Exista o temă folosită în Blogosferă, accesată, postată şi comentată în fiecare miercure din săptămână. Această temă se numeşte “Miercurea fără cuvinte”. În fiecare miercuri, un grup de bloggeri postează fotografii interesante, şi apoi se comentează. Ei bine, începând de azi voi posta şi eu fotografii, fără o regulă în acest moment, una sau mai multe despre un personaj odios din societatea românească. Capul de afiş, şi singurul pentru acest moment, este această odioasă unealtă a unui regim infect, a unei experienţe pe care am acceptat-o cu toţii, şi de care trebuie să ne fie ruşine încă trei generaţii de acum încolo, unealtă numită Alexandru Vişinescu. Un vaşnic şi eficient torţionar.
Ce este un torţionar? Conform dexonline un torţionar este o persoană care tortura, care schingiuia în închisorile comuniste. Vă dau câteva nume închise, batjocorite, schinguite, doar pentru vina de a nu fi de acord cu regimul: Constantin Noica, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu şi alţii. Priviţi cu atenţie această poză, e foarte posibil să vă fi întâlnit cu el pe stradă, şi să vă fi salutat şi zâmbit!
Îţi mulţumesc pentru apreciere, Psipsina! Dacă doar crezi, te invit să mai citeşti din articolele mele. Ele vor da “măsura” corectă, si probabil data viitoare fie vei refuza să mă mai citeşti, fie vei fi sigură de ce pot! 🙂
De stiut s-a stiut mai mereu ! Problema este de ce aceste personaje au fost protejate !
Eu de Visinescu am auzit prima oara in ’86 in Rm. Sarat unde am facut un trimestru din clasa a 12-a.
Adrian, bine-ai venit în club! Dacă vei dori să participi la Carmen, trebuie să menţionezi aceasta, undeva.
Sunt total de acord cu ceea ce a răspuns “dor”. În plus, chiar sunt multe situaţii în care o imagine face cât o mie de cuvinte. Dacă vrei să accepţi şi dacă nu eşti iremediabil îndrăgostit doar de literatură.
Îţi mulţumesc pentru invitaţie, Mihaela. De îndrăgostit, sunt iremediabil! A fost mai mult un joc de cuvinte. În plus, sunt câţiva bloggeri prin lista de la Carmen care m-au citit odată, de două ori (ba, cineva mi-a dat şi-un LIKE, avea şi ea nevoie pentru un concurs) şi nu au mai revenit. Nu aş vrea să oblig pe nimeni să mă citească, dacă nu mă place!!!
Miercurea fara cuvinte ….sau cu cuvinte …..imaginea este puternica … Si ai dreptate … ar trebui sa ii cunoastem. Nu cred ca putem stii ce hram poarta o persoana numai din infatisare, desi uneori este valabila si acesta ….Bine ai venit in MFC!
Şi fără cele câteva momente în cuvinte care însoţesc fotografia şi tot aş fi înţeles de ce n-o pot privi decât foarte puţin. Răutatea individului, în cazul acesta a trecut “rampa”.
Sunt unele spectacole(ale lumii sau, simplu, ale unor regizori) care n-o trec, ori fiindcă spectatorii nu înţeleg subiectul propus, ori fiindcă punerea în scenă nu e prea grozavă. Despre spectacolele bune(adică înţelese) se zice că “au trecut rampa”…am simţit nevoia să explic nu pentru tine, Adrian, ci pentru alţi cititori ai tăi, care poate n-ar fi înţeles paralela.
Adrian, pe mine ma irita ceea ce s-a intamplat dupa ce “ne-am recapatat libertatea”. Din ce motive acesti oameni nu au fost cautati si judecati atunci, cand totul era cald si insangerat? Ne trezim dupa mai bine de 20 de ani sa facem pe suparatii? Cati dintre noi s-au plans in acesti ani ca directorii de puscarii se plimba liberi printre noi?
Vienela, aceşti monştri sunt căutaţi de 23 de ani în continuu, dar statul român îi protejează. De ce? O ştim cu toţii! Acum a fost identificat acest Vişinescu, sunt alţii încă neştiuţi. Pe cine să acuzi, când nici nu sunt deconspiraţi? Criminalii se acoperă între ei!
Adrian, am de recuperat. Blogul tău e o mare surpriză pentru mine. Ceva între inedit, surpriză şi sensibilitate. Ieri am distribuit acest articol, plus scrisoarea Lilianei la mine pe pagină şi la sotul meu care tare a mai apreciat strădania voastră sau cum spune el: nerenunţarea. În scurt timp amândouă circulau libere care încotro. Bucurie mare, semn că mai sunt oameni pentru care ” prea târziu” nu există.
Adriana, mă bucură şi mă emoţionează frumoasele tale cuvinte. Vă mulţumesc mult amândurora pentru distribuirea articolului cu mesajul Lilianei. Aşa cum spuneam într-un comentariu acum vreo două săptămâni, mă simt norocos că am descoperit în Blogosferă un Grup de Doamne Talentate, Doamne ce scriu atât de frumos!!!
unlike!
chiar dacă am recepţionat corect mesajul, chiar dacă ne ştim de puţină vreme, eu cred că poţi mai mult decât o imagine. greşesc?
Si o imagine poate spune multe.
Si a posta doar o imagine nu inseamna ca respectivul nu poate mai mult.
Îţi mulţumesc pentru apreciere, Psipsina! Dacă doar crezi, te invit să mai citeşti din articolele mele. Ele vor da “măsura” corectă, si probabil data viitoare fie vei refuza să mă mai citeşti, fie vei fi sigură de ce pot! 🙂
știi bine că am să mă întorc. 🙂
Ştii bine că te aştept! Într-o “căsnicie” intri şi cu bune, şi cu rele! 🙂
tocmai ai făcut completarea necesară! 🙂
vezi, ştiam eu…
Îţi mulţumesc pentru încrederea ta!
Cam multe cuvinte pentru o miercure fara cuvinte…:)
Erau necesare! Sunt multe cuvinte nerostite despre mizeria pe care am fost obligaţi să o suportăm, şi de la care ni se trage şi minunatul prezent!
Adrian, acum 23 de ani ar fi insemnat multe !
Acum ?
Eu am o vorba, iarta dar nu uita !
Mai bine vezi norii de pe noul meu blog, fierbinte chiar:
http://sub-un-cer-violet.blogspot.ro/2013/07/nori-in-constanta.html
Daca te deranjeaza link-ul sterge-l te rog !
Nu e vorba că nu iertăm, şi dăm cu parul! Problema este că nu îi ştim!!!
De stiut s-a stiut mai mereu ! Problema este de ce aceste personaje au fost protejate !
Eu de Visinescu am auzit prima oara in ’86 in Rm. Sarat unde am facut un trimestru din clasa a 12-a.
Adrian, bine-ai venit în club! Dacă vei dori să participi la Carmen, trebuie să menţionezi aceasta, undeva.
Sunt total de acord cu ceea ce a răspuns “dor”. În plus, chiar sunt multe situaţii în care o imagine face cât o mie de cuvinte. Dacă vrei să accepţi şi dacă nu eşti iremediabil îndrăgostit doar de literatură.
Îţi mulţumesc pentru invitaţie, Mihaela. De îndrăgostit, sunt iremediabil! A fost mai mult un joc de cuvinte. În plus, sunt câţiva bloggeri prin lista de la Carmen care m-au citit odată, de două ori (ba, cineva mi-a dat şi-un LIKE, avea şi ea nevoie pentru un concurs) şi nu au mai revenit. Nu aş vrea să oblig pe nimeni să mă citească, dacă nu mă place!!!
Miercurea fara cuvinte ….sau cu cuvinte …..imaginea este puternica … Si ai dreptate … ar trebui sa ii cunoastem. Nu cred ca putem stii ce hram poarta o persoana numai din infatisare, desi uneori este valabila si acesta ….Bine ai venit in MFC!
Îţi mulţumesc pentru urare, Alexandra! Pentru mine a fost o miercure pilot. Sincer, nu cred că mă alătur MFC-ului!
Şi fără cele câteva momente în cuvinte care însoţesc fotografia şi tot aş fi înţeles de ce n-o pot privi decât foarte puţin. Răutatea individului, în cazul acesta a trecut “rampa”.
Sunt unele spectacole(ale lumii sau, simplu, ale unor regizori) care n-o trec, ori fiindcă spectatorii nu înţeleg subiectul propus, ori fiindcă punerea în scenă nu e prea grozavă. Despre spectacolele bune(adică înţelese) se zice că “au trecut rampa”…am simţit nevoia să explic nu pentru tine, Adrian, ci pentru alţi cititori ai tăi, care poate n-ar fi înţeles paralela.
Adrian, pe mine ma irita ceea ce s-a intamplat dupa ce “ne-am recapatat libertatea”. Din ce motive acesti oameni nu au fost cautati si judecati atunci, cand totul era cald si insangerat? Ne trezim dupa mai bine de 20 de ani sa facem pe suparatii? Cati dintre noi s-au plans in acesti ani ca directorii de puscarii se plimba liberi printre noi?
Vienela, aceşti monştri sunt căutaţi de 23 de ani în continuu, dar statul român îi protejează. De ce? O ştim cu toţii! Acum a fost identificat acest Vişinescu, sunt alţii încă neştiuţi. Pe cine să acuzi, când nici nu sunt deconspiraţi? Criminalii se acoperă între ei!
Adrian, am de recuperat. Blogul tău e o mare surpriză pentru mine. Ceva între inedit, surpriză şi sensibilitate. Ieri am distribuit acest articol, plus scrisoarea Lilianei la mine pe pagină şi la sotul meu care tare a mai apreciat strădania voastră sau cum spune el: nerenunţarea. În scurt timp amândouă circulau libere care încotro. Bucurie mare, semn că mai sunt oameni pentru care ” prea târziu” nu există.
Adriana, mă bucură şi mă emoţionează frumoasele tale cuvinte. Vă mulţumesc mult amândurora pentru distribuirea articolului cu mesajul Lilianei. Aşa cum spuneam într-un comentariu acum vreo două săptămâni, mă simt norocos că am descoperit în Blogosferă un Grup de Doamne Talentate, Doamne ce scriu atât de frumos!!!