici-colo, câte una se ridica pe două picioare, se spijinea cu cele din faţă pe câte un copăcel mai firav aplecându-l uşor, iar gura lacomă aduna micile frunze de salcâm. Jocurile încetaseră. Nimeni nu mai alerga, nimeni nu se mai ascundea, nimeni nu se mai căţăra pe plutele mlădioase, plute ce ne erau adevărate catapulte spre înâlţimi în jocurile noastre de copii inventivi. Era timpul să ne strângem animalele şi toţi împreună: fete, băieţi, capre, oi, să pornim în mica şi vesela noastră transhumanţă către casă.

De pe malurile înfipte în marginea pădurii coboram în gârlă, şi printre pietrele uitate de furia apelor scurse de vremuri ploioase ne mânam animalele către casă. Din gârlă intram pe uliţa satului şi la fiecare casă ne împuţinam. Ne luam la revedere urmând ca peste câteva ore să ne revedem, oameni şi animale, şi joaca să se reia, acolo  la marginea satului, pe malurile gârlei, în coasta salcâmilor. Intram în curte, duceam animalele în obor şi apoi ne repezeam veseli la bucătăria de vară. Pe plita din bucătărie un tuci mare se lupta cu flăcările. Lemnele trosneau jucăuşe şi căldura degajată ne îmbujora obrajii. Mâncarea nu era gata dar foamea era prezentă şi ne încerca răbdarea. Mai era loc de o mică joacă prin curte şi foamea trebuia păcălită cumva. Cea mai rapidă gustărică era o felie de pâine pe care presăram zahăr şi apoi o udam cu apă.

Când mâncarea era gata urmăream ca hipnotizat mişcările mătuşii în aranjarea mesei. Lua măsuţa de lemn din cui şi o aşeza pe podea. Era o măsuţă micuţă, rotundă şi cu trei picioare. Mătuşa  o apuca cu ambele mâini ca pe o pâine mare şi dodoloaţă, apoi o învârtea pe podea până găsea o poziţie potrivită astfel încât să nu se mişte. Noi, copiii, ne aşezam toţi în jurul mesei rotunde, ca nişte cavaleri ai bucătăriei de vară, şi aşteptam cuminţi să primim castronul cu mâncare. Stăteam pe scăunele micuţe de lemn ca şi cum eram nişte personaje din basme. Mâncam în castroane de lut decorate cu diferite motive, şi mâncarea părea ca un dar divin. Indiferent ce ar fi gătit mătuşa în tuciul ei fermecat, pe plita din bucătăria de vară, mâncarea ei avea gustul inconfundabil al copilăriei noastre, al frumoaselor noastre vacanţe de vară petrecute într-un sat vâlcean la câţiva km de malul stâng al Oltului.

Acasă, la mama, nimic nu se compara cu mesele pregătite pentru sărbătorile religioase. Bucătăria era ca un templu al aromelor în care intram sfios şi priveam mirat spre minunile de mâncăruri şi prăjituri. Nu rezistam ispitei de a nu ridica capace şi a adulmeca mirosul sărbătorii. Sărbători ce miroseau a sarmale, a caltaboş, a miel şi a nenumărate prăjituri: checuri, negrese, albă ca zăpada, plăcinte cu mere şi cu brânză.

Acasă la mine sărbătorile au iz de Banat. Casa mi se umple cu accent de Gugulani (bănăţean din Valea Bistrei) şi parcă simt aerul băţos al acestor bănăţeni din zona montană ce străjuieşte frumoasa Vale a Bistrei. În bucătărie se coc adevărate minuni culinare iar aromele prăjiturilor ne fac sărbătorile şi mai frumoase. Cozonacul bănăţean umplut cu mac, nucă, stafide, fructe confiate sau halva, prăjitura cu foi de miere, melci bănăţeni cu nucă la care se adaugă scorţişoară şi vanilie, toate acestea sunt doar câteva din celebrele reţete din Banat care ne trezesc aromatele amintiri ale copilăriei.

De multe ori bucuria de a face diferite mâncăruri tradiţionale sau prăjituri este umbrită de problemele generate de un cuptor vechi la care nu se mai poate regla temperatura în interior. Cu uşiţa de la cuptor uşor crăpată, pentru a nu se arde compoziţia din interior, e o adevărată provocare pentru a reuşi să faci ceea ce ţi-ai propus. De multe ori soţia mea s-a plâns de acest mare neajuns şi cel mai bun cadou pentru ea, o bănăţeancă mare amatoare de mâncăruri tradiţionale şi prăjituri, ar fi un cuptor nou şi performant. Prieteni de familie ne-au recomandat produsele Ariston. Am căutat împreună oferte pe net atrăgându-ne atenţia, pe Marketonline în categoria incorporabile, modelul Hotpoint Ariston FK 103EL .20 X/HA de care soţia mea s-a arătat foarte încântată. Ca o adevărată gospodină ce îşi doreşte produsul ideal, soţia a studiat îndelung mai multe modele din această categorie de cuptoare incorporabile, pentru ca în final să rămână la modelul Hotpoint Ariston FK 103EL.

Nu mai este mult şi vin sărbătorile de iarnă, sărbători când fiecare din noi redevine copil, când gustul preparatelor ne poartă cu simţurile în vremea copilăriei noastre.

Articol scris pentru etapa 16 a SuperBlog 2013.

Sursa FOTO: www.marketonline.ro