RSS
 

Şapte zile până la SemiMaraton

28 Sep

Citit de 2850ori!

Şapte zile. Mai sunt doar şapte zile până la acest eveniment atât de aşteptat. Acum aproape un an, pe la jumătatea lunii octombrie, în timp ce scriam un articol pentru Superblog 2013, pentru prima dată se înfiripa în mintea mea dorinţa de a participa la un astfel de eveniment. În articolul scris visam emoţiile participării la un Maraton. Până la acel moment nu mă gândisem vreodată că aş putea încerca să alerg pe o astfel de distanţă, considerasem Maratonul ca o încercare intangibilă pentru mine. Emoţiile aşternute în rânduri m-au făcut să îmi doresc pentru prima dată această aventură şi am simţit că nu îmi este imposibil. Atunci mi-am promis că voi încerca, mi-am promis că mă voi pregăti pentru o astfel de cursa indiferent cât timp va fi nevoie.

alergatorÎn primul rând mi-am stabilit ca ţintă realizabilă pregătirea pentru SemiMaratonul (21,097km) de la Bucureşti din Octombrie 2014, pentru ca în Octombrie 2015 să pot ridica pretenţii la alergarea unui Maraton (42,195km). Am hotărât să încep pregătirea chiar în prima zi a anului următor, adică pe 01 ianuarie 2014. Pe 01 ianuarie alarma telefonului m-a trezit la ora 11.00 am. După noaptea de revelion şi după doar câteva ore de somn, mă trezesc plin de hotărâre, mă îmbrac în trening şi încep pregătirea pentru marea încercare. Am remarcat că nu sunt singurul nebun care ieşise în prima zi a anului la alergat. Au urmat trei luni de tatonare, trei luni cu ieşiri sporadice, trei luni în care am încercat să înving inerţia şi comoditatea. Aceste trei luni au fost departe de ceea ce îmi propusesem.

Momentul zero s-a produs în luna aprilie. Înscrierea, pregătirea şi apoi participarea la un eveniment caritabil la începutul lunii mai, la Wings for Life World Run, a fost cu adevărat momentul declicului, momentul când mental  am reuşit să mă conectez la tot ceea ce reprezintă un SemiMaraton. Fiecare pas făcut pe malul lacului IOR, fiecare kilometru parcurs mi-au dat din ce în ce mai multă încredere în forţele proprii. Înainte de participarea la Wing for Life World Run, distanţa maximă pe care alergasem era 9.5km în o oră. Având un format unic, la Wings alergai până când maşina oficială te scotea din concurs. Mi-am propus să alerg 10km până la eliminare şi după calculele organizatorilor trebuia să rezist în cursă o 1h10′. Am reuşit să alerg 14km şi am fost eliminat din concurs după o 1h25′. Alergasem din parcarea de la Cora Pantelimon până la o aruncătură de băţ de Belciugatele. A fost o experienţă incredibilă, un rezultat care mi-a dat aripi şi un moment de la care nu mai există punct de întoarcere.

De la Wings încoace a urmat o pregătire serioasă şi constantă. Am folosit platforma Myasisc pentru a-mi configura un program de antrenament. Am introdus toate datele mele: vârstă, greutate, experienţă, palmares. Statistica a tras linie în urma datelor mele şi a hotărât. Cu un program de patru zile pe săptămână pentru antrenament, platforma a stabilit că voi putea termina un SemiMaraton în 2h6′. Am început lupta cu statistica, o luptă aprigă cu secundele, cu timpii scoşi la fiecare cursă. Alergasem la Wings cu o medie de 1km la 6min. O singură dată am mai alergat km în 6 minute şi a devenit istorie. Indiferent de distanţă am coborât uşor, uşor timpii, alergând în medie km-ul în 5min şi coborând secundele la o respiraţie de 4min. Indiferent de starea fizică, indiferent de starea sufletească, cele trei zile de alergare pe săptămână stabilite le-am respectat cu sfinţenie.

Primele distanţe parcurse în pregătire au fost 5km şi 8km. Apoi distanţele au crescut la 10km şi 13km. La jumătatea lunii iulie am avut prima cursă ce depăşea în valoare pe cea de la Wings. Am alergat 15.4km în 1h24’48” cu o medie de 5.31min per km, un câştig de 1.3km si aproximativ 8min faţă de momentul Wings. În seara aceea am simţit că pot să alerg toată noaptea. Intrasem într-o rutină a paşilor, a respiraţiei, mă simţeam ca un mecanism deja rodat. Conform programului, distanţele au coborât şi timp de două luni am alergat în curse de 7km, 10km şi 12km. Uşor, uşor, se apropia ultima parte a pregătirii când urma să alerg distanţe apropiate de cei 21km.

Duminică, 14 septembrie, trebuia să alerg 16.9km. A doua zi începeau fetele şcoala, Karla clasa a VIII-a iar Maria clasa zero. Emoţii mari, pregătiri de şcoală. Amân alergarea pentru luni sau marţi. Luni mergem la deschidere anului şcolar. După ce Măriuca iese de la şcoală ne ducem să sărbătorim la Mac. Apoi plec la muncă şi la 18.00 ajung la prima şedinţă cu părinţii. În jurul orelor 20.00 ajung acasă. Avusesem o zi grea, plină de emoţii, cu momente ce mi-au consumat toate energiile, sau cel puţin aşa credeam. Trebuia să ies să alerg, trebuia să acopăr cei 17km planificaţi. Simţeam o oarecare nelinişte, nu pot să îi spun teamă. O nelinişte că momentul nu este cel mai potrivit. În general alergasem vârfurile din pregătire duminică seara, la final de week-end, ceea ce conferea un plus de prospeţime. Acum era luni şi nu mă simţeam într-un moment prielnic. Fie ce o fi! Voi risca. Trebuie să îmi înving această stare. Mă echipez. Acelaşi echipament pe care îl folosesc de atâtea luni încoace. Şort alb, tricou alb, ciorapi albi. Sunt un alergător în alb. Mă duc cu maşina la pod, la IOR. Cobor în alee lângă lac, acelaşi loc de unde pornesc în toate cursele mele. Dau drumul la aplicaţia pe telefon pentru a-mi monitoriza timpii şi distanţa. În mâna stângă am cheile de la maşină, în mâna dreaptă telefonul ce începe să contorizeze. De câte ori m-am gândit la momentul când voi alerga fără chei şi fără telefon. Oare câte secunde voi câştiga? Îmi doresc să deschid degetele de la mâini şi să simt aerul cum le mângâie, să simt cum captează energii.

E ora 20.48 şi încep să înghit secundele. Primul kilometru se scurge într-un ritm alert, alerg cu 13.4km/h. Apoi reduc şi caut un ritm de echilibru. Îmi urmăresc paşii, mişcările, respiraţia. Încerc paşi mai mari şi mai lenţi. Îmi spun că am nevoie de constanţă. Şi le vorbesc braţelor, ele sunt cele care bat ritmul. Hai! Hai că se poate! Trebuie să reuşesc! Următorii 10km se scurg cu o medie de 11.5km/h. După 11km de alergare cobor sub 11km/h, dar reuşesc pe aceşti 6km să menţin constanţă. Sunt ultimii metri ai celor 5.5 ture de lac. Ajung lângă pod. Mă opresc. Opresc cronometrul aplicaţiei. 1h33’25” şi am alergat 17.32km. Bag cheile de la maşină într-un buzunar, telefonul în celălalt buzunar şi urc greu scările spre parcare. Mă simt epuizat. Am reuşit şi asta este cel mai important. Simt că mă clatin şi o senzaţie de greaţă mă încearcă. Mă urc în maşină şi beau apă. Deschid geamurile, am nevoie de aer, apoi le închid pentru că îmi este frig. Mă duc acasă, fac un duş fierbinte, beau apă multă. Nici nu pot să mă gândesc la mâncare. Trebuie totuşi să mănânc ceva, nu mâncasem nimic de la prânz, de la Mac. Mănânc la foc automat vreo zece prune şi mă culc. Încerc să adorm dar simt de sub pătură cum mă dor genunchii. E aproape 12.00 şi mâine mă duc la muncă, mă aşteaptă încă patru zile până la week-end.

Peste şase zile, duminică 21 septembrie, a urmat a doua cursă infernală şi ultima în pregătirea pentru SemiMaraton. Am hotărât să alerg 6 ture de lac, ceea ce ar trebui să fie aproximativ 19km. O iau pe Karla cu mine, pe post de iepure. Cu rolele în picioare, Karla merge înaintea mea iar eu încerc să trag cât pot în urma ei. Iepurele meu a rezistat doar vreo 5km după care nu am mai văzut-o aproape 1h. Am alergat 1h38’37” în şase ture de lac. Aplicaţia de pe telefon îmi arăta 18km ceea ce era absurd. Mi se mai întâmplase ca aplicaţia să dea rateuri. Am alergat cu 3min mai rapid primele 5.5 ture de lac, comparând cu acea cursa din urmă cu şase zile, iar ultima jumătate de lac am parcurs-o în 8min. Sper să nu mă fi înşelat, dar cred că am alergat 18.8-19km în 1h38’37”. La finalul cursei mă simţeam bine, incomparabil mai bine decât în urmă cu şase zile. Îmi trecuse prin gând să mai alerg încă o tură de lac ceea ce ar fi însemnat un SemiMaraton. Mi-am alungat gândul, am preferat să mă bucur în ziua concursului de cei 21km parcurşi.

Din mai până acum au trecut cinci luni de pregătire intensă. Am şters din vocabular cuvântul comoditate, am uitat de televizor, mi-am neglijat blogul deşi am scris în gânduri mii de fraze înlănţuite în sutele de mii de paşi parcurşi în alergare. Am trăit momente minunate, am simţit că strâng în mine energii nebănuite până acum, am descoperit un mod de viaţă care m-a transformat cu fiecare secundă trăită în alergare, cu fiecare metru parcurs. Toate aceste energii descătuşate mă fac să mă simt extraordinar. După fiecare cursă în care am împins limita mai departe, am simţit o stare de relaxare, de bine, o energie pozitivă ce mi-a îmblânzit demonii şi mi-a pus frustrările la colţ. Fiecare cursă dusă până la capât m-a făcut să mă simt ca un învingător. Am alergat 88 de curse, am acoperit cu paşii mei o distanşă de 658km. Am depăşit cu 20km distanţa de la Bucureşti la Satu Mare, “acum” sunt pe graniţa cu Ungaria.

În octombrie 2013 făceam o promisiune, o promisiune ce părea atunci un şir  de cuvinte aruncate în rânduri. Pe 4 mai 2014 am alergat la Wings 14.1km în 1h25′, kilometri ce au însemnat primii mei paşi la un maraton, primii paşi spre împlinirea promisiunii. Acum şapte zile am alergat aproximativ 19km în 1h38’37”, kilometri ce duc promisiunea mai departe. Duminică, 05 octombrie 2014, mă pregătesc să alerg primul meu SemiMaraton, 21,097km pe care vreau să îi parcurg sub 2h (între 1h50′-1h55′), secunde şi kilometrii ce mă vor face să îmi depăşesc limitele, şi vor duce promisiunea tot mai departe!

Dragi prieteni, vă aştept pe 05 octombrie să fiţi alături de mine!

 

Sursa Foto

4.67 avg. rating (94% score) - 3 votes
 
10 Comments

Posted in Ciornă

 

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. dor

    29/09/2014 at 06:09

    Succes Adrian!

     
    • Adrian

      29/09/2014 at 16:43

      Mulţumesc, Dor!

       
  2. Radu Thor

    29/09/2014 at 07:26

    Îţi ţin pumnii! Tare strânşi. 🙂

     
    • Adrian

      29/09/2014 at 16:43

      Tare de tot să îi ţii! Mulţumesc, Radu.

       
  3. maya

    29/09/2014 at 13:18

    Sunt convinsă că vei reuși. Din toți porii îți răzbate voința și dorința. Voi fi cu gândul alături de tine și-ți voi da putere, deși tu ai destul încât să dai și la alții. Ești un învingător, deja.

     
    • Adrian

      29/09/2014 at 16:44

      Mă bucur că vei fi cu gândurile alături de mine, Maria. Îţi mulţumesc pentru sprijin.

       
  4. Loredana Milu (Buciumeanu)

    29/09/2014 at 21:59

    Mult succes! 🙂

     
    • Adrian

      30/09/2014 at 16:13

      Îţi mulţumesc mult, Loredana!

       
  5. desinente

    04/10/2014 at 20:14

    Am asteptat sa-ti pot scrie in ajun de eveniment. M-am gandit ca acum iti este concentrata energia spre emotii speciale si pot rezona cu ceea ce simti, stiind cate pregatire necesita participarea la un asemenea eveniment. Se intelege efortul constant, o vointa incapatanata, dar si darzenie pentru atingerea unui tel.
    Numai pentru acestea si meriti aplauze deschise, dar sper ca maine o sa aduci sloganul meritat: “Am reusit!”

    Petale de trandafir sa-ti umezeasca gandurile rourate, miros de toamna sa-ti parfumeze pasii, iar marea sa-ti inunde celulele ce-si vor duce alergarea in leganari duioase.
    Succes, Adrian!

     
    • Adrian

      06/10/2014 at 16:27

      Am reuşit, Desi! Am reuşit! Nu mi-a fost uşor, dar nu am cedat niciun pas. Stii… Desi… alergarea nu este un scop în sine, este o “unealtă” minunată în sondarea propriilor abisuri spre a-ţi găsi starea de echilibru necesară continuării…
      Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, Desi!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: