Skip to content

cuvinte

De(ce)(mbrie)ja vu!

Era o dimineață superbă de decembrie, cel puțin așa o percepeam eu. Coborâsem în stradă și totul în jur mirosea a iarnă, a iarnă așteptată cu sufletul plin, cu ochii sclipitori, cu pieptul fremătând a emoții primite și dăruite. Ridicam privirea spre cer și așteptam să văd cum se scutură, cum fulgi mari, jucăuși, mă vor acoperi ca într-un dans subtil al naturii, căutând împlinire pe buzele mele. Respirația se grăbea în fuioare ce păreau că alintă întreaga stradă a bucuriei mele.

Read More »De(ce)(mbrie)ja vu!

Rămășițe de gesturi

Știu!… Știu că aerul nu este suficient de rarefiat pentru a păstra cuvintele nealterate. Se zbat înfrigurate încercând să se înalțe, să atingă zborul gândurilor ce nu pot fi înlănțuite. Își deschid înțelesurile cu aceeași candoare de copil neștiutor și plonjează de pe buze încremenite. Uneori zborul li se oprește pe marginea privirilor și acolo se amestecă cu fulgerări scăpate de pe retină, născând câmpuri pline de culori ce unduiesc prin aerul impur, neștiind de  vremelnicia lor. Alteori se prăbușesc printre bătăi de inimă, sărmane neșoptite dorințe ce rătăcesc prin camere prea pline.

Read More »Rămășițe de gesturi

Ziua cu 26 de ore

Mi-am simțit ploapele tresărind apoi tot corpul crispându-se nervos. O lumină orbitoare mă invadează într-un mod neplăcut, nimic din starea de imponderabilitate pe care o povestesc cei care au trecut prin experiențe traumatizante. Mai degrabă pare o lumină vârâtă în ochi de niște forțe ostile. Gândurile nu trec mai departe pentru că în secunda următoare o voce teribil de enervantă mă scoate din amprenta propriului corp. Cuvinte neînțelese îmi explodează în creier. Îmi trec în revistă starea și nu știu de unde vine această agresiune. Nu este din mine! Vine de undeva din exterior, din afara eului meu.

Read More »Ziua cu 26 de ore

Scrisori din atriul stâng

Nu îşi schimbase poziţia de ceva vreme. Timpul se scurgea nebăgat în seamă în ciuda secundelor ce se lipeau de aerul respirat. Era aşezat într-un fotoliu, cu braţul stâng trecut peste abdomen ca într-un gest de durere, cu privirile dezmembrate şi fixate undeva într-un univers ştiut numai de el. Braţul drept sprijinit în cot se ducea ancoră spre faţă susţinând un chip imobil. Între degetul mare şi arătător buzele pulsau cuvinte neştiute. Gândurile fulgerau între confluenţe de priviri şi rămăşiţe de gesturi salvate undeva în spatele chipului.

Read More »Scrisori din atriul stâng

Alei strivite

Cuvintele mele rătăcesc captive pe aceleaşi alei scăldate sub primele sclipiri ale razelor de lună. Rătăcesc departe de mine, departe de gânduri confuze, de gesturi frânte, de rămăşiţe fumegânde împrăştiate cu furie şi apoi ascunse într-un colţ ce altădată vibra sub atingerea petalei de trandafir. Ele, cuvintele, au luat tot ce au putut salva şi au dispărut în întunericul aleilor, rătăcind neobosite pe urmele paşilor întipăriţi în chemări de vals. Au plecat singure într-un soi de pelerinaj prin locuri în care altădată se legănau şoptite la umbra gesturilor lente. Au plecat iar eu am rămas contur golit de emoţii.

Read More »Alei strivite

Saltul

Mă plimbam prin port de câteva zile în şir. Le pierdusem numărul în izbiturile valurilor ce încercau să înghită digul şi să se reverse peste gândurile mele. Păşeam ca un somnambul printre sunete. Paşii mi se mişcau şovăitori printre rafalele de respiraţie, se învârteau în cerc ca într-un ticăit de orologiu, cu mişcări sacadate, cu opriri lungi şi dese pe fiecare notă descoperită, pe fiecare notă ce îmi răspundea în suflet. Poposeam cât un ecou al propriilor gânduri apoi călcam mai departe cu aceeaşi teamă că fiecare notă părăsită îmi va exploda sub paşi şi voi rămâne infirm de cuvinte, cu resturi de înţelesuri pătrunzându-mi în carne şi otrăvindu-mi durerea.

Read More »Saltul

Război civil… în sufletul meu!

Mă plimb abătut şi îngândurat pe alei iernatice, pe alei din sufletul meu. În alunecarea mea absentă ating cu umărul câte o amintire recentă şi de pe frunzele ei se scutură dureros clipe sufocate de atâta alb, un alb lipsit de substanţă, un alb nemilos. Sunt ţurţuri peste tot şi mă lovesc de ei cu fiecare mişcare, cu fiecare pas ce calcă pe urmele celor de odinioară. O zgârietură îmi brăzdează obrazul înfrigurat şi nu ştiu dacă m-am izbit de un ţurţur, sau dacă e degetul meu arătător. Sub tălpi îmi scârţâie gândurile părăsite şi mici explozii de revoltă mi se agaţă de picioare şi cer îndurare. Îmi simt trupul vibrând de revolte. Mă simt ca un câmp de luptă brăzdat de tranşee, un câmp sfârtecat de lupte fratricide. Sunt prizonier într-un conflict nechemat, nedorit şi orele izbucnirii conflagraţiei se apropie implacabile, o simt în zvâcnirile de sub propria-mi piele, o simt în incendiul din spatele retinei.

Read More »Război civil… în sufletul meu!

Ucigaşul de suflete

Un vuiet confuz îmi limpezeşte pentru o secundă creierul. Un vuiet ce izbeşte zidurile mucegăite ale oraşului. Pătrunde printre crăpăturile cangrenate şi torpilează aerul părăsit, decojind pereţii de umbrele strivite ale sentimentelor speriate. Se tânguie ademenitor prin colţuri îmbâcsite de teamă, încurcându-se şi deşirând ochiuri de păianjen încremenite în aşteptări de scurgeri temporale. Se strânge pe o urmă de gură rămasă inexplicabil pe un geam nespart, străpunge aerul printre urmele buzelor şi prin gaura desenată grotesc se scurge prin venele străzii, printre bucăţi de piatră îmbrăcată în alunecări de clipe expirate.

Read More »Ucigaşul de suflete

Colţişorul din căsuţă

Se plimba liberă şi nestingherită prin toate încăperile căsuţei. Nimeni şi nimic nu îi îngrădeau libertatea de mişcare. Ar fi putut să plece oricând dar nu o făcea, nici prin gând nu îi trecea un astfel de gest. Trecuse parcă o veşnicie de când descoperise această căsuţă, acest colţişor de rai. Aici se simţea ca acasă, se simţea în siguranţă, protejată. Deşi casa era mare, ea îşi alesese doar un mic colţişor. Se mulţumea doar cu atât, un colţişor doar al ei. Acolo se cuibărea şi îşi asculta gândurile şuşotind. Acolo se lăsa cuprinsă şi legănată de emoţii, acolo se transforma, înflorea ca sub atingerea razelor de soare ce o adorau!
Read More »Colţişorul din căsuţă

Echilibristică într-un pahar cu vise

Stăteam amândoi la masă… faţă în faţă. Ne aşezasem de fiecare parte a mesei, între noi doar gânduri şi un pahar gol. Ne aruncam priviri curioase prin pahar şi dincolo de el se reflectau indiferenţe. Am venit singuri dar ne-am aşezat împreună. Niciunul dintre noi nu a vrut… nici să se aşeze dar nici să plece. Ne cunoşteam, sau cel puţin aşa speram, şi totuşi ne eram străini. Privirile s-au încrucişat amuzate şi au alunecat către paharul gol. Era ca un spaţiu nefiresc şi uitat în centrul universului. Masa devenise propria noastră cale iar noi… gravitam la capătul privirilor ce străpungeau paharul gol.

Read More »Echilibristică într-un pahar cu vise

Alergătorul singuratic… după 23 de ani

Aseară am avut chef să cotrobăi prin podul casei şi să respir aerul “stătut” al obiectelor depuse acolo, al amintirilor uitate şi prăfuite. Sunt obiecte ce au fost uitate într-un “muzeu al inocenţei”. Sunt obiecte ce au ascuns în ele bucurii şi tristeţi, momente de euforie şi momente de dezamăgire, gânduri, versuri, cuvinte ce au ars şi au rămas… Am deschis cutia magică iar mâna a atins şi a trecut duios peste agenda cu coperţi albastre. Un suflet întreg se adăposteşte acolo, cu alunecări între zbucium şi tihnă, cu zâmbete şi regrete, uneori captiv din prea multe revolte. Paginile se derulează încet iar cuvintele se regăsesc şi se îmbrăţişează uimite. Oare mai au ele vreun înţeles acum?

Read More »Alergătorul singuratic… după 23 de ani

Translate »