Tag

coşuri

Browsing

Începuse noul an şcolar de aproape două luni. Două luni în care îşi cărase singură în spate neadaptarea şi tristeţea zilnică. Nu reuşise să îşi facă prietene printre noii colegi de clasă. În bancă stătea singură. În prima zi de şcoală diriginta o aşezase cu un băiat. Nu a stat cu ea în bancă decât o săptămână după care s-a mutat. Mai bine! Oricum nu prea îşi vorbeau. În ore încerca să se concentreze la materia predată, iar pauzele îi erau ca nişte scurte pedepse. Nu putea rămâne în bancă, nu avea stare. Se plimba ca o umbră pe culoarul din faţa clasei. Chiar părea că este o umbră rătăcită. De multe ori îi auzise pe băieţi şuşotind ceva despre ea şi aruncându-i în spate priviri dispreţuitoare.

Translate »