A fost odat’ un roboţel,
era gălbui
şi-avea un cap trandafiriu
de fier,
dar vai, când
inima de smoală îi bătea
un dangăt ruginiu
şi înnegrit se auzea.
Până-ntr-o zi
când scumpa roboţică,
era o străvezie mititică,
s-a săturat
de-atâta cenuşiu şi fierăraie,
şi-a vrut să poarte-n piept
o inimă albastră
şi… de paie.
S-a dus la Zeul Violet
şi-n temple roşiatice
ea s-a rugat întruna,
pe verde s-a jurat
că vrea o inimă
adevărat’ acuma,
dar Zeul a privit-o
cu mirare
şi-n versuri albe el i-a spus:
„Sărmană roboţică,
ai dat în oxidare!”
Cuvinte aşternute în tabelul Psipsinei pentru duzinele de D. talentate!!!
