Partea I: „Apocalipsa după Georgel”, despre trezirile lui Georgel aici.
Partea II: „Regretele patiserului Marcel”, despre frustările lui Marcel aici.
P.S. Au trecut trei ani. Trei ani de muncă în folosul comunității. Cum intri în Palat pe stânga, aproape de gard, e un loc marcat de atâtea regrete. A visat. A visat mult. Un amestec teribil de vise și visuri. Și-a înălțat relativ ușor visul. Un curent de aer ascendent sufla darnic dinspre chirurgul baron, sau dinspre baronul chirurg. S-a lăsat purtat și visul l-a dus departe. Pe maluri Dâmbovițene. A survolat Kiseleff-ul, a supus Piața Victoriei și țelul final a fost îndreptat către Cotroceni. S-a prăbușit inexplicabil pentru el, doar pentru el, la un buchet de trandafiri de zidul Palatului. În interior. Acolo unde se prăbușesc visurile. Au trecut trei ani și pe locul catastrofei s-a născut un chioșc. De fapt s-a aprobat special pentru el un chioșc. Oricum Bolo deschisese Palatul și pentru muritorii de rând. Chioșcul era bucuria cartierului. În fiecare zi se lipeau de el sute de metri de cozi. Ca niște tentacule ce se zbăteau flămânde în teribilul miros de Buzău.
„Marceleeeee, băi, Marcele, iar ai căzut în transă? Vezi, tată, că se ard covrigii!”
