Tag

Apuseni

Browsing

Au trecut trei ani de la una din cele mai frumoase vacanţe petrecute în natură, într-o zonă montană de o frumuseţe ce copleşeşte orice inimă iubitoare de drumeţii, căutătoare de poteci în drumul spre înălţimi, fremătătoare la atingerea lanţurilor ce asigură trecerile prin zone mai spectaculoase. Au trecut câţiva ani şi încă am proaspete în suflet senzaţiile trăite în acea vacanţă, în inima Apusenilor, bătând cu piciorul fiecare bucăţică de stâncă, mângâind fiecare zală de lanţ, savurând fiecare strop de apă evadat din albia Canionului, adulmecând umezeala pereţilor, ascultând îmbătat de emoţie zgomotul făcut de Galbena la ieşirea din munte şi plonjonul în Cascadă, într-un Evantai ce îţi răcoreşte trupul înfierbântat.

Din ciclul “Actor şi regizor prin Munţii Carpaţi”:

 

Prima dimineaţă în Apuseni ne întâmpină rece şi ploioasă, aidoma zilei anterioare, când tot drumul de la Bucureşti până aici, şi sosirea în Apuseni au fost marcate de această vreme. Cum vă povesteam în articolul precedent,  eram avertizaţi deja de câteva zile, dinaintea plecării în vacanţă, că vom avea o vreme foarte ploioasă, şi încercam să ne păstrăm optimismul cât mai intact. Eram hotărât să înfrunt toate stihiile naturii, şi să îmi bucur sufletul de frumuseţile Apusenilor. De când aşteptam să ajung în această zonă!

Din ciclul “Actor şi regizor prin Munţii Carpaţi”:

 

În anul 2011, după ceva muncă de lămurire, am reuşit să-mi conving familia să mergem câteva zile în Munţii Apuseni. Am studiat ofertele din zonă şi în final ne-am hotărât pentru o pensiune foarte frumoasă situată pe un drum forestier la 3km de DN75 între Arieşeni şi Gârda de Sus. Şi iată-ne pe la începutul lunii august, cu maşina plină de bagaje, cu mari speranţe că totuşi vremea mă va ajuta să colind cât mai mult, deşi toate prognozele meteo pentru zona respectivă erau nefavorabile.

Translate »