Ultima echipă iese din circuit și coboară agale scările. Fiecare treaptă oscilează ca un pendul ținând în alertă genunchii cuprinși de un tremurat deranjant. Trupurile se mișcă sincron căutând atingerea. Degetele se strâng crispate în căutarea celuilalt. Privirile li se intersectează în aerul încă rarefiat de senzațiile trăite. E un amestec confuz decantat din spaima cuvântului așteptat ce urma să fie rostit și ușurarea degetelor ce își desenaseră deja gestul programat. Zgomotul mulțimii se împrăștie în jurul echipei. Și crează o cupolă plină de culoare. Se lasă dezmierdați, e momentul lor de glorie. E momentul lor de nebunie, de dulce nebunie.