RSS
 

Pisicafeaua de marţi – Să desenezi infinitul pe cer

04 Feb

Citit de 3291ori!

Vă place Muntele?… Îl puteţi admira de la distanţă sau îi puteţi fi neobosit tovarăş. Relaţia cu el nu poate fi decât una specială. Atracţia muntelui este nemărginită şi dacă v-a prins în mreje îi veţi aparţine pentru totdeauna. Fiecare pas pe care îl faceţi pe cărările lui, prin strungile lui, pe crestele lui, în ascensiune spre vărfurile lui… fiecare pas vă umple sufletul de frumuseţe, de linişte, de energie. Gândurile voastre se limpezesc şi se strâng mănunchi precum un laser ce brăzdează cerul. Braţele vi se ridică aripi ce fâlfâie a bucurie şi bat aerul… parcă în căutarea îmbrăţişării (munte)lui. Ochii rămân pironiţi către cer şi de acolo se proiectează pe vârf. Apoi, vârful se descoperă încet, încet, şi cerul e din ce în ce mai aproape. Ai ajuns în vârf, ridici braţele şi cu arătătorul desenezi infinitul pe cer. Devii veriga lipsă, cea care uneşte, care uneşte munte şi cer.

 

Aţi urcat vreodată pe un vârf de peste 2500m?…

 

P.S. Vă aştept dimineaţă la o pisicafea… să desenaţi infinitul pe cer!

Psicafea

4.00 avg. rating (84% score) - 3 votes
 
 

Tags: ,

Leave a Reply

 

 
  1. vavaly

    04/02/2014 at 08:37

    bine v-am găsit la cafeaua de dimineaţă.
    muntele ne atrage şi ne dă motive de visare, ne cheamă cu promisiuni minunate de ozon şi veselie.
    nu am urcat niciodată cu adevărat, nu am făcut trasee. eu sunt de la câmpie şi nu prea am avut şansa să iau muntele în piept. dar am avut câteva experienţe frumoase cu muntele, mai ales în zile de iarnă.
    şi tare mi-ar place ca la vară să mai pun în condica cu amintiri o astfel de experienţă.

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 20:46

      Şi eu sunt născut la câmpie, şi locuiesc la câmpie. Muntele m-a cucerit şi m-a înrobit. Mă bucur că ţi-a plăcut cafeaua mea.

       
  2. psi-words – let’s play (5)

    04/02/2014 at 08:40

    […] update: aşa cum am promis… vă aşteptăm la pisicafeaua de marţi. […]

     
  3. Radu Thor

    04/02/2014 at 10:00

    Chiar pe vârf nu am ajuns niciodată! 🙂 Dar am fost de câteva ori deasupra norilor. 🙂

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 20:49

      Numai un norocos ajunge deasupra norilor! 🙂 Nu e timpul pierdut pentru un vârf din Carpaţi.

       
  4. Mihaela Dămăceanu

    04/02/2014 at 10:50

    Nu, nu am urcat chiar atât… Ne place muntele şi vă transmit cîteva salutări acolo unde sunteţi.

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 20:50

      Îţi mulţumim pentru salutări, Mihaela! Îi transmit Lilianei.

       
  5. Andreea D.

    04/02/2014 at 12:27

    Pe munţi am urcat, le-am cucerit vârful dar stau acum să mă documentez, niciunul nu depăşea 2500 de metrii. Nu e timpul pierdut.
    E fain să te măsori cu munţii, să îi cucereşti, să le baţi cărările, să le miroşi prospeţimea…mi-e dor de o drumeţie 🙁

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 20:50

      Hm! Ce dor îmi este şi mie. Aştept să vină vara.

       
  6. dor

    04/02/2014 at 13:05

    Eu am urcat cred pana pe la vreo 1900, dar eram copil, acum nu cred ca as mai putea… 🙂

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 20:51

      Şi nu vrei să priveşti cerul de la 2500m?

       
  7. Sonia

    04/02/2014 at 13:42

    Îmi place muntele, dar condiţia fizică nu mă mai ajută pentru ascensiuni. Cândva, în studenţie (facultate făcută în Braşov), altfel stăteau lucrurile. Acum… 🙁

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 20:56

      Mă bucur că îţi place muntele. Condiţia fizică se face cu bucuria…

       
  8. psi

    04/02/2014 at 13:53

    pe mine, care locuiesc cum ar veni la munte, mă amuză “pasiunea” unora pentru munte. o pasiune deloc corelată cu ţinuta pe care o poartă atunci când vin pe la noi.
    totuşi… sunt un om mai teresru decât pare în scrisul meu.

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 20:57

      🙂 Vin în vizită în ţinută de drumeţie?

       
  9. Road

    04/02/2014 at 16:59

    De două ori, până acum, am ajuns, împreună cu câțiva prieteni dragi, la altitudini atât de mari. Acolo, la hotar cu cerul, am simțit un sentiment de libertate absolută, pe care cuvintele nu-l pot exprima, dar și unul de poziționare insignifiantă în raport cu grandoarea universului, a naturii, a imensității unor locuri, care mi-au reamintit cât de minusculi și trecători suntem noi, oamenii, în lumea asta. O excursie la o asemenea altitudine e mereu un prilej de reînnoire, de regândire a locului meu în univers și de direcționare a viitoarelor mele acțiuni, focusări, fapte. Muntele, rămâne, pentru mine, un sacru și natural (dat de la sine) loc de reflecție și relaxare, în același timp.

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 21:00

      Mă bucur că îţi place muntele. Acolo, sus, am simţit bucurie şi linişte. Mai puţin m-am gândit la cât de insignifiant sunt în raport cu universul.

       
    • psi

      04/02/2014 at 22:12

      agapi… să meri musai în obersalzberg. 😛

       
      • Adrian

        04/02/2014 at 22:32

        “Unde se avântă vulturii”? 🙂

         
  10. mihaela

    04/02/2014 at 17:03

    Imi place muntele dar prefer sa desenez infinitul de la poalele lui, cu imaginatia, decat sa ma trezesc la inaltime de unde nu voi putea sa mai cobor fara ajutor. Asa sunt eu, ca piscile, ma catar oriunde dar de acolo numai pompierii ma pot da jos 🙂

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 21:07

      Şi pisicile iubesc munţii. 🙂

       
  11. Vero

    04/02/2014 at 17:06

    De când m-am măritat, am rude la munte şi am văzut multe locuri frumoase, care nu sunt pe trasee turistice.
    Dar n-am urcat niciodată la mari înălţimi şi, dacă n-am făcut-o până acum… La vârsta asta nu mă mai simt în stare s-o fac.

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 21:03

      Eu sunt convins că da.

       
  12. Cartim

    04/02/2014 at 19:18

    Imi place foarte mult muntele.
    Am urcat pe Postavarul pe jos, am coborat si pe schiuri si pe jos.m mai fost in Bucegi , pe Caraiman, si la Balea Lac.

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 21:03

      Şi la Bâlea, şi la Caraiman erai atât de aproape de un vârf! 🙂

       
  13. roxana manea

    04/02/2014 at 19:55

    Nu am ajuns la 2500 , imi place muntele ,si imi doresc sa traiesc la munte.

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 21:01

      Da, te-ai oprit la Babele! 🙂

       
  14. roxana

    04/02/2014 at 22:33

    Inca nu, dar intentionez in aceasta vara sa urc pe Moldoveanu. Ambitie am, putere sa vad daca voi gasi. Oricum orice drum apuc pe munte, ma bucur de parca as invinge Everestul. Se pune?

     
    • Adrian

      04/02/2014 at 23:16

      Contează foarte mult intenţia şi dorinţa. Sunt convins că la vară vei ajunge pe Moldoveanu. Şi să vezi atunci impresii!

       
  15. Gabriela

    09/02/2014 at 18:08

    Sa desenezi infinitul pe cer. E o idee buna. Imi pace muntele, vara. Iarba fina, florile marunte, aerul pur si racoros. Te simti mai aproape de cer ori de infinit, atat de aproape incat iti vine sa iti moi degetul in luman razelor de soare si sa scriu pe albastrul cerul, o poveste despre viata si despre vesnicie.

     
    • Adrian

      09/02/2014 at 20:52

      Mă bucur că am găsit în tine un iubitor de munte! Frumos gând să foloseşti razele soarelui pentru a scrie pe cer!

       
  16. psi-words – pisicafeaua de marţi: de ce mă citeşti?

    18/03/2014 at 09:45

    […] de dormit al pisicii la bogdan, despre hoţii de timp cu mihaela. adrian ne-a invitat să desenăm infinitul pe cer, am vorbit despre advertoriale cu sonia, fire ne-au ademenit la abisuri, iar dagatha ne-a pus o […]

     
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: