Mă plimbam prin port de câteva zile în şir. Le pierdusem numărul în izbiturile valurilor ce încercau să înghită digul şi să se reverse peste gândurile mele. Păşeam ca un somnambul printre sunete. Paşii mi se mişcau şovăitori printre rafalele de respiraţie, se învârteau în cerc ca într-un ticăit de orologiu, cu mişcări sacadate, cu opriri lungi şi dese pe fiecare notă descoperită, pe fiecare notă ce îmi răspundea în suflet. Poposeam cât un ecou al propriilor gânduri apoi călcam mai departe cu aceeaşi teamă că fiecare notă părăsită îmi va exploda sub paşi şi voi rămâne infirm de cuvinte, cu resturi de înţelesuri pătrunzându-mi în carne şi otrăvindu-mi durerea.
Poezia “Tablou cu maci”
Mi-au bătut în fereastra sufletului într-o zi de februarie, un februarie primăvăratic inundat de ghiocei şi de raze jucăuşe de soare, mi-au bătut timid, cu luciri de aduceri aminte şi cu atingeri ce se suprapuneau peste aceleaşi urme de dor. Mi-am dat la o parte vălul de tristeţi şi am privit uimit spre bucăţile strălucitoare ce aruncau raze calde în mine. Erau mii de bucăţele rătăcite, ce fuseseră purtate de vânturile reci ale iernii şi orbite de ceaţa ce domnise parcă veşnic.
Poezia “Germinare”
Viaţa dospeşte de moarte mult prea des. Însă au fost oameni a căror moarte a dospit de viaţă, ale căror cuvinte au rămas sculptate în piatră, în timp ce apa a scrijelit tot ce era în nisip. Dar un singur om mi-a scris cu litere în suflet şi m-a făcut să pricep că viaţa nu poate ajunge la saturaţie. Un om numit Vincent Van Gogh.
Update tabele și grafice – 22.02.2018:
Unul din cele mai bune site-uri care oferă informaţii despre unităţile de învăţământ, atât din Bucureşti cât şi din majoritatea oraşelor ţării, este AdmitereLiceu. Site-ul aduce informaţii legate de rezultatele de la admitere în licee, BAC, Olimpiade şi, în plus, informaţii despre specializări, despre numărul de locuri. De asemenea, ne oferă informaţii legate de şcolile gimnaziale şi liceele cu clase gimnaziale, în contextul în care realizează un clasament al acestora pe baza mediilor de la admiterea în liceu. Am cules aceste informaţii, pentru top 20 şcoli din Bucureşti şi pentru top 22 şcoli din sectorul 3, le-am pus în tabele şi grafice cu scopul de a fi mai uşor de urmărit. Dacă mi-a scăpat vreo şcoală din sectorul 3, cu siguranţă are media de admitere sub 7.50 şi intră în categoria celor “neinteresante”.
Poezia “Simţi?”
Poezia “Dincolo de cuvinte”
Preluare din articolul “Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă – Refugiul vremelnicelor noastre victorii”:
“Coboram agale de la schit, cu simţurile încă ameţite de experienţa trăită. Deodată cerul se întunecă brusc, ca la o eclipsă de soare. M-am oprit în loc uimit şi neliniştea a început să pună stăpânire pe mine. Nici nu am apucat bine să încerc să înţeleg fenomenul, când dinspre schit ceva se prăvălea cu un zgomot asurzitor de copite. Cu un reflex întârziat am plonjat în spatele unei stânci. În secunda urmâtoare un călăreţ înfricoşător a trecut razant cu stânca mea. Imposibil! În ciuda amurgului artificial l-am recunoscut. Era el! Cavalerul! Mi-e teamă şi să îi pronunţ numele. Era viteazul cavaler trac, Derzelas! Nu se poate! Era sămânţa şi fulgerul puternicului Gebeleizis! Cel născut din cosiţele frumoasei Bendis. Oare ce face pe aici? Ce grozăvii încearcă pământul ăsta binecuvântat!
Dinspre râu urcau greu, cu zgomot de zale, un pâlc de soldaţi. În mijlocul lor era conducătorul, un bărbat înalt, mândru ca un leu şi cu o privire de vultur. Îmbrăcat cu o cămaşă albă, cu pieptul dezgolit, lăsa să se vadă cum picături de sânge se preling din umărul lui rănit.
– Măria-Ta! Măria-Ta! …strigă un copil de trupă, sărind apoi cu un genunchi la pământ.
– Spune, Gheorghiţă! …îl îndemnă conducătorul.
– Măria-Ta, s-au întors solii! Toţi au venit! …răspunse acesta.
– Aduceţi-i pe toţi la mine! Inima mea se bucură că s-au întors
Solii se apropiară cu paşi obosiţi, cu hainele pline de colbul drumului, dar cu privirile vesele şi dătătoare de speranţe.
– Novac, vorbeşte! …porunci căpetenia.
– Măria-Ta, vin de la Lipova, şi am adus cu mine 1000 de călăreţi, numai unul şi unul. Sunt gata să moară în slujba Măriei-Tale!
– Bravo, Novac. Stroe?
– Măria-Ta, Sigismund ne dă ajutor. E dincolo de pas cu 24.000 de oameni.
– Stroe, ce dragă mi-e vorba ta. Îmi place ce aud. Predo?
– Măria-Ta, iartă-mă, Veştile mele sunt mai puţin bune. Polonezii au intrat în Moldova şi l-au adus cu ei pe Movilă… cu un gest de scârbă, scuipă în ţărână. Trădătorul! Vodă Ştefan Răzvan e cu armata pe Trotuş, se mişcă către noi, dar nu va ajunge la timp.
– Cum o vrea Dumnezeu, Predo! Ah, Movilă, Movilă!!! Radule?
– Măria-Ta, nici picior de necredincios nu va pătrunde prin pas. Tot ce mişcă dinspre Târgovişte de sabia noastră piere.
– Veniţi să vă îmbrăţişez, voinicii mei! Astea sunt veşti pe care vreau să le aud de la voi. Gheorghiţă?
– Măria-Ta, porunceşte!
– Dă fuga înaintea nostră la schit şi spune Sfinţiei Ioanichie să ne scuze, dar azi suntem veseli şi avem oaspeţi. Haideţi, voinicii mei! Să mergem la schit, să închinăm o slujbă Domnului şi să ne rugăm ca nişte nevrednici ce suntem, să ne rugăm să piară şi umbra necredincioşilor din Ţara Românească!
Era o toamnă sângeroasă ce mustea de jertfele vitejilor. Era într-un septembrie 1595. După neaşteptata şi uluitoarea victorie de la Călugăreni, Mihai Vodă a fost nevoit să se retragă din calea armatei otomane. Armata otomană a ocupat Cetatea Tărgoviştei şi a înaintat pe Valea Dâmboviţei până spre locul poveştii noastre, ocupând poziţii defensive. Experienţa Neajlovului l-a făcut pe Sinan Paşa să fie destul de prudent. Îl avea în faţă pe cel mai strălucit general al acelui timp, înconjurat de o mână de lei neînfricaţi!!!”
Continuare…
S-a scurs luna ianuarie. Mi s-au lipit de tălpi zilele ei îngheţate şi scurse, bucăţi de gânduri răzvrătite şi zburând nebune în jurul meu. S-au dus înghiţiţi în respiraţii o sută de kilometri din cei aproape o mie trei sute ce îmi numără secundele până la Maratonul din Octombrie. Am tras după mine un suflet îngheţat, un suflet renegat de gânduri, un suflet părăsit de amintiri, un suflet căzut parcă într-o eră glaciară fără sfârşit. Am tras după mine un suflet! Singur mi-am tras sufletul îngheţat pe aleile geruite ale parcului, ca într-o cursă spre Pol, o cursă spre Polul Deznădejdii. Am simţit sub tălpi polul, l-am atins, am ars bucăţi din el cu furia ce îmi înconjura căptuşeală sufletul îngheţat. Şi din căuşul palmelor mi-am otrăvit dorul cu izvorul născut prin topire. Mi-am tăiat bucăţi din suflet şi mi-am făcut un iglu în care am zăcut bolnav aşteptând o primăvară ce nu mai vine. Am aşezat iglul lângă Pol, la marginea izvorului ce căra spre necunoscut bucăţi de sloiuri din sufletul meu, bucăţi luminate strident de furia ce îmi ardea mocnit celelalte bucăţi din mine.
Poezia “Se scutură cerul”
Stăteam aplecat peste coala de hârtie cu privirile fixate pe un colţ de cuvânt. Lumina se rostogolea blândă în fuioare şi se amesteca cu gândurile mele printre rânduri neterminate. Citeam fraza de la început şi după câteva momente gestul se frângea undeva la mijloc, la mijlocul foii, ca şi cum în acel moment ceva se frângea în mine, într-un mijloc de suflet, iar pe margine se războiau între ele consoane. Priveam neputincios spre rândurile neterminate, spre vocale dispărute pe un val aruncat în afara sufletului, în timp ce tristele mele consoane se înecau într-un râu de cerneală.
Mă întreb mereu ce s-ar întâmpla dacă ne-am trezi odată fără nimeni pe care să-l putem urma şi după ce nu-mi pot răspunde, îmi dau seama că nu concep aşa ceva. Psihicul uman este construit să se agaţe de repere morale. Ne construim un ideal şi ne îndreptăm spre el precum o piatră se îndreaptă către pământ. Dar spre deosebire de piatră, noi nu atingem niciodată pământul.
Calendarul înscrierii în învăţământul primar, respectiv înscrierea în clasa zero, este unul din cele trei subiecte majore pentru fiecare părinte care deja începe să simtă emoţia şi presiunea acestui moment. Am trăit deja de două ori acest eveniment, ştiu prin ce trece un părinte, ce simte, ce speranţe îşi face şi câte întrebări îi bântuie nopţile. Celelalte două subiecte majore ale acestui eveniment şi întrebările aferente ce îşi caută cele mai bune răspunsuri sunt: Şcoala şi Învăţătoarea. La ce şcoală să îmi înscriu copilul? Să îl înscriu la şcoala de lângă casă sau la cea mai bună din cartier? Contează? Există diferenţe semnificative? La ce învăţătoare să mergem? E important să ne alegem învăţătoarea? Răspunsurile la aceste întrebări nu le voi da în acest articol, doar voi trece în revistă calendarul înscrierii la clasa zero, pentru ca părinţii să ştie cum îşi vor gestiona timpul pe această perioadă. Până la apariţia metodologiei pentru anul şcolar 2015-2016, citiţi mai jos cum s-a derulat acest calendar pentru anul şcolar 2014-2015.
Nisipul fierbinte îmi încingea tălpile şi îmi alerga energiile nerăbdătoare prin tot corpul. Păşeam întâi ca o felină, plutind netulburat peste plaja ademenitoare, pentru ca apoi să îmi scufund glezna în nisip, lăsându-l să mă dezmiardă. Mergeam cu ochii închişi respirând cu atâta nesaţ aerul încărcat de dor. Pieptul umflat de atâta emoţie, ducea până în adâncuri gustul de infinit ce mi se lipise pe buze.
Poezia “Pământ de flori”
Era o dimineaţă frumoasă de vară, frumoasă ca toate dimineţile satului vâlcean în care îmi petreceam vacanţele. Soarele se ridica leneş peste pădurea de salcâmi şi inunda curtea, mângâind în fiecare dimineaţă frunzele bătrânului nuc şi încălzindu-i scoarţa brăzdată de ani. Raze jucăuşe îmi dezmierdau fereastra şi câte una mai îndrăzneaţă poposea obraznică pe marginea patului. Un aer plăcut pătrundea în camera micuţă şi aducea cu el arome ispititoare. Un murmur continuu şi nedesluşit îmi zgândărea simţurile încă adormite. Murmurul creştea din ce în ce mai tare, de parcă cineva acţiona un buton de volum nevăzut iar sunetul căpăta un înţeles.
Mă plimb abătut şi îngândurat pe alei iernatice, pe alei din sufletul meu. În alunecarea mea absentă ating cu umărul câte o amintire recentă şi de pe frunzele ei se scutură dureros clipe sufocate de atâta alb, un alb lipsit de substanţă, un alb nemilos. Sunt ţurţuri peste tot şi mă lovesc de ei cu fiecare mişcare, cu fiecare pas ce calcă pe urmele celor de odinioară. O zgârietură îmi brăzdează obrazul înfrigurat şi nu ştiu dacă m-am izbit de un ţurţur, sau dacă e degetul meu arătător. Sub tălpi îmi scârţâie gândurile părăsite şi mici explozii de revoltă mi se agaţă de picioare şi cer îndurare. Îmi simt trupul vibrând de revolte. Mă simt ca un câmp de luptă brăzdat de tranşee, un câmp sfârtecat de lupte fratricide. Sunt prizonier într-un conflict nechemat, nedorit şi orele izbucnirii conflagraţiei se apropie implacabile, o simt în zvâcnirile de sub propria-mi piele, o simt în incendiul din spatele retinei.
Mă plouă pe aripi şi mi se rup. Iar din cer cad flori de cireş. Şi mă uit în sus… şi nu mai este nici soare, nici cer şi nici stele. Tot ce văd sunt mici fragmente din căderea lor. Iar aripile mele sunt sfâşiate şi căzute pe jos. Şi încerc să le apuc c-o unghie măcar şi mi se topesc în degete. Iar în urma lor rămâne o urmă de căldură. Şi aripile mele sunt flori de cireş. Pot doar să strig: “Ce iarnă? E primăvară!”. Dar deşi eu nu observ, cerul plânge. Iar noi ne cufundăm în lacrimile lui până la genunchi şi ne ştergem de ele cum ne ştergem de noroi. Dar există o vagă diferenţă, căci şi din cauza noastră tot cerul a făcut lacrimile, pe când noroiul l-am făcut noi.
Poezia “Chemare”
