Partea I: "Apocalipsa după Georgel", despre gândurile lui Georgel aici. "Werner? Unde ești Werner?" Se…
Cuvintele. Încerc să îmi aduc aminte cuvintele... În primul rând cuvintele. Sunt șoapte. Timide. Între…
Partea I: Georgel. Tresare. E a nu știu câta oară când tresare speriat. Țipătul ăsta…
Gândurile mi se învălmășesc spre tâmpla stângă. Fruntea se înclină ușor spre inerția brațului ce…
Trecuseră deja opt ani de la experiența similară. Retrăiam emoțiile de la finalul clasei a…
View Comments
Din rubinul inimii tale
ai scos un rubin fin,
mult mai mare.
Felicitări!
Îţi mulţimesc, Maria.
Din suflete ca ale tale se nasc rubine scanteietoare.
Îţi mulţumesc, Dor. Se vor stinge vreodată aceste rubine?
Păcat că ai ajuns cu postarea după ora închiderii :)
Oricum, mie îmi pare bine că ai scris-o. Chiar și cu întîrziere.
Nu-i nimic. Aştept să-mi deschidă Irealia porţile. Rubinele mele îi bat la poarta tabelului!
Mulţumesc.
Frumos acrostih! La mai multe!
Mulţumesc, Radu.
Știi, ai stat la poartă pentru ca eu să umplu niște suflete doritoare de alte lumi. Ce l-am mai umplut pe-al meu, însă...
E plin de stele-n jur... vorba ta!
Mulțumesc frumos pentru text, mi se potrivește mănușă acum. De rubin. :)
Mă bucur că am adus ceva... steluţe, rubine... la poarta ta! :)
O poezie plină de sensibilitate care stârnește ecouri tulburătoare în orice suflet. Cine oare n-a simțit și emoții interzise? Sau, mai bine zis, mai ales interzise?!
:) Doar suntem oameni! Îţi mulţumesc, Daniela.