Impresii de cititor: “Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine” de Lucian Boia.

Lucian Boia, profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, ne pune la dispoziţie o lectură meditativă, o temă provocatoare despre importanţa Occidentului, o civilizaţie ce a avut rolul primordial în inventarea şi dezvoltarea societăţii tehnologice, cât şi în încercarea de a unifica planeta. Cartea lui Lucian Boia, apărută de curând la Humanitas, ne scoate la suprafaţă întrebări nerostite, conştientizate sau nu. Aflat într-un declin vizibil, ne punem întrebarea: Rămâne Occidentul ca principal motor al planetei? Sau a venit timpul  să predea ştafeta? Există alternative viabile?

Decăderea treptată a Imperiului Roman a dus la divizarea sa sub Diocleţian în anul 285 e.n.  Au urmat o sută de ani de întregiri şi divizări. Ultimul împărat roman care a condus un imperiu  întreg a fost Teodosiu I. După moartea acestuia în anul 395 e.n., imperiul a fost divizat definitiv între Răsărit şi Apus. Au urmat uzurpări, invazii, trădări, vandali, alani, suebi, huni etc, totul a dus spre anul 500 la dizolvarea totală a Imperiului Roman de Apus. Timp de 500 de ani a urmat ceea ce s-a numit în istorie Epoca întunecată.

Dizolvarea graniţelor imperiului a permis în Occident, timp de sute de ani, amestecul lumii romane cu triburile germanice, un amestec etnic şi cultural ce a avut ulterior un impact uluitor. Această lume fragmentată şi aflată într-un permanent contact a făcut ca “Occidentul să nu se comporte ca o civilizaţie tradiţională, ci dimpotrivă să dezvolte schimburi comerciale, concurenţă, competiţie”. După anul 1000 e.n. începe perioada de înflorire a civilizaţiei occidentale, ceea ce Lucian Boia numeşte Miracolul Occidentului.

Creştinismul a fost un element important în expansiunea Occidentului. Creştinul are menirea de a unifica lumea. Cu Evanghelia într-o mână şi Crucea în cealaltă s-au pornit Cruciadele. Întâi împotriva musulmanilor pentru cucerirea locurilor sfinte, apoi împotriva păgânilor din estul Europei (vezi războaiele duse de Ordinul Cavalerilor Teutoni cu lituanienii, cumanii etc). Scopul final era ca lumea întreagă să fie unită sub cuvântul Domnului.

Deşi a moştenit Antichitatea clasică greco-romană, Occidentul nu s-a mulţumit doar cu atât, a adoptat şi dezvoltat tot ceea ce a luat de la civilizaţiile arabă şi chineză. Hârtia, Busola, praful de puşcă, Tiparul. În dinamismul său, a împins graniţele tot mai departe, explorând lumea într-un soi de misiune iniţiatică şi istorică, idealistă şi materialistă deopotrivă. A fost singurul care a parcurs paşii necesari până la revoluţia industrială şi la o societate tehnologizată. Lucian Boia punctează, în trecere, erorile şi ororile Occidentului, printre cele mai ruşinoase fiind sclavia şi inchiziţia. Traversând Epoca Luminilor, Occidentul inventează sau reinventează concepte precum progresul, democraţia şi ideologia naţională.

De ce a început Occidentul să piardă din avantajul istoric?

Vă redau unul din motivele punctate de autor. Acesta este scăderea pronunţată a natalităţii. Ca un paradox, Occidentul este trădat tocmai de nivelul de bunăstare. O societate dezvoltată, prosperă, face ca priorităţile să se schimbe, “cultura trece înaintea naturii”. Se nasc mai puţini copii. Datorită democratizării, egalităţii dintre sexe, femeia se rupe de statutul ei tradiţional, “evadează din cămin şi devine activă în spaţiul public”. O astfel de tendinţă constantă şi accentuată, în condiţiile egalizării lumii, al spargerii monopolului tehnologic, face ca în timp ponderea Occidentului în economia globală să scadă.

Pentru celelalte motive vă invit să citiţi cartea.

Cum arată viitorul? Lucian Boia nu este şi nici nu îşi propune să fie vreun Nostradamus. Viitorul este gol şi nescris. Aşteaptă ca noi, umăr lângă umăr să îl scriem împreună, cel puţin aşa ne place să credem.

În final, închei cu un citat al lui Winston Churchill despre democraţie:

Democraţia este un sistem politic prost, însa cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum!”

7 Comments

  1. Adi, tare mi-ar placea sa mi-o imprumuti si mie 🙂 Se poate? Promit sa ii pun coperta si sa am grija de ea. Este pe lista mea de lecturi de cand a fost lansata 🙂

    Mada

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      Cu mare plăcere! 🙂 Oricând vrei!

  2. elly weiss – Romania – Să vorbească despre mine ceea ce am scris si voi mai scrie poate...

    Tot ceea ce are un inceput, inevitabil are si un sfarsit. Asa si cu civilizatia occidentala. De ce nu s-ar ridica altele? Ca europeni ni se pare ciudat si aiurea dar eu vad zona extremului Asiei ca fiind pe moment motorul care misca planeta. Poate mi se pare…dar nu cred.
    Nu stiu exact cat are si cat nu are dreptate Lucian Boia…dar eu nu vad nici necesar, nici natural un dinamism perpetuu al aceleiasi spatiu economic si cultural…

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      Sau tot ce are un început, inevitabil are şi un reînceput. De ce nu s-ar reinventa societatea occidentală? Ai dreptate că în acest moment, dpdv economic, Tigrii Asiatici sunt înhămaţi la căruţa planetei, dar argumentul cel mai solid al Occidentului este că toţi ceilalţi, de bună voie sau siliţi, au aderat la valorile Vestului. “Motoarele” celorlalţi sunt gândite şi construite în spiritul valorilor Occidentale.

    • Oamenii simplii nu se racosala din “islamism” sau din dorinta de “democratie”, ci de foame, indiferent ca e vorba de Europa de Est, America de Sud sau Africa de Nord. Pana la urma toate regimurile autoritare ajung sa infometeze populatia prin sugrumarea dezvoltarii economice, fie ca e vorba de urmarirea unei ideologii “progresiste” sau pur si simplu de “capitalism de cumetrie” si dirijism economic. Chavez, Ceusescu, Mubarak, Marcos – toti si-au facut-o practic cu mana lor.Pe strazile marilor orase egipetene au aparut “teroristii” inarmati cu bate, cutite si chiar pistoale. Acestia sunt cei care ataca magazine, obiective de infrastructura si trag la intamplare in multime. Prezenta lor a fost raportata si la trecutele “alegeri”, unde rolul lor a fost cel de a asigura rezultatele dorite – “Mubarak reales, la al XIV-lea Congres”. Cativa dintre ei au au fost arestati de Armata si s-au dovedit a fi … membrii ai fortelor de ordine, deci agenti provocatori. Jafurile sunt in mare parte opera lumpenproletariat-uli local, asa cum se intampla intotdeauna cand ordinea se prabuseste.Revolutia nu este insa una islamista in sine. Fratia Musulmana “tine capul la cutie” datorita incertitudinii asupra rezultatului “revolutiei”. Aceasta organizatie a fost intotdeauna reptimata brutal de catre regimuri militare succesive, iar membrii ei stiu foarte bine ca in cazul in care ceva se intampla, si chiar cativa membri sunt implicati, represiunea va fi din nou brutala in cazul in care un astfel de regim se va gasi la putere pana la urma. In consecinta este putin probabil ca rezultatul revolutiei sa fie un regim islamic, dupa model iranian, ci mai degraba un “guvern de uniune nationala”, dar cu sprijinul Armatei, si care sa asigure tranzitia catre o formula stabila de guvernare, care sa asigure un nivel mai mare de libertate individuala.In China se pare ca au fost blocate cautarile continand “Egipt”, iar aolo nici macar nu e inca foamete.

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      Aşa voi face!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »