RSS
 

Renaştere

23 Apr

Citit de 3725ori!

Soarele coboară încetişor ancorat în fantomatice raze. Umbrele leneşe se întind obraznice peste câmpurile obosite. Luna lacomă de priviri pluteşte vaporoasă peste cerul încă însângerat. Păsări de pradă înjunghie aerul în dansul lor deşănţat şi croncăne hulpave a ospăţ. Din letargica stare, vântul absent se trezeşte buimac şi gelos aruncând respiraţii greţoase printre copaci. Nori pământii se înghesuie scrâşnind unii în alţii şi apoi plonjează în gol. Cerul se luminează spasmodic şi apoi se prăbuşeşte în beznă.

Un bubuit explodează nevrotic şi totul încremeneşte în jur. Natura speriată se strânge instinctiv într-un colţ. Întunericul se prelinge viral şi îneacă privirea. Mici stele se sting neputincioase blestemănd luna trădătoare. Urgia vine tropăind şi secerând dorinţe. Plouă tristeţe şi n-are nicio importanţă.

Paşii se deşiră absenţi şi bolnavi către marginea lumii. Toată magia aştrilor s-a scurs prin orificii. Gândurile au sucombat sau nu mai vor să se-nfiripe. Indiferenţa le topeşte nenăscute. Cuvintele nespuse dor şi sângerează. Privirea uscată se lipeşte de drum. Ard căutările inutile şi se sting pâlpâind a tămâie. Mâinile zbat a lehamite prelingându-se fârâ rost. Trupul e gata stors şi se prăbuşeşte mecanic. Oboseala e cronică şi mirosul e cadaveric. Creierul refuză să comande şi se complace într-un leşin febril. Picături mari cad pleoşcăind peste forma stătută. Sfârşitul e aproape şi adulmecă precipitat.

Ying-Yang-In-SunsetCoate şi genunchi se târăsc efemer către capăt. Un capăt care nu are formă şi care se mută-n continuu. Fiecare mişcare extirpă din umbră. Bucăţică cu bucăţică totul se pierde încet şi vulgar până la ultima celulă. Rămâne în urmă doar un strop de transpiraţie pe care aerul refuză să-l purifice. Doar pământul îl vrea ca să-şi potolească setea. Din acel loc se desprinde o părere, un zvon. Un zvon ce rătăceşte ore în şir în căutarea altui zvon. Sunt amintiri de gânduri ce se întrupează. Se caută-n silabe pentru a se contopi în cuvinte. Cuvintele tâşnesc necenzurate şi rătăcesc râvnind la sentimente crude. Când se găsesc se împletesc într-un fuior de dor. Renasc sfioase emoţii, se ascund priviri furişe, se închipuie gesturi tremurate şi tandre. Se întorc visele, se spuzeşte cerul, norii dansează sincron. Ploaia lipeşte sufletele abia conturate iar picăturile desenează în simţuri. Luna invidioasă priveşte ghemul de energie creat. Un nimb discret îl încălzeşte şi îl protejează. Sub nimb cresc două jumătăţi de verbe contopite într-un singur substantiv ecou.

Ecou după ecou spre roua dimineţii…

Sursa Foto

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote
 
10 Comments

Posted in Ciornă

 

Tags: , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Desinențe

    11/05/2014 at 22:09

    Răvășitoare sentimente crude, cu final de contopire!

     
    • Adrian

      15/05/2014 at 22:10

      Fără un astfel de final, sentimentele… răvăşitoare sau nu, se pierd…
      Mulţumesc, Desi.

       
  2. Desinențe

    15/05/2014 at 20:06

    Și uite așa, au rămas cuvintele mele singure, așezate pe banca așteptării unui gând. Grea așteptare!

     
    • Adrian

      15/05/2014 at 22:30

      Şi în seara asta am trecut, în alergarea mea, de trei ori pe lângă banca aşteptării unui gând. Probabil cuvintele timide s-au ascuns în spatele băncii sau în adâncimile gândului. Aşteptam să fiu chemat…

       
    • Desinențe

      15/05/2014 at 22:35

      De partea cealaltă a aleii, o altă bancă. Priviri ce se întrepătrund în semn de răspuns…acea speranță că cineva îți prinde gândurile!

      Pe de altă parte îmi cer scuze, nu trebuia să fac vreo solicitare.

      Mă încântă alintul de nume, de cuvinte…am primit atât de mult!

       
      • Adrian

        16/05/2014 at 09:28

        M-am oprit din alergare şi m-am aşezat pe bancă. Pe partea cealaltă a aleii o altă bancă. Un parfum ameţitor inundă aleea. Privirile se caută şi îşi răspund. Se simte cum chipul de pe cealaltă bancă zâmbeşte sub mască! Şi parfumul continuă să inunde aleea, “aleea dorinţelor parfumate”!

         
        • Desinențe

          16/05/2014 at 15:12

          Nu mă așteptam să te oprești! Alergarea ta dădea expresie unui scop. Eu sunt o adiere ce a îndrăznit să se așeze pe banca rouată cu verb ecou-a înmuguri.
          Ai simțit privirile și ai știut de zâmbet…îl ascunsesem atât de bine…
          Acum sunt și uimită: cum ai putea simți parfumul?! Îl descrii amețitor, oare de ce?! E doar o substanță de gânduri duioase…
          Din ce ești tu făcut de vezi toate acestea?!

           
          • Adrian

            16/05/2014 at 15:55

            Din paşi solitari pierduţi în căutări de stele căzătoare…

             
        • Desinențe

          16/05/2014 at 15:32

          Aha! Acum am parcurs și eu aleea pe care ți-ai găsit amețitoarele arome! Ai revenit? Tot acolo, alt timp?

           
          • Adrian

            16/05/2014 at 16:12

            Cine mai ştie? Timpul s-a ghemuit într-un colţ… stingher!

             
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: