“Când pleacă Karla?”… este întrebarea cea mai des auzită în ultimele luni. Este întrebarea care m-a bântuit și care mi-a rupt sufletul în două. O parte mustind de bucurie și de mândrie, cealaltă adunând tristeți cu fiecare semn de întrebare. De șapte zile această întrebare și-a devorat răspunsul, apoi s-a dizolvat în îmbrățișările noastre de rămas bun. M-a lăsat buimac în acea seară, cu gust de abandon pe buze, cu privirile căutând speriate spre o lume pustiită. Mi-am dus zvârcolirile peste noapte, luptându-mă cu tristețile din mine și așteptând lumina dimineții, să-mi pătrundă în suflet și să-mi readucă culoarea zilei de mâine. M-am trezit pe la 5.30 dimineața și instinctiv am luat telefonul. De câteva minute un sms mă aștepta. Era un mesaj de la ea. Un mesaj simplu și banal, un mesaj ce mi-a readus soarele în geam.

Azi se încheie un an care ți-a fost teribil de greu. Un an în care, dincolo de familie, ți-ai colorat universul cu aceleași cuvinte magice, cuvinte culese din cărțile atât de dragi ție, sursa ta de energie. Un an în care ți-ai desenat aripi propriilor vise și te-ai cuibărit în ele ca un temerar învățând zborul.

Tot azi intri într-o nouă etapă a vieții tale, o etapă în care ți-ai pilotat propriile vise peste Atlantic, până în Olympia WA, la o pală de gânduri de Pacific, la un val de ambiții de Seattle, la un gest de curaj de Mount Rainier, pregătindu-ți conștient, cu fiecare pas, cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie a inimii, ziua de mâine și “călătoria” prin această lume atât de frumoasă!

E 22 august, în București e ora 6 pm, în Olympia este 8 am aceeași zi și sunt 16 grade Celsius. E ora la care te trezești, e ora la care începi să pregătești hrana viselor tale.

La mulți ani, fată dragă! La mulți ani, Karla! Să ai un an fabulos și să te bucuri de toată această experiență!

Articole despre K.:

 

 


12 Comments

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      Îți mulțumesc mult, Radu!

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      Așa să fie, să îi fie bine! Mulțumim mult, Dana!

  1. opantazi – Bucuresti

    La mulți ani fericiți, fată frumoasă și talentată! Să fii norocoasă și să-ți duci visurile mai departe așa cum îți dorești!

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      Îți mulțumim mult, Oana! Le hrănește, visele! 🙂

  2. Oana Constantinescu – Specialist resurse umane, blogger, pasionată de nonprofit, de oameni, de organizarea de evenimente și de networking. Nu în ultimul rând, o mamă uneori un pic prea activă, mereu în cautare de sine și de oportunități de a-i oferi fetiței mele o viață autentică.

    La mulți ani Karlei! Să aibă parte de o experiență ca în visele ei cele mai frumoase!

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      Mulțumim frumos, Oana!

  3. dordefemeie – `Uneori, pentru ca un vis sa se implineasca, e suficient sa il ai.` Urszula Zybura

    La multi ani, Karla, cea nascuta in aceeasi zi cu mine 🙂

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      La mulți ani, Atena!… cea născută în aceeași zi cu Karla. Mulțumim frumos!

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      Mulțumim frumos, Potecuță!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »