RSS
 

Psss… pss… Se joacă Frida!

20 Sep

Citit de 1245ori!

Un zgomot venit din alee o oprește din joacă. Lăbuța stângă a rămas încremenită în aer iar ochii scrutează prin vegetația grădinii. Urechile s-au ciulit ca niște antene și așteaptă ca zgomotul să revină. Pauza e lungă și nu aduce sunetul așteptat. Lăbuța coboară cu mișcări încetinite și atinge pământul cald. Se mișcă ușor, hipnotic, cu privirea fixând un colț al grădinii, acolo unde este o mică scară ce duce către intrarea în această casă uriașă a oamenilor. Dinspre dreapta se aude un foșnet crescând și crenguțe se dau la o parte. Cu o săritură scurtă, violentă, sare în sus, aterizând în afara tăvălugului ce venea spre ea. Se ridică pe piciorușele din spate și bate furioasă aerul cu cele din față, privirea sticlește spre cel ce o deranjează. Nu are chef de joacă acum. Mișcarea se oprește brusc iar urechile se concentrează din nou pe alee. A revenit, a revenit zgomotul. Face câțiva pași nerăbdători, precipitați, prin iarba grădinii. Se oprește brusc și privește pe sub marginile unei frunze. Oare e ea? A văzut-o prima dată acum două zile, a venit și ieri. A luat-o în brațe, a lipit-o de gâtul ei și i-a vorbit. Nu a înțeles ce îi spunea, dar cuvintele ei erau atât de calde, de ademenitoare. Iar inima fetiței bătea atât de tare încât parcă o simțea în ea, parcă era inima ei. Aude din nou zgomotul, e o chemare, e aceeași chemare, e vocea fetiței a cărei inimă a bătut sincron cu a ei. Cu pași timizi se îndreaptă către marginea grădinii, către scara pe unde fetița a coborât în lumea ei.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

“Intrați acolo în cabinet și așteptați un pic”. Ne strecurăm pe ușă, trecem pe lângă masa pe care tremura ușor un câine în timp ce mașina de tuns alerga zgomotoasă pe blana lui. Ea se zbate ușor neliniștită în brațele Mariei. “Ai grijă să nu se sperie și să îți fugă din brațe”, îi spun Mariei. Mă privește nemulțumită. După câteva minute de așteptare suntem față în față cu medicul veterinar. “Am luat o pisicuță de pe stradă și vrem să o ținem. Are puricei și vrem să scăpăm de ei, apoi deparazitare internă, vaccinuri, știți… tot ce putem face”. Veterinarul o ia în mâna stângă și cu mâna dreaptă îi apucă cu trei degete codița și o ridică. “Avem o pisicuță…”, apoi îi controlează blănița, dințișorii, urechile, ochii, “…de aproximativ 2 luni”, apoi iese cu ea din cabinet. Maria mă privește contrariată. “Tati, tati, unde s-a dus cu ea?”, și vocea îi tremură ușor speriată. După câteva secunde se întoarce în cabinet. “Are 780 de grame”. Apoi îi pune câteva bobițe uscate și o lasă să le mănânce. Urmează completarea fișei. La final îi dă cu un spray de purici pe grumaz și ne dă câteva informații utile despre ce urmează să facem. Ne vom întoarce peste două săptămâni pentru deparazitare internă. În drum spre casă vorbim despre ea. Suntem în 13 septembrie iar pisicuța are cam 2 luni, am stabilit împreună că o vom sărbători în fiecare an pe 13 iulie. “Asta înseamnă că o vom păstra?”, sună emoționată vocea Mariei.

Cu șapte zile în urmă, în penultima săptămână de vacanță, K. și Maria se întorceau spre casă după o vizită la Cărturești Verona. În grădina blocului vecin au descoperit o pisică cu trei pui. Mult timp Maria nu s-a mai dezlipit de locul acela. Apoi a ales, a ales-o, a ales o pisicuță. A adus-o acasă, i-a dat să mănânce apoi a dus-o înapoi în grădina blocului, acolo unde cei doi “frățiori” ai ei se jucau. În ziua următoare, când mă întoarceam de la muncă, am găsit-o pe aleea blocului vecin cu pisicuța în brațe. A mai trecut o zi și, când m-am întors acasă de la muncă, am găsit in sufrageria apartamentului o mogâldeață mică și drăgălașă alergând și jucându-se cu tot felul de șnururi, mingiuțe. Toată această joacă cu pisicuța era acompaniată de un râs molipsitor, de râsul Mariei și de strălucirea ochilor ei. “Tati, știi ce nume i-am pus?” “Ce nume i-ai pus?” “Frida!” “Frida? Sigur nu are nicio legătura cu Frida Kahlo!”, mă gândesc eu. “E un nume de sorginte nordică, se traduce prin <<Doamnă>> sau <<Cea  care aduce pacea!>>”, se aude vocea K. Ha! Un mesager al păcii!

După vizita la veterinar, în dimineaţa următoare, mă trezesc pe la ora 8.00. În casă linişte, toată gaşca era deja plecată la şcoală şi la muncă. Eram ultimul rămas prin apartament. După câteva zeci de secundă îmi dau seama că nu văd niciun ghemotoc alergând prin jur. Mă uit prin casă, peste tot, prin toate camerele, prin baie, bucătărie, balcon. Nimic! O chem, o strig, mă uit pe sub canapea, fotolii, în dressing, printre jucării, după ghivecele cu flori, în bibliotecă. Nimic! Parcă o înghiţise pământul. După câteva minute de căutare prin casă, un gând începe să încolţească. Iau cheile de la apartament şi deschid uşa. Mă uit în jos spre preşul de la intrare şi văd un ghemotoc aruncându-mi priviri duioase. Aşteptarea ei în pragul uşii m-a înmuiat de tot. Am luat-o în braţe şi am mângâiat-o mult, sedus de starea ei de relaxare şi de torsul ce mă învăluia.

Sunt pregătit de joc. Iau mingea de tenis şi o aşez jos, pe parchet. Cu privirile îi urmăresc mişcările, apoi cu piciorul stâng lovesc mingea şi o trimit cu viteză în bibliotecă. De lângă mine ţîşneşte un ghemotoc alergând caraghios spre minge. Mingea loveşte biblioteca şi ricoşează înapoi spre mine, sub un unghi bine stabilit. Fac pasul în lateral şi întind laba piciorului încercând să agăţ mingea, să o trag spre mine înainte ca ghemotocul să o confişte. Cu o fracţiune de secundă înaintea ei reuşesc să trag mingea, o lovesc cu călcâiul în lateral, ca pe terenul de fotbal, şi cu celălat picior o trimit înapoi în bibliotecă. Mă priveşte contrariată, parcă mustrător, apoi ţâşneşte din nou în urma mingiei. Un hohot de râs mă cuprinde, atrăgându-le pe fete în sufragerie. “Tati, tati, ce faci?”. Amuzat, arunc cuvintele printre driblinguri şi pase cu pisicuţa… “Acum am şi eu cu cine să joc fotbal prin casă!”

“Frida, nu, Frida, dă-te jos de pe tastatura mea!”

 

Articole asemănătoare:

 

 


5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes
 
6 Comments

Posted in Ciornă

 

Tags: , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Adriana

    20/09/2016 at 23:34

    Stii că azi e ziua păcii? Parca anume ai ales sa pui articolul. Frida. Perfect nume. Măriuca ta e un copil grozav ce merita sa-si implineasca dorintele.

    Eu nu am fost invatata sa iubesc animalele, ci sa ma tem de ele, sa le ignor. Am invatat tarziu ce frumos e cu ele, inedit și …placut.

    Sa va fie joaca mereu caldă și sa va aduca bucurii! Numai bine! Bine ai venit, Frida!

     
    • Adrian

      21/09/2016 at 16:48

      S-a nimerit cu Ziua Păcii, inspirația vine de la K. După mulți ani de încercări ale K., apoi ale Mariei, uite că a apărut un ghemotoc, să se bucure amândouă, și noi împreună cu ele! L-am îndrăgit pe ghemotocul ăsta mic. Mulțumim frumos pentru gânduri, Adriana!

       
  2. Alexandra Ali

    21/09/2016 at 07:42

    Ce frumos, Adrian! Frida! De acuma aveti toti ai casei cu cine sa va jucati si sigur Maria este pe deplin fericita cu ghemotocul de blanita. Aveti grija de voi toti si sa va bucurati toti 5 (Adica si Frida) de familia voastra.

     
    • Adrian

      21/09/2016 at 16:50

      Mulțumim frumos pentru cuvintele tale, Alexandra! Fiecare din noi are propriul moment de tandrețuri cu Frida! 🙂

       
  3. Gaelex

    22/09/2016 at 14:15

    Cel mai simpatic sunt astia mici cand te vaneaza prin casa seara, noaptea si te iau de calcaie sa te doboare.

     
    • Adrian

      26/09/2016 at 21:26

      Da, am simţit pe pielea mea vânătoare după vânătoare! E o joacă în care mă implică zilnic. 🙂

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: