Această săptămână este una de serbări în familia noastră. Vineri are Kărluţa serbare la şcoală. iar luni a avut Măriuca la grădi. Mare serbare mare, la grupa mijlocie “Voiniceii” de la gradiniţa “Peştişorul de aur”. Maria a fost costumată în Zâna Primăverii. Aglomeraţie mare, părinţi, bunici, fraţi şi surori, sala de festivităţi plină, şi căldură mare. Copiii, toţi costumaţi, care mai de care în personaje dragi lor, în prinţi şi prinţese, în piraţi, în zâne, Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa, Pitici etc. Toţi deopotrivă frumoşi şi amuzanţi, unii mai timizi, alţii mai dezinvolţi.

Maria a intrat în sală veselă, căutându-ne privirea, zâmbindu-ne şi făcându-ne în permanenţă cu mâna. Printre bezelele pe care ni le trimitea permanent îşi aranja rochiţa de zână, la poale şi la umeri, care îi alunecau uşor. Apoi căldura a început să fie din ce în ce mai deranjantă iar mânuţa ei a devenit un mic evantai. Au cântat, au recitat, au fost adevărate personaje. În final s-au prins de mânuţă câte doi, în perechi, şi au dansat, executând nişte paşi simpli stânga/dreapta şi câteva piruete (un soi de menuet foarte simplificat). Maria a dansat cu Mihăiţă, un băieţel care o place, care de multe ori încearcă să o ia de mânuţă şi să se joace cu ea. Seara am purtat cu Maria următorul dialog:

– Ţi-a plăcut la serbare?

– Da, mi-a plăcut serbarea. Nu mi-a plăcut dansul de la sfârşit.

– De ce nu ţi-a plăcut dansul?

– Pentru că ăla era un dans de îndrăgostiţi!

– Cum? Ba nu era un dans de îndrăgostiţi.

– Ba da, era un dans de îndrăgostiţi, iar eu nici nu sunt îndrăgostită de Mihăiţă!

Mă gândesc cum o fi când va ajunge adolescentă! Şi voi aveţi probleme cu dansul de îndrăgostiţi?

Câteva poze cu zâna mea cea mică:

serbare11serbare21serbare31serbare7serbare6serbare5serbare4

4 Comments

  1. Felicitări pentru cele două minuni! 🙂
    Maria e o faină! 🙂
    Să vezi ce probleme am avut noi cu dansul, că primul partener al miraculoasei mele a făcut-o găină! 😛 Mnoh, și s-a supărat a mea și-a fost musai să-i schimbe Frau dănțuitorul. Ceea ce a și făcut, iar situația s-a rezolvat în roz bombon!
    O seară faină! 🙂

    • Foarte bine. Hotărâtă de mică! Şi ţie felicitări pentru cele două comori, Miracolina şi Bebeştinul! 🙂

  2. Al meu a fost Randunel. Mi-ar fi placut sa danseze cu minunea de zana a primaverii, cum este el atat de iubaret, sigur ar fi fost cel mai frumos dans de indragostiti.Sa va traiasca!

    • Mulţumesc frumos! Şi Rândunel al tău să vă aducă numai bucurii!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »