Mai sunt câteva minute şi se va da startul. Se simte o uriaşă emoţie în jur. Dar şi o energie ce dă în clocot. Am sentimentul că, dacă s-ar capta toată energia strânsă aici, am putea lansa fără probleme un satelit pe orbită. Mă copleşesc aceste ultime momente. Încep să mă întreb ce caut eu aici. Şi nu e bine! Sunt momente de slăbiciune, trebuie să le depăşesc cumva. Închid ochii şi încerc să mă concentrez. Îmi urmăresc respiraţia şi îmi simt plămânii fremătând. Gândurile îşi dau mâna cu emoţiile şi se strâng speriate în nodul din gât.
O poezie frumoasă se poate citi în orice zi din săptămână. Din ciclul “Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie…
Suntem prizonieri. Suntem prizonierii de lux ai unui regim ascuns privirilor noastre. Legile lui, scrise şi nescrise, ne duc vieţile pe cărări întortocheate, neştiute şi nebănuite. Ne încolonează…
Suntem o civilizaţie la fel de veche ca civilizaţia umană. Sunt mari personalităţi ale istoriei noastre, e adevărat că sunt destul de controversate, care susţin teoria că, am apărut în acest univers cu mult înaintea omului. Că am fi trăit foarte bine într-o simbioză acceptată cu multe specii ale planetei. De la apariţia omului am migrat către acesta, care ne-a asigurat un mediu de viaţă superior. În simbioza trăită cu omul am atins apogeul civilizaţiei noastre. Ne-am dezvoltat pe toate planurile, inclusiv spiritual. Ne-am adaptat noilor condiţii de viaţă şi am devenit adepţi ai reîncarnării. Cu cât am evoluat mai mult în plan spiritual, cu atât ne-au crescut şansele să ne reîncarnăm în aceeaşi simbioză cu omul, partenerul nostru favorit.
O uşoară senzaţie de disconfort mă scoate din somn. Deschid ochii şi privirea se limpezeşte pe tavanul camerei. Întorc instinctiv capul spre geam încercând să surprind o geană…
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
A plecat. Am lăsat-o să plece. De ce am lăsat-o să plece? Când fiecare gând al meu e născut de ea şi pentru ea. De ce? Fiecare fior dezgheţat de privirea ei îmi picura a tristeţe. Ochii mei îţi spuneau să rămâi. Ochii tăi se pierdeau de dor. Şi umbre sticloase se unduiau între tine şi mine. Nici eu nu vroiam să pleci. Nici tu nu vroiai. Îmbrăţişarea pe care mi-ai dat-o avea ceva de vis terminat. Şi-atunci de ce mai visăm? Ce spaime trezite ţi-au tremurat braţele într-o ultimă strângere fugară? Ţi-ai lăsat îndoiala în sufletul meu şi mi-ai amuţit bruma de curaj. Am vrut să îmi strig focul ce mă arde şi ceva din tine l-a acoperit!
Poezia “Tăcerile mele”
O am în suflet şi acum, o privesc şi încă o ating cu aceeaşi delicateţe, cu aceeaşi bucurie, cu aceeaşi hotărâre de reuşită, cu aceeaşi dorinţă de a…
În viaţa fiecărui om există câte o iubire peticită. Indiferent de gen, nu mai avem voie să pronunţăm cuvântul sex ca să nu discriminăm, fiecare descoperă această iubire peticită încă din fragedă pruncie. Te prinde de mic şi te ţine toată viaţa. Este adevărat că această iubire e mai prezentă în inimile bărbaţilor şi mai puţin în cele ale femeilor. Şi asta nu pentru că ele îşi doresc o iubire plină şi imaculată, sau că ei sunt mai imaturi şi au cugetul plin de iubiri peticite. Ci pentru că rădăcinile acestei iubiri sunt născute adânc în trecut, de pe vremea când ele, femeile, erau protejate şi ascunse de capriciile lumii.
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Poezia “Vis comun (Paradisul pierdut)”
Aş fi vrut ca azi să postez un articol “artistic”, pentru că azi e o zi specială. Să scriu tot felul de nebunii, metafore, simboluri… aşa cum îmi plac mie. Mă gândisem să compar viaţa mea de până acum cu o ascensiune pe Everest. Să punctez taberele mai importante, să vorbesc de zonele de aclimatizare când viaţa m-a lăsat fără aer. Să vorbesc despre nebunia de a urca fără mască de oxigen, a se citi cu capul în nori, visând, când toţi cei din jur mă trag de picioare şi vor să mă comport ca un adult. Dar eu nu sunt un adult, eu sunt încă un copil. De ce nu mă lăsaţi să visez? Atât cât mă ţin pe mine visele!
Nimic din toate acestea nu voi putea scrie. Nu am timp să scriu şi să citesc. De sâmbătă încoace sunt într-o distracţie şi o beţie crâncenă. Sunt ameţit şi mahmur de atâta mobilă ridicată şi mutată prin casă. Am blugii vopsiţi cu lavabilă, în păr îmi strălucesc nuanţe de culori, amorse antimucegai şi adezivi îmi atacă simţurile, spatele mă doare, am uitat să mai mănânc, şi am devenit expert în curăţenie! Ah, era să uit! Urăsc telefoanele!!! “Alo, auzi, acolo la balcon, pe exterior, poate nu e bine izolat şi de aceea s-a făcut igrasie, mi-a spus un coleg că dacă dăm cu…” “Şi cum spuneai că este culoarea la dormitorul mare, e mult mai închisă decât la sufragerie? Cam cât de mult?” “Crezi că dacă…” etc, etc, etc.
Bine, nu eu fac lucrările, că s-ar fi dărâmat blocul… Eu doar sunt ăla de face curăţenie şi trage de mobilă!!!
Azi e o zi specială. Pentru voi, prietenii mei din Blogosferă, am pregătit un tort. Hai, poftiţi la tort, dragii mei! Câţi ani am împlinit? Sunt născut în acelaşi an cu Julia Roberts şi mă simt cu 20 de ani mai tânăr, cam ca atunci când savuram “Pretty woman” şi chiar nu glumesc!!!
Stau şi-mi amintesc… îmi amintesc cum a început totul. Eram doar o fărâmă de speranţă cu aspiraţii măreţe, însă simţeam că aveam totul. Asta ca apoi să cresc…
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Venise vara. Se anunţa o vară fierbinte. Pe la colţuri mirosea a schimbare. Era ceva în aer, plutea ceva a nerăbdare, a iluzii forfotind. Lumea şuşotea cu mai…
Poezia “Fără răspuns”
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Poezia “Şi rimele se pierd în aşteptare”