Dincolo,
dincolo de mine…
mi-ai agățat,
în umbra unui orizont
căzut și înghețat,
un șevalet pe care
să îmi pictez
cu tăceri nedorite
autoportretul.
Îmi chem…
îmi chem culorile
în ajutor
și le picur în jurul meu
ca pe niște
borne de așteptări,
le unesc
cu gânduri și
le amestec
în sensul
gesturilor lente.
Îmi scufund degetele
în marea de culoare
și cu valuri
tăcute
împroșc pe șevalet
secunde,
bătăi ce se scurg
câte două, câte două…
Dincoace,
dincoace în mine…
mi-ai lăsat,
în umbra unui verb
plecat,
fraze neterminate…
și din ele am stors culori
să-mi pictez pe șevalet,
dincolo de mine,
o inimă…
propria-mi inimă!
2 Comments
Frumos….
Mulțumesc…