Skip to content

Adrian

Jean Calvin, de la fanatism la teroare

“Dar ceea ce face și mai intolerabilă supravegherea – și altminteri greu de suportat – este faptul că acestor controlori angajați sau plătiți li se asociază curând nenumărați tovarăși nechemați. Căci oriunde un stat își menține cetățenii sub teroare, înflorește dezgustătoarea buruiană a denunțării benevole. Acolo unde, principial, e îngăduit și chiar de dorit să existe denunțuri, chiar oameni de ispravă devin ei înșiși denunțători, din teamă; numai spre a îndepărta bănuiala că a greșit…, fiecare cetățean trage cu coada ochiului spre concetățeanul său… zelul fricii aleargă nerăbdător înaintea, denunțătorilor. După câțiva ani de asemenea regim, Consistoriul ar putea să înceteze orice fel de supraveghere, căci toți cetățenii au devenit de bunăvoie controlori. Zi și noapte curg valurile tulburi ale denunțurilor…”

Read More »Jean Calvin, de la fanatism la teroare

Alergând în ploaie

“Ce faci? Mă echipez. Unde te duci? Ies în parc la alergat. Pe vremea asta? Nu vezi că plouă? Nu contează, programul e program! Nu stai mai bine acasă, te uiţi la un film? Mâncăm alune, bem o bere? Nu. Cu cine alergi? Singur. Nu te plictiseşti? Nu. Cât ai de alergat în seara asta? 11 km, 11.3 km mai precis. E o cursă “comfortable” cum spune myasics, aplicaţia cu ajutorul căreia mi-am setat un program de antrenament. Vor fi câteva minute peste o oră. Brrr, câtă umezeală, ești sigur că ieși la alergat? Acum e parfum, să vezi cum era pe ploaie la 2-3 grade, sau cum era pe ger la -15 grade. Hai, nu mă mai ţine de vorbă, echiparea şi ne vedem la pod” Monolog. Duminică seara, ora 20.30. Mă uit pe aplicaţia de pe telefon. Sunt 13 grade şi plouă.

Read More »Alergând în ploaie

Cele trei cuvinte

Gânduri. Mă plimb pe aleile parcului în căutarea propriilor mele gânduri… Gonisem câteva din ele, mi se transformau în ghemotoace de dor, se aprindeau și îmi pârjoleau toate celulele până în suflet. Celelalte s-au speriat și le-am lăsat să fugă. S-au smuls din mine în plină ploaie și s-au dus șiroind în urma celor gonite. M-au lăsat vinovat, mirosind a amintiri topite într-un colț, cu bucăți înnegrite de cer, cu amprente mișcate ce nu mai pot atinge vreun nor. M-au lăsat cu gesturile abandonate în nemișcare, cu rouă stătută în colţul gurii şi negustată, cu respirația bandajând bătăile inimii. M-au lăsat…

Read More »Cele trei cuvinte

Coşmarul de pe lift

Doi pe-un lift… continuare

Ne așezăm comod, a nu se înțelege că ne-am așezat jos, nu era loc suficient, și am așteptat primul pasager. Au urmat mai multe urcări și coborâri, una până la etajul zece unde trebuia să stăm pe vine ca să nu dăm cu capul în betonul de la casa liftului. Liftul era gol și a urmat o comandă pentru un etaj cu 2-3 nivele mai jos. În lift se urcă un alt vecin și ne așteptam la o cursă până la parter. Blondu’, într-un moment de relaxare, își încrucișează piciorele ca la bar, cu unul din bombeuri înfipt în tavanul liftului și își lasă antebrațul lipit de cablul ce dubla structura metalica din puțul liftului. Se aude un clanț și liftul se pune în mișcare. Surprind în ochii Blondului o vagă nedumerire ce se scurge ușor și i se lipește pe buze. E momentul când încep secundele de coșmar!!!

Read More »Coşmarul de pe lift

Doi pe-un lift

Mă uit plictisit pe fereastră. Câteva frunze ruginii mai rezistă eroic suspendate pe crengile copacilor. Îmi simt plictiseala vibrând ușor, precum frunzele în aerul toamnei târzii. Soarele se dizolvase și se lipise pe umbrele ce zăceau pe asfalt. Pe trotuar doar trecători grăbiți, joaca era captivă în casă. Frigul o gonise de pe străzi și o obliga să-și consume energia între pereți. Dincolo de stradă zăcea părăsit părculețul unde încingeam adevărate partide de fotbal. Trandafiri zgribuliți, adevărați asasini de mingii, străjuiau terenul gol. Frigul din stradă îmi întoarce gândurile în interior. Caietele împrăștiate pe birou îmi provoacă o grimasă. Lecțiile așteptau să fie terminate.

Read More »Doi pe-un lift

Secunda din mine

Timpul se scurge nemilos către un final știut numai de el. Secundele bat agitate în jur. Le aud cum suflă speriate, cum respiră muribunde în lumini obscure, pulsații efemere ce se sting. Gust din bătaia lor și le simt trăirile, le simt bucuria trecerii. Le simt dorința de a ocupa spațiul și de a fi veșnice, chiar dacă frica este ceea ce rămâne în final pe buzele mele. Se lipesc unele de altele și se prind în forme, ca niște umbre ce nu vor să plece, umbre ce vor să spargă destinul și să dăinuie peste gânduri. Se întind peste mine, s-au smuls răzvrătite din scurgerea timpului și se strâng în jurul meu din ce în ce mai multe, din ce în ce mai multe umbre. Mă las învăluit!

Read More »Secunda din mine

Despre ferestre și suflet

Continuare la “O spargere care nu a reușit!

Un hohot de râs mă smulge din griul frigiderului și fug impacientat către fereastră. Auzisem odată că ăștia care sar pe fereastră, înainte să se izbească de pământ încep să râdă în hohote. S-o fi izbit de pământ?… mă întreb înspăimântat. Nu mai apuc să îmi răspund la întrebare. Hohotul de râs îmi mișcase fereastra cu 30 de grade, aceasta făcuse o voltă în râs ca vela unui vas aflat în furtună, iar vela, pardon!, fereastra se proptise direct în fruntea mea. Niște coarne imense apar de undeva, de jos, de sub fereastra mea, și încep să arunce artificii spre mine. O flacără mică mă pișcă de nas și simt cum firul se pierde. Reni!… Reni???… și întunericul se lasă peste mine!

Read More »Despre ferestre și suflet

O spargere care nu a reușit!

Mă strâng ușor de frig. Încerc să îmi schimb poziția, apoi mă încolăcesc ca un motan ce nu și-a terminat somnul. Trag pilota mai bine pe mine. Degeaba. E frig în continuare. Simt ca un curent de aer rece ce zburdă prin cameră. Scot nasul de sub pilotă și cu ochii cârpiți de somn mă uit spre geam. E întuneric. Oare cât o fi ceasul? Privirea se mută prin cameră și coboară ușor, adormită, coboară în ritm de pleoape grele spre vârful brăduțului. Zăbovește o fracțiune de secundă pe un ac rămas pe vârf, o altă secundă pe stea și se pregătește să se întoarcă sub pilotă. În momentul desprinderii, vârful de brad oscilează ușor, ca o adiere de vânt. Zâmbesc amuzat. Ce privire împiedicată am! Uf! Ce frig e totuși! Și iar vârful de brad oscilează ca sub adierea unei pale de vânt. Câteva globuri ici colo se mișcă și ele abia perceptibil. Ce se întâmplă aici? Mă gândesc iritat că cineva din casă mi-o fi deschis vreun geam și l-a lăsat așa. Împing nervos pilota cu piciorul și dau să mă întorc pe partea cealaltă, cu privirile spre ușă. Un fâșâit aproape imperceptibil mă oprește la jumătatea gestului. Rămân stană de piatră într-o poziție nefirească și îmi arunc privirea spre zona de unde fâșâitul se stinge cu mici ecouri, parcă seamănă a chicoteli înfundate.

Read More »O spargere care nu a reușit!

Învățătoare la Școala Gimnazială nr. 195 (Hamburg)

Update: 21.02.2018

Emoțiile examenului de admitere trecuseră. Purtam în suflet cu mândrie satisfacția atingerii obiectivului propus. Al obiectivului ei! Și-l stabilise singură și își construise fiecare pas cu atâta muncă, cu atâta inteligență și responsabilitate. A intrat acolo unde și-a dorit, unde a visat în fiecare secundă a clasei a VIII-a, la clasa de “mate-info bilingv” de la Colegiul Național Sfântul Sava. Ne bucuram relaxați de ultima parte a verii și, de multe ori, în conversațiile noastre ne întorceam cu gândul către Școala 195, școală pe care o absolvise cu puțin timp în urmă. Într-un astfel de moment am întrebat-o pe Karla: “Acum, privind în urmă, după cei opt ani petrecuți la 195, când tu cunoști majoritatea profesorilor și învățătorilor, le cunoști stilul de lucru, cerințele, așteptările, efortul pe care vor și pot să îl depună în munca cu proprii elevi, știința și metodele, pe cine ai vrea să ai învățătoare dacă ai fi iar la început de școală?”. Răspunsul Karlei a fost rapid și categoric: “Tot pe Doamna Alina Dințică!”

Read More »Învățătoare la Școala Gimnazială nr. 195 (Hamburg)

De(ce)(mbrie)ja vu!

Era o dimineață superbă de decembrie, cel puțin așa o percepeam eu. Coborâsem în stradă și totul în jur mirosea a iarnă, a iarnă așteptată cu sufletul plin, cu ochii sclipitori, cu pieptul fremătând a emoții primite și dăruite. Ridicam privirea spre cer și așteptam să văd cum se scutură, cum fulgi mari, jucăuși, mă vor acoperi ca într-un dans subtil al naturii, căutând împlinire pe buzele mele. Respirația se grăbea în fuioare ce păreau că alintă întreaga stradă a bucuriei mele.

Read More »De(ce)(mbrie)ja vu!

Translate »