Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!


 

“Albatrosul” de Baudelaire

 

Pe punţi, spre a-şi trece vremea, adesea marinarii
Prind albatroşi de mare care se-aţin nebuni
De foame, după nave, în zbor, pe când pânzarii
Plutesc pe nesfârşirea albastrelor genuni.

 

Abia l-au prins matrozii şi l-au lăsat pe scânduri,
Că regelui din nalturi, stingher, şovăitor,
Aripile i-atârnă ca două albe rânduri
De vâsle de corăbii târâte-n urma lor.

 

Înaripatul oaspe e jalnic, fără vlagă,
El care mândre aripi în cer desfăşura!
O pipă-n gură-i pune un matelot, în şagă,
Şchiopând imită altul infirmul ce zbura.

 

Ca prinţu-acesta falnic, domnind prin vaste locuri,
Poetul, nalt prin geniu, domină-n univers,
Dar exilat în lume, în râset şi batjocuri,
Aripile-i gigante l-împiedică din mers.

 


Articole asemănătoare:


4 Comments

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      Mulţumesc frumos!

  1. dordefemeie – `Uneori, pentru ca un vis sa se implineasca, e suficient sa il ai.` Urszula Zybura

    Ce frumos aseamana Baudelaire poetul cu o pasare fara aripi atunci cand nu scrie, cand coboara printre muritorii de rand… :-). Multumesc.

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      E o poezie superbă!
      Finalul se potriveşte foarte bine cu Eminescu:
      “Trăind în cercul vostru strâmt
      Norocul vă petrece,
      Ci eu în lumea mea mă simt
      Nemuritor și rece.”

      Mulţumesc pentru comentariul tău!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »