Totul a început cu o șoaptă. Timidă. Nerostită. Strivită între buze. Și prăbușită fără rost într-un colț de suflet. Ca o umbră cuibărită de mulți ani într-un peisaj de uitare. Acolo, rătăcind printre emoții captive, mi-a învățat pe de rost tăcerea și din mute bătăi de inimă s-a rostit în cuvânt. Cuvintele scăldate în singurătate și-au spart sunetele surde și din vibrații s-au născut înțelesuri. Au început să jongleze cu metafore. Izbind cerul sufletului de atâta căutare. Și spațiul s-a sufocat. S-a umplut. Iar metaforele s-au înghesuit în fraze căutând evadarea din suflet la capăt de rând.