Skip to content

Ciornă

Colţişorul din căsuţă

Se plimba liberă şi nestingherită prin toate încăperile căsuţei. Nimeni şi nimic nu îi îngrădeau libertatea de mişcare. Ar fi putut să plece oricând dar nu o făcea, nici prin gând nu îi trecea un astfel de gest. Trecuse parcă o veşnicie de când descoperise această căsuţă, acest colţişor de rai. Aici se simţea ca acasă, se simţea în siguranţă, protejată. Deşi casa era mare, ea îşi alesese doar un mic colţişor. Se mulţumea doar cu atât, un colţişor doar al ei. Acolo se cuibărea şi îşi asculta gândurile şuşotind. Acolo se lăsa cuprinsă şi legănată de emoţii, acolo se transforma, înflorea ca sub atingerea razelor de soare ce o adorau!
Read More »Colţişorul din căsuţă

Soarele meu!

Trecuseră zeci, sute, mii de ani… cine le mai ştia numărul! Trecuseră anotimpuri după anotimpuri de când paşii mei se plimbau rătăciţi prin locuri neştiute, prin spaţii indiferente, pe sub un cer adormit într-un veşnic gol. Nimic nu clipea pe cerul amorţit de atâta indiferenţă. Orice ar fi încercat să pulseze era imediat înghiţit de un întuneric stăpân peste tot. O linişte greu de suportat, o linişte şi mai greu de înţeles răspundea cerului. Totul în jur era încremenit într-o aşteptare fără speranţă.

Read More »Soarele meu!

Edifier

Edifier, Edifier, Edifier… Cum sună acest cuvânt! Pronunţaţi-l cu atenţie, veţi constata că nici nu s-a stins sunetul şi simţiţi deja cum se înfiripă o conexiune între creier şi inimă. Îţi dă senzaţia unei chemări! O chemare hotărâtă, plină de înflăcărare ce îşi aruncă ecoul în eter… fire, fire, fire! Cu siguranţă nu l-aţi mai auzit până acum. Nici ecoul, nici numele strigat. Edifier este sinonimul pentru pasiune. Nu îl căutaţi în personajele preferate de pe micul ecran, nu îl veţi găsi într-un rol de seducător fumând îngândurat în aşteptări acompaniate de pian. Nici în versuri nu îl veţi găsi şoptit printre rime inundate în lacrimi, versuri făcute ghemotoc  şi ascunse tainic în sân de femeie îndrăgostită.

Read More »Edifier

Adrenalină şi Muze

În ultimele săptămâni doar am alergat… şi am scris mai deloc. Am înghiţit kilometru după kilometru, am adunat secunde după secunde, am trăit captiv între respiraţii şi paşi. Cuvintele par că s-au refugiat undeva în interior aşteptând vremuri mai statice, gesturi mai lente. Muzele mi-au plecat cu tot cu simboluri lăsând metaforele scurse în asfaltul incins. Un asfalt inundat de adrenalină din care cu greu se culeg rânduri. O adrenalină din care până acum muzele nu mi-au adus inspiraţie şi nici nu şi-au găsit dorul de a se întoarce la mine.

Read More »Adrenalină şi Muze

Primii kilometri ai maratonului

Toamna trecută, în perioada concursului SuperBlog, m-am “visat” la linia de start al unui maraton cu tot cu emoţii, cu slăbiciuni, cu plămâni fremătând, cu energii gata să explodeze. La finalul acelui articol m-am “trezit” în rândurile aşternute cu o promisiune făcută, cu promisiunea că mă voi pregăti continuu pentru ca anul acesta să pot alerga un semimaraton (în luna octombrie), iar pentru anul 2015 să pot avea curajul de a încerca un maraton. Un pariu cu mine, un pariu cu timpul, un pariu cu propriile limite, un pariu pe care îl reînnoiesc în aceste noi rânduri.

Read More »Primii kilometri ai maratonului

Alergătorul singuratic… după 23 de ani

Aseară am avut chef să cotrobăi prin podul casei şi să respir aerul “stătut” al obiectelor depuse acolo, al amintirilor uitate şi prăfuite. Sunt obiecte ce au fost uitate într-un “muzeu al inocenţei”. Sunt obiecte ce au ascuns în ele bucurii şi tristeţi, momente de euforie şi momente de dezamăgire, gânduri, versuri, cuvinte ce au ars şi au rămas… Am deschis cutia magică iar mâna a atins şi a trecut duios peste agenda cu coperţi albastre. Un suflet întreg se adăposteşte acolo, cu alunecări între zbucium şi tihnă, cu zâmbete şi regrete, uneori captiv din prea multe revolte. Paginile se derulează încet iar cuvintele se regăsesc şi se îmbrăţişează uimite. Oare mai au ele vreun înţeles acum?

Read More »Alergătorul singuratic… după 23 de ani

O iubire peticită

În viaţa fiecărui om există câte o iubire peticită. Indiferent de gen, nu mai avem voie să pronunţăm cuvântul sex ca să nu discriminăm, fiecare descoperă această iubire peticită încă din fragedă pruncie. Te prinde de mic şi te ţine toată viaţa. Este adevărat că această iubire e mai prezentă în inimile bărbaţilor şi mai puţin în cele ale femeilor. Şi asta nu pentru că ele îşi doresc o iubire plină şi imaculată, sau că ei sunt mai imaturi şi au cugetul plin de iubiri peticite. Ci pentru că rădăcinile acestei iubiri sunt născute adânc în trecut, de pe vremea când ele, femeile, erau protejate şi ascunse de capriciile lumii.

Read More »O iubire peticită

Sărutul care arde

Paşi merg grăbiţi prin forfota locului. Sunt unii lângă alţii. Se privesc pe furiş în timp ce înaintează tăcuţi. Sunt paşii lui, sunt paşii ei. Se conduc reciproc spre un punct de plecare. El are drumul lui, ea are drumul ei. Nu e un fel de despărţire. Au o lume doar a lor, şi o duc acum, împreună, pe umeri, în gând. Apoi lumea se divide, o parte merge cu el, o parte rămâne la ea. Şi fiecare ia cu el o bucăţică din celălalt. Se privesc rar, dar atunci când o fac, cu coada ochiului, se prind într-un joc zâmbit şi încărcat de regrete. Vor să simtă totul dintr-o dată. Şi timpul nu este al lor. Timpul este prea scurt şi nu acordă dispense.

Read More »Sărutul care arde

Micuţul şi Provocarea

S-a născut din dragoste. Dar nu dintr-o dragoste împărtăşită, ci dintr-o dragoste dăruită şi cuibărită într-un suflet regăsit. Un suflet ce a rătăcit, şi în rătăcirile lui a ajuns până în deşert, în propriul deşert. A traversat, el… sufletul a traversat propriul deşert, a rătăcit prin nisipul fărâmiţat din trecut, amintiri, dorinţe înecate, resturi adunate din visuri fugite. A supravieţuit furtunilor şi verdele i-a înmugurit în primăvară. Deşertul a rămas în urmă şi mugurii s-au înmulţit. Din muguri au ţâşnit gânduri ascunse, au picurat cuvinte, şi rimele s-au încrucişat. Un amalgam de stări s-a întrupat şi a născut. L-a născut pe el, pe Micuţul.

Read More »Micuţul şi Provocarea

Eu sunt Michelle!

Prima parte… “Chantez, Joe! Chantez!

Partea a doua… “Michelle?

Parfumul tău. Îl simt iar, şi o respiraţie caldă ce îmi suflă în ceafă. O mână gingaşă se mişcă prin părul meu. Buze tremurate îşi lasă emoţia pe gâtul meu. Inima prinde viaţă din nou şi toate pulsează a neîncredere. Privirea mea se ridică sacadat către aceste gesturi pierdute. În faţa mea doar tu. Tu şi cu masca ta. Ochii îţi râd drăgăstos, iar buzele tale îmi murmură promisiuni, la fel ca altă dată. “Michelle?”

Ultima parte…

Read More »Eu sunt Michelle!

“Pe un ţărm de mare” de Simona Ş.

Mi-ai promis că mă vei duce să văd marea.
– Nu vreau să vii la mine! Mi-ai spus într-o zi.
Nu m-am suparat, ştiam… acolo în ţara aia
unde erai, aveai treburile tale, te opream
din drum. Plecarea mea, pentru că trebuia
să mă întorc, te-ar fi răvăşit.
Dar eu vroiam să văd marea!

 

Conduceai maşina spre oraşul cu ţărm la mare. Întotdeauna mi s-a părut că eşti sexi la volan. Eşti concentrat şi serios. Priveam casele pe lângă care treceam, oamenii, era totul atât de nou pentru mine.

Aveam o rochie albastră şi, ca din întâmplare, pentru că mă tot fâţâiam pe scaunul ăla, se ridica, lăsându-mi picioarele la vedere, iar tu le priveai. De câte ori maşina se oprea la vreun stop le mângâiai. Râdeam… Deşi ploua, pentru că în ţara aia plouă mereu, mi se părea că acolo lângă tine a pătruns o fărâmă de soare cu razele ei cu tot.

Read More »“Pe un ţărm de mare” de Simona Ş.

Michelle?

…Continuare la “Chantez, Joe! Chantez!“…

Muzica dă să se oprească o clipă. Saxofonul pare că a obosit. Nici nu contează. Dansăm în continuare pe muzica din sufletul nostru. Ne privim scurt şi ne zâmbim. Ne-am simţit aceleaşi gânduri fugare, sincrone cu muzica din noi. Faci jumătate de pas în spate, întorci capul şi o spui cu atâta convingere: “Chantez, Joe! Chantez!“. Saxofonul se supune imediat şi ne susură din nou, doar pentru noi, numai pentru noi doi: “Et si tu n’existais pas“!

Read More »Michelle?

Chantez, Joe! Chantez!

M-am trezit. Un zâmbet somnoros, liniştit şi cald îmi inundă faţa. Trag adânc aer în piept. Ochii se măresc uşor, apoi se închid liniştiţi şi se deschid mulţumiţi de senzaţia resimţită. Întind braţele şi le mişc pe cearceaful moale, e o mişcare a aripi de înger. Plutesc. Soarele îmi inundă camera şi îmi mângâie faţa şi aşa luminoasă. Mă întorc pe o parte şi îmi pun mâna dreapta sub bărbie. Privirea ţinteşte fereastra şi se diluează lung în neant. Crengile copacilor se mişcă lent, ca un legănat divin, e ca un vals dansat în cer, într-un ritm chiar mai lent şi sprijinit de nori.

Read More »Chantez, Joe! Chantez!

Planeta interzisă

Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu privirea avidă de lumină, cu ochii buimaci aţintiţi către soare. Am nevoie de soare, am o nevoie organică de razele lui, de atingerea lui, şi el este din ce în ce mai distant. Cu fiecare trezire lumina e mai săracă, razele se curbează indiferente peste trupul meu, căldura se furişează vinovată către dimineţile altora, şi mi-e frig, şi mi-e din ce în ce mai teamă. Mi-e teamă de nopţile ce se-nmulţesc sărace şi fac ca zilele pustii să se sufoce. Mi-e teamă de răsăritul confuz ce nu mai ştie cine vine şi cine trebuie să plece.

Read More »Planeta interzisă

Renaştere

Soarele coboară încetişor ancorat în fantomatice raze. Umbrele leneşe se întind obraznice peste câmpurile obosite. Luna lacomă de priviri pluteşte vaporoasă peste cerul încă însângerat. Păsări de pradă înjunghie aerul în dansul lor deşănţat şi croncăne hulpave a ospăţ. Din letargica stare, vântul absent se trezeşte buimac şi gelos aruncând respiraţii greţoase printre copaci. Nori pământii se înghesuie scrâşnind unii în alţii şi apoi plonjează în gol. Cerul se luminează spasmodic şi apoi se prăbuşeşte în beznă.

Read More »Renaştere

Primul post…

  • by

De ce am creat acest blog? Pentru că pur şi simplu îmi place să scriu, pentru că vreau să scriu, pentru că îmi dă posibilitatea să împărtăşesc cu voi câte ceva din gândurile mele. Pentru că acest blog este o poartă către trecut, către experienţe şi amintiri, iar experienţele sunt adevărate  decodificatoare ale prezentului. Pentru că… poate m-am pierdut în prezent printre fapte, mulţimi şi nu mai ştiu cine sunt, nu mai ştiu către ce mă îndrept.

Read More »Primul post…

Translate »