“Sunt nepoata unui deţinut politic” (3) – Primele condamnări

Era anul 1950. Se stabiliseră cotele ce le reveneau ţăranilor, cote obligatorii ce trebuiau predate la colectiv. Nu conta dacă acea cantitate obligatorie nu corespundea cu realitatea din pătul sau hambar, cum vreţi să îi spuneţi. Pentru bolşevici contau doar cifrele ce trebuiau respectate. Şi sistemul avea nevoie de exemple, avea nevoie să bage frica în ţărani umplând puşcăriile cu ei. Colectivizarea trebuia să meargă până la capăt şi să şteargă din dicţionar cuvântul “proprietar”. Erau metodele staliniste importate de la răsărit şi descrise în detaliu de Soljeniţîn în “Arhipelagul Gulag”.

Bunicul Lilianei trebuia să predea la colectiv o cantitate de 670-700Kg de porumb. Datorită faptului că o parte din recoltă fusese compromisă, acesta a predat la colectiv cantitatea de 272Kg. Pentru a demonstra problemele cu recolta de porumb, bunicul a prezentat o dovadă eliberată de Organele Comitetului Provizoriu. Credeţi că au ţinut cont în vreun fel de acele documente eliberate tot de autorităţile bolşevice? Bineînţeles că nu!

Primele sate colectivizate au fost cele distruse în urma războiului, unde ţărănimea săracă s-a lăsat manipulată de noile autorităţi şi a acceptat cu uşurinţă aşa zisele soluţii ale guvernului. S-a trecut imediat la sate unde apăruseră mişcări de rezistenţă anticomunistă, în special în regiunile istorice Maramureş, Dobrogea şi apoi în Banat. Datorită faptului că aceste regiuni aveau caracterul unor provincii de graniţă cu o diversitate a populaţiei din punct de vedere etnic, “soluţiile” guvernului au fost acceptate mult mai greu şi au dat mari bătăi de cap “ideologilor” comunişti. Procesul de colectivizare forţată a început în primăvara anului 1949 şi s-a derulat până în anul 1962, cu o încetinire în perioada morţii tătucului Stalin.

Anchetele s-au derulat într-un ritm alert. În cel mai scurt timp ţăranii chiaburi erau judecaţi şi condamnaţi. Aceştia se făceau vinovaţi de sabotaj agricol şi calomnii aduse guvernului. Judecat în acelaşi lot cu alţi chiaburi din sat, bunicul Lilianei primeşte în 1950 şase luni de închisoare corecţională. Ca un “element duşmănos regimului nostru”, acesta primeşte în 1952 o nouă condamnare şi execută un an de zile închisoare.

După trei-patru ani de oarecare linişte datorată morţii lui Stalin şi preluării puterii de către Hruşciov în U.R.S.S., procesul de colectivizare revine în prim plan intrând în perioada de finalizare. În această perioadă represiunea a ajuns la cote de violenţă foarte mari. Ţăranii care mai aveau curajul să se opună erau arestaţi şi apoi condamnaţi, erau deportaţi şi obligaţi să îşi lase în urmă toată munca lor de o viaţă. În închisori erau umiliţi, bătuţi, schingiuiţi. Erau obligaţi, prin metode demne de inchiziţie şi de evul mediu, să semneze declaraţii prin care recunoşteau vini fabricate de zeloşii torţionari. Erau reduşi la tăcere şi obligaţi să nu povestească familiei umilinţele şi torturile la care au fost supuşi.

Suntem în iarna anului 1958, în plină perioadă de maximă presiune asupra ţăranilor, presiuni ce vor să elimine odată pentru totdeauna “elementele duşmănoase” ce complotează împotriva noului stat “democratic” numit Republica Populară Română. Vechii clienţi ai instanţelor bolşevice sunt luaţi din nou în colimator, sunt pornite noi procese penale pe baza unor mărturii produse de câţiva vecini “binevoitori”, oameni fără coloană vertebrală şi, probabil, mulţi dintre ei înrolaţi în acea abjectă armată de informatori a sistemului. Un sistem ce va procrea şi va ridica la rang de “artă” societatea concentraţionară kafkiană.

va urma…

Sursa Foto

Articole asemănătoare:

• “Sunt nepoata unui deţinut politic” (2) – Manifestări duşmănoase

• “Sunt nepoata unui deţinut politic” de Liliana

• Oroarea fără cuvinte!

• A fost sau nu a fost?

• Nu-i mai suport!