Partea I: „Apocalipsa după Georgel”, despre trezirile lui Georgel aici.
Partea II: „Regretele patiserului Marcel”, despre frustările lui Marcel aici.
P.S. Au trecut trei ani. Trei ani de muncă în folosul comunității. Cum intri în Palat pe stânga, aproape de gard, e un loc marcat de atâtea regrete. A visat. A visat mult. Un amestec teribil de vise și visuri. Și-a înălțat relativ ușor visul. Un curent de aer ascendent sufla darnic dinspre chirurgul baron, sau dinspre baronul chirurg. S-a lăsat purtat și visul l-a dus departe. Pe maluri Dâmbovițene. A survolat Kiseleff-ul, a supus Piața Victoriei și țelul final a fost îndreptat către Cotroceni. S-a prăbușit inexplicabil pentru el, doar pentru el, la un buchet de trandafiri de zidul Palatului. În interior. Acolo unde se prăbușesc visurile. Au trecut trei ani și pe locul catastrofei s-a născut un chioșc. De fapt s-a aprobat special pentru el un chioșc. Oricum Bolo deschisese Palatul și pentru muritorii de rând. Chioșcul era bucuria cartierului. În fiecare zi se lipeau de el sute de metri de cozi. Ca niște tentacule ce se zbăteau flămânde în teribilul miros de Buzău.
„Marceleeeee, băi, Marcele, iar ai căzut în transă? Vezi, tată, că se ard covrigii!”
Partea I: „Apocalipsa după Georgel”, despre gândurile lui Georgel aici.
„Werner? Unde ești Werner?” Se minunează de frumusețea palatului. În curând va fi al lui. Și trece din cameră în cameră. „Werner? Am o vorbă cu tine. Unde ești?” Aici va face bursa grâului. Va da păpică gratis la toată lumea. În camera asta va face bursa energiei. În colțul de nord-est va face bursa metalelor. Știe el că din colțul ăsta vântul bate mai mereu spre Primăverii. „Werner? Bă, Werner, doar ți-am spus că vin.” Cu toate aceste trei burse, cu Dunărea și cu Marea Neagră, el va stăpâni lumea. Visează la canalul Marea Caspică – Marea Neagră. Visează la un nou drum al mătăsii. Va lega poporul de China. Și el, un Marco Polo divin, va domni peste o mare națiune. „Werner?” Uneori îi mai dă cu virgulă într-o zonă cu neuroni mai răzvrătiți. Dar rezolvă el cumva. Cică… cu cine va construi el toate canalele și toate proiectele lui fabuloase? Cum cu cine? Cu el, cu ea, cu poporul lui iubit. „Werner? Pe unde naiba o fi tânărul ăsta Werner? Iar e plecat în vacanță.” Și încălzirea asta globală. O mizerie. M-am prins eu de când umblam prin clubul ăla de la Roma. Nu mai știi dacă este vară sau iarnă. Nu îmi dau seama dacă Werner este la schi sau la golf.
„Ce? Ce-i în magazia asta? Werneeeeeeeeeeer? Canalie, tu mi-ai furat jumătate din aurul dacilor!!!”
