“Rubine” – Gând din cuvânt
Rubine
Rostogolim emoţii interzise între noi,
uitate printre paşi ce ni se potrivesc,
baloane de priviri în cer ni se strivesc,
iar timpul s-a oprit şi nu mai suntem goi!
nimic nu mă abate din zborul către tine,
e plin de stele-n jur şi din sclipiri se nasc
Rubine!
Sursa Foto
14 Comments
Din rubinul inimii tale
ai scos un rubin fin,
mult mai mare.
Felicitări!
Îţi mulţimesc, Maria.
Din suflete ca ale tale se nasc rubine scanteietoare.
Îţi mulţumesc, Dor. Se vor stinge vreodată aceste rubine?
Păcat că ai ajuns cu postarea după ora închiderii 🙂
Oricum, mie îmi pare bine că ai scris-o. Chiar și cu întîrziere.
Nu-i nimic. Aştept să-mi deschidă Irealia porţile. Rubinele mele îi bat la poarta tabelului!
Mulţumesc.
Frumos acrostih! La mai multe!
Mulţumesc, Radu.
Știi, ai stat la poartă pentru ca eu să umplu niște suflete doritoare de alte lumi. Ce l-am mai umplut pe-al meu, însă…
E plin de stele-n jur… vorba ta!
Mulțumesc frumos pentru text, mi se potrivește mănușă acum. De rubin. 🙂
Mă bucur că am adus ceva… steluţe, rubine… la poarta ta! 🙂
O poezie plină de sensibilitate care stârnește ecouri tulburătoare în orice suflet. Cine oare n-a simțit și emoții interzise? Sau, mai bine zis, mai ales interzise?!
🙂 Doar suntem oameni! Îţi mulţumesc, Daniela.
Pingback: Irealia | Gânduri rubinii (VI)
Pingback: Gânduri rubinii (VI) | irealia