Un început (şi nu numai) de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!

Ghiocei

“Primăvara” de Nichita Stănescu

 

Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.

 

Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.

 

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei… zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?

 

Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii…

 

 

 

 


Articole asemănătoare:


10 Comments

  1. Nici eu nu o stiam. Vine primavara, sa moara ofticosii de ciuda :))

  2. de fiecare dată când îl citesc pe El, realizez că primăvara era pe deplin a lui. şi că noi, cei care ne prefacem a ne juca cu cuvintele, suntem nişte mici muritori. atât de mărunţi, atât de puţini…

  3. Cam cate fete-s astazi deflorate? Cam prea multe, mult mai multe decat erau pe vremea cand Nichita a scris poezia… 🙁

    • Cu siguranţă, o explicaţie ar fi că se iubeşte mai mult acum! 🙂 Eşti de acord cu mine?

        • Da, iubirea platonică a rămas captivă printre rime. 🙂 În “stradă” totul se consumă repede şi se trece la “nivelul” următor! 🙂

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »