RSS
 

“Pe un ţărm de mare” de Simona Ş.

11 Aug

Citit de 1961ori!

Mi-ai promis că mă vei duce să văd marea.
– Nu vreau să vii la mine! Mi-ai spus într-o zi.
Nu m-am suparat, ştiam… acolo în ţara aia
unde erai, aveai treburile tale, te opream
din drum. Plecarea mea, pentru că trebuia
să mă întorc, te-ar fi răvăşit.
Dar eu vroiam să văd marea!

 

Conduceai maşina spre oraşul cu ţărm la mare. Întotdeauna mi s-a părut că eşti sexi la volan. Eşti concentrat şi serios. Priveam casele pe lângă care treceam, oamenii, era totul atât de nou pentru mine.

Aveam o rochie albastră şi, ca din întâmplare, pentru că mă tot fâţâiam pe scaunul ăla, se ridica, lăsându-mi picioarele la vedere, iar tu le priveai. De câte ori maşina se oprea la vreun stop le mângâiai. Râdeam… Deşi ploua, pentru că în ţara aia plouă mereu, mi se părea că acolo lângă tine a pătruns o fărâmă de soare cu razele ei cu tot.

plajeNe apropiam de ţărm. Cel mai mult mi-am dorit să văd portul cu sute de bărci de toate felurile, toate pregătite să plutească undeva pe mare, departe, atât de departe încât să nu vadă decât apă şi cer.

Cum e plaja din ţara aia? Poţi ajunge la mare? Sau e doar o faleza? Cum e?!!!

Eu zic că pot păşi desculţă pe ea, să-i simt nisipul, chiar dacă e rece şi ud de la ploaie.

Mă jucam în nisip desenând inimioare pentru tine şi lăsam marea să-mi ude tălpile, dar nu prea mult… era rece. Ne sărutam… vântul îmi bătea uşor prin păr… iar eu iţi simţeam buzele cu gust sărat de mare şi încercam să prind ceva din tine să rămână veşnic la mine, ceva ce nu poate pleca, cum ar fi amintirea unui ţărm de mare cu sărutul tău în ea. Mă strângeai în braţe… ca pe pisoi, ziceam eu… M-ai ţii minte? Aşa spuneam mai demult când mă strângeai prea tare în braţe, că mă strângi ca pe pisoi.

Mâinile tale mă mângâiau pe faţă, erau aspre, le sărutam, sărutam rănile de pe ele. Le iubeam, aşa cum iubesc tot ce e al tau, dar atunci în acele clipe pe ele le iubeam mai mult, pentru că pe ele se vedea cel mai tare tot ce făceai pentru noi şi poate… mai ales pentru mine.

A început să vină înserarea. Pe acel ţărm de mare se putea vedea soarele cum apune. Se înseninase, iar apusul era atât de frumos… cerul se înroşise, ne ţineam în braţe şi-l priveam în linişte de parcă n-am fi vrut să-l deranjăm pe el… acel apus de soare pe un ţărm de mare.

Cănd soarele a dispărut de tot, ne-am dus la hotelul unde ne cazasem. De pe ferestrele camerei se vedeau luminile din port. Am dat perdelele la o parte să le pot vedea mai bine. Camera s-a învăluit în lumina roşiatică şi pală a luminiţelor de afara, aruncând umbre peste trupurile noastre care se iubeau de parcă doar acea clipă şi acel atunci ar mai fi existat. Uitasem amândoi de ieri, uitasem de mâine… Ploaia care începuse să atingă fereastra era ca un cantec doar pentru noi. Inima mea bătea atât de tare… învăluită în iubirea ta… în mii de săruturi… în mii de mângâieri… Te apucasem de braţe şi le strângeam. Întotdeauna fac asta, am senzaţia că dacă le ţin suficient de strâns nu mai poţi pleca. Dar…

Dimineaţa pătrundea prin fereastră. Venise timpul plecării. Am ieşit pe o terasă să bem o cafea. Priveam oraşul şi casele lui, oamenii, îmi luam la revedere, era un oraş frumos în care petrecusem minunate clipe. Te-am rugat să mă mai duci o dată să văd marea, să-mi iau la revedere şi de la ea. Plaja era pustie, doar păsările zburau multe peste tot. Te simţeam trist. Ţi-am mai sărutat o dată mâinile şi ţi-am spus:

– Eu nu sunt tristă. E adevărat, acum trebuie să plec, dar vor mai fi sosiri şi ce am trăit în aceste zile nimic nu-mi poate lua. Dacă tu nu ai fi aici, în aceasta ţară, aceste zile poate că n-ar fi existat. Sunt fericită că exişti. Sunt fericită pentru că gândurile tale, atunci când poţi şi ai timp, sunt pentru mine. Sunt fericită de toată acea mare dragoste pe care mi-o dai. Sunt fericită pentru că ştiu că te simţi împlinit ştiind că faci atâtea pentru noi. Şi da… sunt fericită când mă gandesc că zilele trec şi va veni iarăşi acea zi când îmi vei deschide uşa casei.

M-ai condus la aeroport. Plecări şi sosiri. Toate drumurile au un început şi un sfârşit. Un ultim sărut, o ultimă strângere de mână, dar până la urmă ce însemnau toate astea? Te-am luat cu mine în suflet şi în gânduri.

 

P.S. În ultimele patru luni de viaţă (de bloggăreală) am reînvăţat şi înţeles un lucru foarte important. Când îţi deschizi sufletul şi aşa “vulnerabil” cum eşti te apropii de oameni, atunci vei fi primit cu sufletul deschis! Simona şi-a deschis sufletul către mine, şi către voi, şi ne-a împărtăşit un sentiment trist şi duios, aşteptarea şi dorul faţă de omul iubit!!!

Foto

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote
 
4 Comments

Posted in Ciornă

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Radu

    11/08/2013 at 18:16

    Melodia se potriveste perfect !
    Si ai dreptate in P.S. desi nu e universal valabil !

     
    • Adrian

      11/08/2013 at 22:00

      Ştiu, Radu. Dar cheia cu care se deschide sufletul este universal valabilă. Sufletul se deschide cu suflet!!!

       
  2. dordefemeie

    11/08/2013 at 20:18

    Frumos si trist. Trist si frumos, nu stiu cum e mai bine…

     
    • Adrian

      11/08/2013 at 22:01

      Frumos, trist şi adevărat! Mulţumesc, Dor!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: