“Semn SPRE carte” este un proiect iniţiat în ianuarie 2014 de către Sonia Spătariu, o bloggeriţă din Hunedoara, şi promovat împreună cu o inimoasa comunitate din Blogosferă. Scopul acestui proiect este de a strânge cât mai multe cărţi din donaţii şi a le dărui unor copii cu vârste cuprinse între 6-18 ani, copii ce provin din familii cu resurse materiale şi financiare precare. “Într-o lume în care auzim tot mai des că lectura nu mai este o obişnuinţă, există copii şi adolescenţi care şi-ar dori să citească, dar nu au acces la cărţi. Există părinţi care pun cartea pe ultimul loc pe lista de priorităţi. Nu pentru că aşa vor. Pur şi simplu mijloacele materiale îi obligă să facă acest lucru”… este unul din mesajele Soniei, mesaj ce alimentează cu energie “zborul” acestui proiect.

vot semn spre carteÎn toată această perioadă, din ianuarie până în prezent, proiectul “Semn SPRE carte” s-a bazat aproape în exclusivitate pe voluntariat. Pentru ca un astfel de proiect să aducă bucurie în ochii cât mai multor copii, pe lângă voluntariat are nevoie şi de o susţinere financiară. În acest context proiectul a fost înscris în competiţia “Idei din Ţara lui Andrei”. În cazul în care va fi printre proiectele câştigătoare, “Semn SPRE carte” va fi premiat şi va avea asigurat un buget ce va face să ajungă cărţi în casele cât mai multor copii.

Pentru că este un proiect generos ce merită susţinut din tot sufletul, vă rog să îmi acordaţi doar cinci minute din timpul vostru şi să votaţi “Semn SPRE carte”. Pentru început trebuie să vă creaţi un cont aici, şi apoi, votându-l, să ne ajutaţi în demersul nostru de a duce cât mai mulţi copii în minunata lume a cărţilor!

P.S. Proiectul “Semn SPRE carte” este prezent în pagina de FB a Şcolii Gimnaziale nr. 195. Copii votând pentru copii… un gând ce sper să se materializeze.

9 Comments

  1. Îți mulțumesc, Adrian, pentru sprijin. Te-am simțit alături de noi de fiecare dată. Le mulțumesc și celor de la Școala nr. 195. Am vrut să le mulțumesc personal, dar m-am rătăcit printre atâtea școli aflate pe Facebook. Dacă mă ajuți cu un link, o voi face.

    • Sonia, Şcoala nr. 195 are un grup închis pe FB. Mesajul a fost postat de Kărluţa, după ce a votat proiectul. Sper să câştigăm cât mai mulţi votanţi din elevii şcolii.

    • Atunci o rog pe ea să le mulțumească în numele meu. 🙂 Și vă mulțumesc și vouă, încă o dată.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »