RSS
 

Posts Tagged ‘proiect’

Ananalyticsul

28 Apr

De multe ori trăiesc acest sentiment. De multe ori îmi este teamă că nu îl mai găsesc când mă întorc acasă. Deși îl port în fiecare clipă și îl simt permanent în peregrinările zilnice, gândurile mele îi palpează așteptarea la fiecare revenire în mine. Pătrund în casă și arunc priviri speriate. E tot acolo, în același colț al unei camere închipuite. S-a așezat în acel loc parcă de când lumea. Și-a ales un colț al lui, la câteva gesturi de cer, de cerul ce răzbate prin fereastra gândurilor. Tăcut, discret, își păstrează umbra pe fotoliul din colț, ascunzându-și chipul în spatele cuvintelor. Respir ușurat când îl regăsesc în același colț al înțelesurilor. Chiar dacă uneori îmi ține cuvintele captive și nu le lasă să tâșnească înfometate, să se amestece în dansul gesturilor lente.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
5 Comments

Posted in Ciornă

 

Doar cinci minute

01 May

“Semn SPRE carte” este un proiect iniţiat în ianuarie 2014 de către Sonia Spătariu, o bloggeriţă din Hunedoara, şi promovat împreună cu o inimoasa comunitate din Blogosferă. Scopul acestui proiect este de a strânge cât mai multe cărţi din donaţii şi a le dărui unor copii cu vârste cuprinse între 6-18 ani, copii ce provin din familii cu resurse materiale şi financiare precare. “Într-o lume în care auzim tot mai des că lectura nu mai este o obişnuinţă, există copii şi adolescenţi care şi-ar dori să citească, dar nu au acces la cărţi. Există părinţi care pun cartea pe ultimul loc pe lista de priorităţi. Nu pentru că aşa vor. Pur şi simplu mijloacele materiale îi obligă să facă acest lucru”… este unul din mesajele Soniei, mesaj ce alimentează cu energie “zborul” acestui proiect.

vot semn spre carteÎn toată această perioadă, din ianuarie până în prezent, proiectul “Semn SPRE carte” s-a bazat aproape în exclusivitate pe voluntariat. Pentru ca un astfel de proiect să aducă bucurie în ochii cât mai multor copii, pe lângă voluntariat are nevoie şi de o susţinere financiară. În acest context proiectul a fost înscris în competiţia “Idei din Ţara lui Andrei”. În cazul în care va fi printre proiectele câştigătoare, “Semn SPRE carte” va fi premiat şi va avea asigurat un buget ce va face să ajungă cărţi în casele cât mai multor copii.

Pentru că este un proiect generos ce merită susţinut din tot sufletul, vă rog să îmi acordaţi doar cinci minute din timpul vostru şi să votaţi “Semn SPRE carte”. Pentru început trebuie să vă creaţi un cont aici, şi apoi, votându-l, să ne ajutaţi în demersul nostru de a duce cât mai mulţi copii în minunata lume a cărţilor!

P.S. Proiectul “Semn SPRE carte” este prezent în pagina de FB a Şcolii Gimnaziale nr. 195. Copii votând pentru copii… un gând ce sper să se materializeze.

 

Am păşit timid în universul cărţilor

29 Mar

Ca de fiecare dată şi în ziua aceea ne întâlniserăm toţi patru. De obicei ne întâlneam la Florin acasă. Nu ştiu de ce, poate că toţi împreună ne simţeam mai bine acolo. Avea ceva special acel apartament în care locuia Florin şi cu părinţii lui, sau poate personalitatea lui ne atrăgea acolo. Era unul din cei mai inteligenţi copii din generaţia mea, eram colegi de clasă şi colegi de bancă. Ne-am făcut jocurile obişnuite şi după multă zbenguială, obosiţi, ne-am luat o pauză. Florin a luat o carte de pe masă. “Vreţi să vă citesc ceva?” Ne-am aşezat cuminţi pe canapea ascultându-l. În acel moment am intrat pentru prima dată în contact cu frumoasa lume a cavalerilor medievali, a spadasinilor, a muschetarilor, a regilor, a cardinalilor, a curtezanelor, a intrigilor de la curtea Franţei. Florin ne-a citit un capitol întreg din romanul “După douăzeci de ani” de Alexandre Dumas.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi: