Fiecare bătaie zvâcneşte într-un ritm egal şi sacadat. O umbră dispare şi reapare sincron cu pulsul resimţit, parcurgând un spaţiu izolat, un spaţiu închis. Bucăţi de umbră vor să evadeze, să rupă zăgazurile universului cunoscut şi să evite aceleaşi mişcări parcurse într-o infinitate constrânsă. Sunete însoţesc încercările nereuşite, fără să scape din ritm chinul impus. Sclipiri găuresc umbre şi se zbat înfiorate, apoi se sting neputincioase. Rămân doar senzaţii bănuite ce uşor, uşor, se întorc şi recompun umbrele inutile. Sunt doar nişte umbre chinuite de gânduri! Iar viaţa e plină de umbre!
Daca astazi e o zi grea pentru tine, sau treci printr-o perioada grea, si speranta aproape ca te-a parasit, daca nimeni nu e langa tine si ti-e greu, te rog, drag prieten, sa alergi la Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu.
La El gasesti iertare, speranta, bucuria de a trai si fericire adevarata…
El e singurul care ramane cand toate celelalte se duc. Si El iti va fi un prieten adevarat, cum niciun om nu iti poate fi. http://www.caleamantuirii.blogspot.ro
N-ar fi nici umbră, de n-ar fi lumină;
floare n-ar fi, de n-ar fi rădăcină;
de n-ar fi cântec, n-am avea tăcere;
şi n-am şti bucuria, de n-ar fi fost durere.
Viaţa e plină de contrast şi de extreme
iar între ele nu e numai cenuşiu,
ci sunt pasteluri, sunt dileme
şi conştiinţa eului cel viu.
La intervale neregulate, in mine tresare un gand, o nevoie de schimbare, de nou, o senzatie ce nu imi da pace si pe care nu o pot explica bine in cuvinte. Este teama de repetitiv… De umbre nu ma tem, oricat ar fi ele de gaurite sau inutile…
Da, umbrele se nasc odata cu noi, dar nu murim impreuna…
Da, cum spunea Păunescu… nu suntem niciodată singuri atâta timp cât avem o umbră! Dar oare nu suntem captivii propriei noastre umbre?
Eşti un pic cam trist?
Sau e doar impresia mea?
Nu ştiu cine spunea:
“Sunt mai rapid ca umbra mea!”
🙂 E doar o impresie! În jur totul este la fel, doar nu s-a schimbat nimic…
Daca astazi e o zi grea pentru tine, sau treci printr-o perioada grea, si speranta aproape ca te-a parasit, daca nimeni nu e langa tine si ti-e greu, te rog, drag prieten, sa alergi la Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu.
La El gasesti iertare, speranta, bucuria de a trai si fericire adevarata…
El e singurul care ramane cand toate celelalte se duc. Si El iti va fi un prieten adevarat, cum niciun om nu iti poate fi. http://www.caleamantuirii.blogspot.ro
Vă mulţumesc pentru sfat!
N-ar fi nici umbră, de n-ar fi lumină;
floare n-ar fi, de n-ar fi rădăcină;
de n-ar fi cântec, n-am avea tăcere;
şi n-am şti bucuria, de n-ar fi fost durere.
Viaţa e plină de contrast şi de extreme
iar între ele nu e numai cenuşiu,
ci sunt pasteluri, sunt dileme
şi conştiinţa eului cel viu.
Mulţumesc pentru inspiraţie! 🙂
Mulţumesc pentru rimele tale coborâte printre umbrele mele! 🙂
… dar și de lumină e plin. Și una fără alta nu pot exista.
Altfel ne-am plictisi, nu-i aşa?
La intervale neregulate, in mine tresare un gand, o nevoie de schimbare, de nou, o senzatie ce nu imi da pace si pe care nu o pot explica bine in cuvinte. Este teama de repetitiv… De umbre nu ma tem, oricat ar fi ele de gaurite sau inutile…
Tot ceea ce se repetă fără “ruperi de ritm” ne provoacă angoase şi ne macină! Avem nevoie de revolte din când în când, mai mari sau mai mici! 🙂
Unde-a dat optimismul să scoată capul, hop, l-a trăsnit pesimismul, să se știe cine-i șeful peste viață!
Şi unde stăpâneşte pesimismul, vine pe neaşteptate optimismul să coloreze a veselie! Când sus, când jos…
Pingback: Irealia | Viața din cuvânt (XII)