Paşi merg grăbiţi prin forfota locului. Sunt unii lângă alţii. Se privesc pe furiş în timp ce înaintează tăcuţi. Sunt paşii lui, sunt paşii ei. Se conduc reciproc spre un punct de plecare. El are drumul lui, ea are drumul ei. Nu e un fel de despărţire. Au o lume doar a lor, şi o duc acum, împreună, pe umeri, în gând. Apoi lumea se divide, o parte merge cu el, o parte rămâne la ea. Şi fiecare ia cu el o bucăţică din celălalt. Se privesc rar, dar atunci când o fac, cu coada ochiului, se prind într-un joc zâmbit şi încărcat de regrete. Vor să simtă totul dintr-o dată. Şi timpul nu este al lor. Timpul este prea scurt şi nu acordă dispense.
Parfumul tău. Îl simt iar, şi o respiraţie caldă ce îmi suflă în ceafă. O mână gingaşă se mişcă prin părul meu. Buze tremurate îşi lasă emoţia pe gâtul meu. Inima prinde viaţă din nou şi toate pulsează a neîncredere. Privirea mea se ridică sacadat către aceste gesturi pierdute. În faţa mea doar tu. Tu şi cu masca ta. Ochii îţi râd drăgăstos, iar buzele tale îmi murmură promisiuni, la fel ca altă dată. “Michelle?”
Ultima parte…
Muzica dă să se oprească o clipă. Saxofonul pare că a obosit. Nici nu contează. Dansăm în continuare pe muzica din sufletul nostru. Ne privim scurt şi ne zâmbim. Ne-am simţit aceleaşi gânduri fugare, sincrone cu muzica din noi. Faci jumătate de pas în spate, întorci capul şi o spui cu atâta convingere: “Chantez, Joe! Chantez!“. Saxofonul se supune imediat şi ne susură din nou, doar pentru noi, numai pentru noi doi: “Et si tu n’existais pas“!
M-am trezit. Un zâmbet somnoros, liniştit şi cald îmi inundă faţa. Trag adânc aer în piept. Ochii se măresc uşor, apoi se închid liniştiţi şi se deschid mulţumiţi de senzaţia resimţită. Întind braţele şi le mişc pe cearceaful moale, e o mişcare a aripi de înger. Plutesc. Soarele îmi inundă camera şi îmi mângâie faţa şi aşa luminoasă. Mă întorc pe o parte şi îmi pun mâna dreapta sub bărbie. Privirea ţinteşte fereastra şi se diluează lung în neant. Crengile copacilor se mişcă lent, ca un legănat divin, e ca un vals dansat în cer, într-un ritm chiar mai lent şi sprijinit de nori.
Cine este White Car? Albă ca Maşina este draga mea Sanderuţa. La toamnă împlineşte cinci anişori. Ştiu că pentru o maşină cinci ani de viaţă înseamnă foarte mult. Chiar mai mult decât la unele animale, de exemplu la câini. Teoretic, trebuie să fie bătrână şi hăndrălită. Dar maşinuţa mea e una deosebită, magia cu care a apărut o face să rămână la fel de frumoasă şi imaculată. O iubesc la fel de tare ca acum cinci ani, mai ales pentru modul şi clipa în care a apărut. A intrat în viaţa noastră, a familiei mele, într-un moment cu totul special. Să vă povestesc despre ce e vorba!
My naam is Patricia, Patricia de Jonk. Ek is gebore in die stad van Gaborone, die hoofstad van ‘n Afrika-land genoem Botswana. M-am născut într-o familie de afrikaans, în oraşul Gaborone, capitala statului african Botswana. Suntem una dintre cele mai vechi familii aparţinând minorităţii albe din ţară. Rădăcinile noastre se întorc în timp până în secolul al XVII-lea, în Ţările de Jos, sub dominaţia spaniolă a lui Filip al IV-lea. În perioada aceea, datorită persecuţiilor la care era supusă populaţia de religie calvinistă, strămoşii mei s-au înrolat în Compania Olandeză a Indiilor de Est, au părăsit Europa şi s-au stabilit în Africa de Sud, pe coasta atlantică, punând bazele Coloniei Capului.
Nu pot să-mi explic în niciun fel tot ceea ce s-a întâmplat. Şi nici nu mai caut explicaţii. Întreaga mea viaţa s-a schimbat brusc şi total. Nimic din ce am trăit înainte nu mai contează. Oameni, întâmplări, locuri, toate, toate s-au dus, s-au estompat până la uitare. O uitare ce mi-a salvat sufletul, atât de indiferent, şi atât de multă vreme. Un suflet gol şi inert ce trăia absent în cotidian. Un cotidian fără aşteptări, fără remuşcări, fără angajamente, fără decepţii. Un cotidian inutil şi nepăsător la emoţii. Nu ştiu de ce mi s-a întâmplat mie, nu ştiu dacă merit sau nu, nu ştiu cui trebuie să-i mulţumesc, ştiu doar că am primit un dar divin de la viaţă!
Mai sunt doua săptămâni până la ziua de naştere a Măriucăi, fetiţa mea cea mică. M-am hotărât să cotrobăi un pic pe internet, pe site-uri cu jucării pentru copii, şi să mă hotărăsc la un cadou frumos pentru ea. Jucarii-Online.eu este magazinul nostru preferat. Am mai intrat de câteva ori impreună şi ne-am uitat la jucării. E o incântare să vezi cu câtă dragoste le priveşte. E amuzantă iar ochii ii râd atât de drăgălaşi când caută pe site. Transmite atâta bucurie că efectiv mă transformă şi pe mine intr-un copil, un partener ideal de joacă pentru ea.
