Tag

cuvinte

Browsing

S-a născut din dragoste. Dar nu dintr-o dragoste împărtăşită, ci dintr-o dragoste dăruită şi cuibărită într-un suflet regăsit. Un suflet ce a rătăcit, şi în rătăcirile lui a ajuns până în deşert, în propriul deşert. A traversat, el… sufletul a traversat propriul deşert, a rătăcit prin nisipul fărâmiţat din trecut, amintiri, dorinţe înecate, resturi adunate din visuri fugite. A supravieţuit furtunilor şi verdele i-a înmugurit în primăvară. Deşertul a rămas în urmă şi mugurii s-au înmulţit. Din muguri au ţâşnit gânduri ascunse, au picurat cuvinte, şi rimele s-au încrucişat. Un amalgam de stări s-a întrupat şi a născut. L-a născut pe el, pe Micuţul.

De ce am creat acest blog? Pentru că pur şi simplu îmi place să scriu, pentru că vreau să scriu, pentru că îmi dă posibilitatea să împărtăşesc cu voi câte ceva din gândurile mele. Pentru că acest blog este o poartă către trecut, către experienţe şi amintiri, iar experienţele sunt adevărate  decodificatoare ale prezentului. Pentru că… poate m-am pierdut în prezent printre fapte, mulţimi şi nu mai ştiu cine sunt, nu mai ştiu către ce mă îndrept.

Translate »