Un început (şi nu numai) de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
“Cîntec vechi de lună nouă” de Nichita Stănescu
Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele şi de lut
ardea pe străzi şi nu l-am cunoscut.
În felinarele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau în drum
şi pasul greu mi se-aşternea nătîng
… şi fluieram, aşa, ca să nu plîng.
Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc în ochii mei pustii şi goi,
nici în surîsul meu nedăruit
şi tot credeam că poate n-am murit.
Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut şi, gol de gînd,
trecui aşa-nainte, fluierînd.
Articole asemănătoare:
Vizualizări 441
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Translate »
6 Comments
Da, da ştii doar cât de mult Îmi place! 🙂
Cum aş putea să uit! Ştiu că îţi place Nichita.
În felinarele cu iz de primăvară
lumini se aprindeau pe înserat
în suflet se-aprindea speranța prima oara
înmugurind atunci cănd îl credeam uscat.
A-nmugurit în suflet o lumină,
şi peste noapte ea a strălucit…
Acum iubirea poate să vină
drum lin o așteaptă sub ram înflorit.
… în aerul rarefiat şi pur…