Deseori mă plimbam riscant pe marginea cuvintelor, lăsându-mi pașii să alunece prin înțelesuri tăioase, înțelesuri ce îmi răneau liniștea încercând să îmi scurgă gesturi din propriile tăceri și să mă arunce în hazardul gândurilor ascunse. Cu pleoapele coborâte pe geana de lumină, suficient ca ochii să caute dincolo, printre dorințe, cu brațele deschise a cădere, cu degetele mușcând aerul gol, călcam literă cu literă până ce țipătul cuvântului  strivit îmi pătrundea sub piele și își croia așternutul pentru fraza ce urma să se scrie în drumul spre inimă.

Simţeam vibraţia cuvântului strivit sub tălpile mele. Era rece și dureroasă, o vibrație ce aluneca spre călcâi și îmi strângea glezna până când secundele se transformau în picături de ploaie. Sub tălpi mi se înecau literele și, așa muribunde, mi se lipeau pe tălpi devorând puțin câte puțin din mine. Priveam neputincios cum litere strivite mă înlocuiesc, cum se așază, așa strâmbe și contorsionate cum fuseseră prinse sub pașii mei naivi. Îmi înlocuiesc fiecare bucățică din mine, fiecare fibră, fiecare încheietură. Mă transformă într-un morman inutil și înțepenit, spoit cu litere strivite și muribunde, într-un tablou mut prin care se desenează grotesc doar țipătul cuvântului.

Aș fi vrut să mă pot mișca din nou. Să îmi las pașii să zburde pe marginea cuvintelor. Să cuprind între palme fraze șoptite și licăr de înțelesuri știute. Să mă opresc doar atunci când respirația îmi râde obosită iar cuvintele se așază transpirate sub nori jucăuși.

Cuvintele… Cuvintele se sinucid toate sub pașii mei. Și eu, și eu care credeam… Mă privesc indiferent. Oare? Nu mă doare această indiferență? Sunt un cuvânt strivit și contorsionat. Lipit pe marginea unui gest uitat. Imposibil de așezat într-o frază, fără formă și fără înțeles. Doar o terminație mai țipă fără rost.

Nu știu… nu știu dacă sunt doar un cuvânt strivit și fără sens, sau doar o terminație ce strivește fiecare cuvânt! E ca într-un tango terminat la erată! Dansezi?

Poveşti pentru sufletul meu:

 

 


12 Comments

  1. Fabiola Ion Reply

    Cuvintele și-a lor putere magică… 😊

    • Da, e o lume magică! Mulţumesc pentru cuvinte, Fabiola! 🙂

  2. Să te împrăștii in cuvinte până ce simți că te-ai pierdut și-apoi să îți aduci aminte că litera ce te-a durut ți-era adânc înfiptă-n talpă sau ți se strecura prin vene. Cuvintele nu pot să-nceapă dacă nu-ți sunt înscrise-n gene. Și dacă dor e fiindcă dorul de tot ce poți cuprinde-n ele îi umple inimii ulciorul și-n minte îți aprinde stele. Când adevărul ți-l împrăștii prin lume-n vorbele cu miez e sfâșierea ta și-a măștii, urmând un dor nestins și-un crez.

  3. caiet de calatorie Reply

    Ce frumoasa descriere a cuvintelor !

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »