Tag

generaţie

Browsing

Omul de știință are, fără excepție, o perspectivă asupra întregului. Mai pe românește, el nu judecă prezentul în care se află ca pe o simplă realitate imediată, fără cauze și consecințe, ci vede marea schemă a lucrurilor. El înțelege că orice acțiune din prezent va avea un impact înzecit într-un viitor nu chiar atât de depărtat. De exemplu, un profesor bun știe că înaintea lui nu stau în bănci simpli copii cărora trebuie să le predea ceva ca să scape cât mai repede de treabă, pentru ca apoi ambele părți să poată merge curând acasă. El este conștient de faptul că, în spatele băncilor, cu ochi mari și curioși și de obicei zâmbete senine, sunt cei care formează noua fundație a societății. Cei care țin viitorul între două degete și care, la rândul lor, vor prelua rolul de mentor pentru generațiile care urmează. Pentru că iată, acesta este mecanismul prin care orice tip de evoluție este posibil și, din păcate, ca orice tip de mecanism, performanța lui depinde de cea a pieselor care îl compun. Există un singur efect fundamental: orice piesă care ia contact direct cu o alta defectuoasă va purta, mai mult sau mai puțin, același defect.

Internetul este în acelaşi timp un incubator de descoperiri fascinante și de forme grave de incultură, asta o știe orice cititor. În primul rând este un instrument și, ca oricare altul, impactul său depinde în întregime de cel care îl folosește. Ce pot afirma eu, și oricare alt neinițiat în sistemul de învățământ american, este că această țară a devenit expertă în utilizarea eficientă a internetului în sistemul de învățământ. Este nimic mai puțin decât un apendice al lui. Și nu, nu spun nicidecum că asta e soluția pentru o școală perfectă însă adevărul este că internetul aduce câteva avantaje pe care poate că și noi le-am dori. Și da, este adevărat, unele dintre aceste avantaje de care vorbesc necesită schimbări drastice în sistemul din România, însă pentru altele nu e nevoie de nimic mai mult decât un link scris pe tablă, un minim de efort. Acest articol e ceva mai pedagogic decât celelalte, întrucât fiecare paragraf ascunde o invitație. Vă rog să o primiți cu brațele deschise.

Biologia era de departe cea mai iubită oră din program pentru toți elevii liceului meu american. Eram toți întâmpinați la intrare de către doamna profesoară care ne făcea cu mâna și ne arunca în brațe teancuri de foi. Fiecare pagină ascundea un alt proiect, un alt experiment de laborator, o altă noțiune de cultură generală acumulată. În cele din urmă am realizat că, deși biologia din America nu mi-a oferit cea mai mare cantitate de informații (căci am afirmat, tare și răspicat, că matematica a jucat pentru mine acel rol), este materia care mi-a influențat în cea mai mare măsură fizionomia sufletească. M-a făcut să realizez ce înseamnă să fii om de știință și, mai mult decât atât, m-a pregătit pentru această carieră.

Sfârşit de an, de an şcolar, sfârşit de liceu şi început de vară, un început cu miros de tei picurat în emoţii şi cuibărite toate, toate, în suflet. Paşi grei, nesiguri, ce parcă trag de gânduri şi le împrăştie pe asfaltul zilei de mâine, le abandonează între două respiraţii oftate, sărmane victime ce îşi caută trecutul proaspăt expulzat. Priviri înfundate, sistole descentrate, glas copleşit ce-şi murmură întrebări, întrebări ce îşi caută răspunsuri în urma paşilor ce încă nu s-au aşezat. În stânga, în dreapta, aceleaşi mişcări triste şi legănate, chipuri, multe chipuri ce încep să îşi piardă conturul. Dispare o frunte, dispare un licăr, dispare un zâmbet, palme ce s-au strâns, braţe ce s-au îmbrăţişat, buze cu tot cu propriile cuvinte, dispare o lume întreagă. Totul se transformă într-un abur, ce se strânge, se strânge până devine o părere, o iluzie, o urmă ce se aşează cuminte într-un colţ de suflet. Strada e goală, toate chipurile au dispărut, e goală şi se mişcă singură într-un singur sens. E o stradă cu sens unic, degeaba aruncăm priviri disperate înapoi, degeaba, e o stradă cu sens unic!

Translate »