Munte

Ţinutul Gugulanilor

Foarte mulţi îşi dau cu…

Read More
Duzina de cuvinte

Schitul

Preluare din articolul „Mănăstirea Cetăţuia…

Read More
Istorie

Balcic – Un Parfum Regal

Săptămâna aceasta fiind în vacanţă…

Read More

„În opt sute de metri intraţi în sensul giratoriu şi părăsiţi-l la a doua ieşire”. O uşoară foială se simte pe scaunul din dreapta, faţă, a jeep-ului. Jeep nu în sens de marcă. Dacă stau să mă gândesc bine, cred că în sens peiorativ! Pe bancheta din spate, ciupeli şi chicoteli înfundate.

– Auzi, dragă! Eşti sigur că ai băgat ….. „În trei sute de metri intraţi în sensul giratoriu şi părăsiţi-l la a treia ieşire”… bine traseul… Ce? Cum la a treia? Mai devreme a spus la a doua! Ţi-am zis, dragă, că ăsta nu e bun de nimic. Şi nu înţeleg de ce nu schimbi vocea asta de fufă nesiliconată! Poţi să bagi şi voce masculină, d-aia adevărată, de zici că este vocea lui Botezatu la Eurovision! „Intraţi în sensul giratoriu şi părăsiţi-l la a patra ieşire”.

De patru zile sunt în Ţara Gugulanilor, pe Valea Bistrei, în ceea ce se vrea a fi bucata din concediul de vară alocată muntelui. Alocată muntelui pentru că nu cedez nici măcar o zi pentru o altă mare sau mai ştiu eu ce pantofăreală, după cum ar dori cineva din familie. Şi aşa am mai lăsat de la mine, pentru că în această vară îmi planificasem drumeţii în zona de nord a Carpaţilor Orientali, undeva în rombul format de Rodnei, Obcine, Rarău-Giumalău şi Bistriţei, în funcţie de cartierul general ales. Sau în cazul plecării cu prietenii de familie, mă gândisem la Călimani şi Colibiţa. N-am cedat, dar tot m-au păcălit. Aşa am ajuns în Banat, aşa am ajuns să revăd atâtea locuri dragi mie, şi aşa am reuşit să vizitez şi să respir aerul uimitoarei CASCADE BIGĂR!

… Continuare la „Chantez, Joe! Chantez!„…

Muzica dă să se oprească o clipă. Saxofonul pare că a obosit. Nici nu contează. Dansăm în continuare pe muzica din sufletul nostru. Ne privim scurt şi ne zâmbim. Ne-am simţit aceleaşi gânduri fugare, sincrone cu muzica din noi. Faci jumătate de pas în spate, întorci capul şi o spui cu atâta convingere: „Chantez, Joe! Chantez!„. Saxofonul se supune imediat şi ne susură din nou, doar pentru noi, numai pentru noi doi: „Et si tu n’existais pas„!

Am aflat cu câţiva ani în urmă despre acest loc de o frumuseţe extraordinară. Mi-am propus să îl vizitez cât mai curând posibil. Timpul a trecut, şi uitarea s-a aşternut peste dorinţa mea. Acum câteva săptămâni am redescoperit acest loc încărcat de timp şi m-am hotărât să nu las vara să treacă până nu îl vizitez. Dăruit cu măreţia şi singurătatea unui cuib de vulturi, cu liniştea stâncilor ce îl înconjoară, cu rugăciunea monahilor, şi cu umbre ale unor mari personalităţi ale istoriei noastre, acest schit a fost supranumit „Meteora” României.

În urma micului meu articol scris acum două zile “Oroare fără cuvinte!”, în care postam şi o poză a torţionarului Alexandru Vişinescu, am fost sunat de prietena noastră de familie, Liliana. Mi-a spus că a vrut să comenteze articolul meu, dar emoţia şi amintirile au făcut-o să aştearnă pe hârtie mai mult decât un simplu comentariu. Liliana face parte dintr-o familie care a cunoscut  pe viu drama deţinuţilor politici. Cu acordul ei, voi publica acest articol, şi vă invit să citiţi doar o mică fărâmă din nedreptăţile prin care au fost obligate să treacă multe familii.

Translate »