Author

admin

Browsing

Ne-am cunoscut acum 15 ani la o mică petrecere dată de viitoarea mea soţie. Gaşca de fete terminase facultatea şi se organizase un mic foc de tabără pe balconul apartamentului. Evident că focul era alimentat de un teanc mare de cursuri. Tulceancă de fel, născută la marginea Deltei, fără să ştiu dacă are în sânge ceva de rusoaică pot spune că frumoasa blondă cu ochii iscoditori părea evadată din romanul lui Gib Mihăescu. Ne-am revăzut de câteva ori în următorii 2-3 ani după care firesc a intrat în gaşca noastră.

“Nu ştiu alţii ce simt”, ca să îl parafrazez pe Creangă, dar eu pur şi simplu mă sufoc. Simt că nu mai am aer, că totul miroase urât în această minunată ţară numită România şi că mă îneacă simpla respiraţie. România trăieşte letargică într-o fază terminală. Am sentimentul că groteasca casă a poporului s-a umflat ca un blestem şi se confundă cu graniţele ţării. Suntem blestemaţi nu de cizmarul asasinat ci de cei care au iubit acest pământ şi l-au udat cu sângele lor.

“Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continua!”  şi  “Esenţial nu e să cucereşti, ci să lupţi bine!”

Sunt de acord în bună măsură cu cele spuse de către baronul de Coubertin. Dar mi se pare foarte important şi să îţi doreşti victoria iar experienţa să te ajute să o dobândeşti!!!

Iaşi, ne revedem peste 40 de zile…

 

Articole asemănătoare:


Azi Kărluţa a plecat la Iaşi cu lotul naţional al Bucureştiului pentru turneul final, aşa cum îmi place mie să spun. Mai explicit, azi a avut loc festivitatea de deschidere a fazei naţionale a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română. Locul de desfăşurare este Iaşi, la liceul Costache Negruzzi. Karla s-a calificat pentru a doua oară (consecutiv). Anul trecut a plecat la Tg Jiu (faza naţională) o fetiţă de 11 ani, uşor nesigură, cu multe emoţii dar şi cu ambiţii mari.

În adolescenţă am avut un prieten foarte bun. Deşi era un pic mai mic decât mine întotdeauna ne-am înţeles extraordinar. Eram foarte apropiaţi. Ne cunoşteam cele mai ascunse gânduri, aspiraţii, dorinţe. Era un visător incurabil, citea mult şi pot să spun că respira poezie. În acea perioadă de trăiri şi emoţii pline de inocenţă am avut bucuria să răsfoiesc un caiet cu poeziile lui. În amintirea acelor vremuri apuse voi posta una din cele mai dragi poezii scrise de prietenul meu.

De ce am creat acest blog? Pentru că pur şi simplu îmi place să scriu, pentru că vreau să scriu, pentru că îmi dă posibilitatea să împărtăşesc cu voi câte ceva din gândurile mele. Pentru că acest blog este o poartă către trecut, către experienţe şi amintiri, iar experienţele sunt adevărate  decodificatoare ale prezentului. Pentru că… poate m-am pierdut în prezent printre fapte, mulţimi şi nu mai ştiu cine sunt, nu mai ştiu către ce mă îndrept.

Translate »