Nu există om să nu dispreţuiască timpul. Ne seacă de momente şi de viaţă. Aruncăm cu timp cum aruncă focul cu scântei. Şi vin alţii să îl prindă. Nu ne place timpul nostru, însă îl adulăm pe al celorlalţi.
Adunăm timp perpetuu. Îl culegem după ce s-a risipit în viaţă. Am promis că nu-l voi risipi. Nici nu-mi voi goli inima deodată, ca după ce se termină pur şi simplu să plec. Ne atârnăm de viitor ca de falange de nori.
Mi se deschide poarta destinului şi eu păşesc pe talazuri de vise. Mi-e frică să nu-mi înghită visele toţi anii care mi-au mai rămas. Viaţa mă prinde sprijinind al nopţii zid deşi caut cu amprentele zorii zilei. N-am arme să mă lupt cu ea. N-am arme să mă lupt cu nimeni.
Dacă mă gândesc mai bine, nici n-am timp să mă întreb ce o să fac cu atâta timp. Nu văd că mi-a rămas c-o zi rochiţa mică pentru că nu mai observ schimbarea. Nu pot să stau prea mult timp într-un loc pentru că perpetuu curiozitatea mă împinge spre noi culmi, pe alte drumuri absente de trecut. Cutreier viaţa dinamic, fără un liber arbitru. Trântesc uşile pe măsură ce le străpung cu conştiinţa. În esenţă, continui mereu să merg înainte. Nu-mi permit să privesc prea mult înapoi pentru că altfel n-aş mai putea să conştientizez drumul pe care-l am în faţă, o singură ocheadă înapoi şi m-aş pierde.
Însă a fost o singură uşă pe care n-am putut-o închide, mai bine zis o poartă în spatele căreia se priveghează noduri de ape, dulceaţă de funingine şi colţuri de nori, poarta trăirilor juvenile. N-o voi închide de-a pururi. Datorită ei am trăit viu, din plin, agitat, nervos şi mai presus de orice, liber. N-am ţinut seamă de niciun obstacol şi mi-am lăsat fiecare bătaie a inimii să se dăruie întregii lumi.
M-am descoperit încă de mică înconjurată de taine şi mi-am dat seama că un mare adevăr lucrează în mine: orice lucru ascunde o minune.
Ştiu ce-am să fac cu atâta timp: o să-mi concentrez tot oţelul şi toată credinţa din mine să descopăr minuni, chiar dacă gestul meu nu aparţine decât unui vis, unei fantezii.
Oamenii trăiesc căutând certitudini. Eu am una singură. Însă poate nici nu am nevoie de mai multe.
“Ştiu ce-am să fac cu atâta timp: o să-mi concentrez tot oţelul şi toată credinţa din mine să descopăr minuni, chiar dacă gestul meu nu aparţine decât unui vis, unei fantezii.”
E ea însăşi o minune! 🙂
” Certitudinea mea ” este ca insasi viata este o minune, un dar primit gratis si ca noi ar trebui sa apreciem fiecare secunda din ” Timpul nostru ”, fiindca acea secunda nu se va mai intoarce, o minune este ca eu acum, in acesta secunda, citesc ideile nemaipomenite ale unui suflet curat si inteligent, multumesc, fiindca existi in aceasta secunda!
11 Comments
Cand un copil scrie asa ceva si iti da o lectie importanta de viata, taci si o asimilezi. E mai bine asa.
Eu am rămas fără cuvinte, tac şi zâmbesc mândru… 🙂 Mulţumesc frumos, Alexandra!
Pentru băieţii mei. Mi-aş dori să poată scrie aşa!
Mulţumesc, Radu.
“Ştiu ce-am să fac cu atâta timp: o să-mi concentrez tot oţelul şi toată credinţa din mine să descopăr minuni, chiar dacă gestul meu nu aparţine decât unui vis, unei fantezii.”
E ea însăşi o minune! 🙂
Da, e minunea mea! 🙂 Îţi mulţumesc, Carmen.
“Orice lucru ascunde o minune” asa este dar de cele mai multe ori trecem pe langa ele fara sa le observam…
Foarte frumos scris,felicitari!
Aşa sunt adulţii! Nu mai văd minunile din jurul lor!
” Certitudinea mea ” este ca insasi viata este o minune, un dar primit gratis si ca noi ar trebui sa apreciem fiecare secunda din ” Timpul nostru ”, fiindca acea secunda nu se va mai intoarce, o minune este ca eu acum, in acesta secunda, citesc ideile nemaipomenite ale unui suflet curat si inteligent, multumesc, fiindca existi in aceasta secunda!
Mulţumesc frumos, Georgeta. Aşa ar trebui, să reuşim să apreciem fiecare secundă pe care o trăim. Din păcate e destul de greu…
Timpul trece repede, dar daca dorim sa ne bucuram de el asa cum trebuie, putem. trebuie doar sa gasim calea…