RSS
 

Note de libertate

11 Mar

Citit de 473ori!

Niciodată aerul nu a părut a fi atât de plin de culoare. atât de dulce, un amestec teribil de bucurie și tinerețe, de optimism și nepăsare. De câteva luni, strada ieșise dintr-un gri apăsător și își eliberase gândurile. Cuvintele, după zeci de ani de temniță, prindeau contur, pluteau vesele în aerul din jur, iar gesturile se dezghețau într-un mod neașteptat. Muzica suna nebună peste tot, se dezlănțuise și împroșca fețe cu priviri strălucitoare. Pașii, coborâți în stradă, aveau dansul lor proaspăt învățat, era un dans stângaci, dar un dans al libertății. Peste toate senzațiile, vocea ei, vocea italiencei parcă topea și ultimele umbre de gratii.

În ultimele săptămâni am tot auzit în mașină la MagicFM spotul publicitar al concertului Giannei Nannini. Fiecare reluare a spotului, fiecare secvență muzicală cu vocea italiencei, trezește în mine senzațiile acelei veri superbe, a primei veri mustind de libertate. Un întreg an magic 1990, începând cu deschiderea granițelor, protestele studențești, așteptarea înfrigurată a Campionatului Mondial de Fotbal din Italia și vara, vara aceea magică cu nopți ca în versurile Giannei Nannini. “Notti magiche” cu acea declaraţie apăsată ce ne vibra prin toţi porii… “Ma voglio viverla così quest’avventura, Senza frontiere e con il cuore in gola“. “Non è una favola“, e o stare de libertate trăită atunci şi rămasă întipărită în suflet.

Zilele trecute eram în maşină cu K şi ne întoarceam acasă. Eram singuri, în acele momente relaxante şi frumoase de tată-fiică, momente când vorbim despre foarte multe lucruri, despre trecut, despre viitor, despre orice, aproape orice. Radioul este pe MagicFM, amândoi suntem fani Magic. K începe să fredoneze melodia. “Ce îmi place! Îmi dă o stare de libertate.”, spune ea. “Ţie ce melodie îţi dă o stare de libertate?”, mă întreabă. Încep să zâmbesc. De ceva săptămâni Nannini îmi zgândăre amintirile. Şi K tocmai despre această senzaţie mă întreabă. Nu e prima oară când ni se întâmplă. Parcă o aud pe M furioasă spunându-i: “Eşti la fel ca taică-tu!”. Normal, doar este bucăţică ruptă din mine. Încep să îi povestesc, ca şi în alte dăţi, despre ’90, despre cortina de fier, despre comunism, despre libertate, despre studenţi şi despre Gianna Nannini, despre “Notti magiche”…

Frânturi de ’90 mi se perindă prin faţa ochilor:

ICE Felix, alergătura nebună de fiecare dimineaţă pentru a nu întârzia la program, şi nu reuşeam să ajung la timp. Am detestat dintotdeauna acest lucru. Ora 6:45 cu puhoi de oameni revărsându-se din metrou la Pipera. Nes, aşa era poreclit şeful portarilor, strângea legitimaţiile celor întârziaţi. “Scoateţi legitimaţiile”, ne somează el. “Ce facem, Gabi? Îi dăm legitimaţiile sau plecăm? Mai bine mergem în centru la un film!” Ne răcoream astfel pentru toate momentele când am fost nevoiţi să sărim gardul intreprinderii pentru a putea ajunge în secţie la muncă. HC’90, CUB-Z, microprocesorul Z80, sistemul de operare CP/M. Depanare, pult, MAVO, osciloscop, magistrale de date, magistrale de adrese, tact, numărătoare, multiplexoare, masă la cantină. Şi iar alergătură la metrou. Din Pipera în Politehnică. Amfiteatru, cursuri, seminarii, laboratoare. La toamnă trebuia să facem opţiunea: software sau hardware. Apoi o BRRC la barul de la etajul 1 din Fane. Politehniştii ştiu ce este Fane.

Piaţa Universităţii. Proteste. Jos comunismul. Jos Iliescu. Paţurcă. Golani. “Mai bine haimana, decât trădător…”. Păcat că nu am reuşit să impunem Punctul 8 de la Timişoara. Sunt convins că eram mult mai curaţi şi mai demni astăzi. A fost şansa noastră pe care am lăsat-o să ne scape. Şi nu avem nicio scuză! Duminica orbului. Mineriadă.

Italia novanta. Grupa B. Ce nebunie! Eram acolo, la masa bogaţilor. După 20 de ani participam la un campionat mondial. Şi eram liberi, puteam să ne bucurăm din plin de acest spectacol planetar. Primul meci, România-URSS. Lung apără incredibil. Minutul 40. Dasaev degajează moale. Rotariu pune un stop în cercul de la centrul terenului, un un-doi cu Sabău şi acesta îl lansează pe dreapta pe Lăcă. Lăcă intră în careu şi din diagonală îl execută pe Dasaev la colţul scurt. Gooooooool! E incredibil! Conducem vicecampioana europeană, pe Zbornaia lui Lobanovski. 2-0 la final, tot Lăcă. Şi aroganţa lui Ioaniţoaia de la conferinţa de presă, de după meci, când i-a dat afară pe sovietici. Le-a spus că am aşteptat destul 45 de ani, că am câştigat meciul şi că avem dreptul să fim primii la conferinţă. L-am iubit atunci pe Ioaniţoaia. Camerun cu Roger Milla. Apoi Argentina. Duelul Hagi-Maradona. Calificarea din grupe. Şi eliminarea din optimi la penalty-uri cu Irlanda lui Jacky Charlton şi Pat Bonner.

Vacanţă. Vacanţă cu prestanţă, adică cu restanţe pe toamnă. Rareori se termina în sesiune un “meci” la zero! Concediu. Toată luna august ICE Felix era închisă şi noi ne umpleam timpul cum puteam. Drumul cu trenul până pe litoral înghesuiţi ca sardelele. Tot culoarul plin, toate compartimentele pline. Costineşti. Hotel Forum. Un concediu cu gaşca de studenţi. Patru băieţi şi trei fete. Intram cu rândul în hotel ca să nu bage de seamă că suntem mai mulţi. Ring. Nisipul fierbinte, slipul primit cadou prea mic. Golful Francezului plin de nudişti. Epavă. Răsărit de soare şi marea caldă, prea caldă pentru nişte studenţi ce învăţau din mers ce este libertatea.

“Tati, tu ai auzit ce te-am întrebat?”. Mă desprind cu greu de imaginile fierbinţi ale anului ’90. “Ţie ce melodie îţi dă o stare de libertate?”, mă întreabă din nou. O privesc zâmbind. Gianna Nannini şi “Notti magiche”. Încep să îi povestesc, ca şi în alte dăţi, despre ’90, despre cortina de fier, despre comunism, despre libertate, despre studenţi şi despre Gianna Nannini, despre “Notti magiche”.

Sincron, ca într-un duet tată-fiică, începem amândoi să fredonăm pe note de libertate!

 

 

Poveşti pentru sufletul meu:

 

 


5.00 avg. rating (99% score) - 4 votes
 
7 Comments

Posted in Ciornă

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Dincolo de nori

    12/03/2017 at 09:42

    Frumoase amintiri mi-ai trezit. La Fane nu prea ajungeam, le aveam pe ale noastre în Regie. 🙂

     
    • Adrian

      13/03/2017 at 23:35

      Fane era mai aproape de Automatică și de metrou! 🙂

       
  2. Lory

    13/03/2017 at 08:19

    Ce amintiri speciale, cu mult suflet le-ai evocat!

     
    • Adrian

      13/03/2017 at 23:35

      Mulțumesc frumos, Lory!

       
  3. -X-

    15/03/2017 at 09:46

    Cum trece timpul !

    Cu greu pot digera faptul ca au trecut douazeci si sapte de ani de la evenimentele din ’89.

    Multumesc pentru muzica 🙂

     
    • Adrian

      19/03/2017 at 19:36

      Eu am senzaţia că a fost în altă viaţă, deşi amintirile sunt extrem de proaspete!

       
      • -X-

        20/03/2017 at 08:14

        Dedublarea asta existentiala o traiesc si eu deseori …

         
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: