RSS
 

Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă – Refugiul vremelnicelor noastre victorii

06 Aug

Citit de 4579ori!

Am aflat cu câţiva ani în urmă despre acest loc de o frumuseţe extraordinară. Mi-am propus să îl vizitez cât mai curând posibil. Timpul a trecut, şi uitarea s-a aşternut peste dorinţa mea. Acum câteva săptămâni am redescoperit acest loc încărcat de timp şi m-am hotărât să nu las vara să treacă până nu îl vizitez. Dăruit cu măreţia şi singurătatea unui cuib de vulturi, cu liniştea stâncilor ce îl înconjoară, cu rugăciunea monahilor, şi cu umbre ale unor mari personalităţi ale istoriei noastre, acest schit a fost supranumit “Meteora” României.

Tot scriam eu într-un recent articol, că m-aş face plutaş pe Dâmboviţa şi aş pleca în munţi să mă reculeg. Iată că au trecut doar câteva zile, şi duminica trecută, m-am făcut plutaş, chiar pe Dâmboviţa, tot spre amonte.

NegruVoda-47-trac-blogM-am oprit după Cetăţeni, la un cot al râului, unde nişte stânci megalitice stau de pază. Privirile însoţesc enigmaticele stânci, şi apoi unduiesc şerpeşte până sus în văzduh, până pe piscul muntelui. Acolo sus e un adevărat cuib de vulturi. De acolo de sus, din acest cuib, Gebeleizis (sau Zamolxis, sau amândoi, cine ştie?) a vegheat asupra tracilor, a trăznit foc şi a aruncat fulgere în fibra acestui neam războinic. Din cosiţele frumoasei Bendis, Gebeleizis l-a zămislit pe viteazul cavaler trac Derzelas. A ars cosiţele pe peretele peşterii din vârful muntelui, şi din imaginea creată s-a născut viteazul Derzelas. De atunci acest cavaler bate pământul în lung şi-n lat. Trece prin veacuri, în singurătatea destinului său, căutând să şi-l împlinească, prin contopirea cu cei mai viteji şi mai bravi fii ai acestui neam.

Am început să urc către cuib, printre aceste stânci imense, stânci ce sunt aidoma celor ce străjuiesc Sfinxul pe platoul Bucegilor. E ca un drum început în negura timpului, printre fulgere şi tunete, şi continuat pe muzica suavă a îngerilor. Trec de aceşti străjeri megalitici, şi intru pe o cărăruie brăzdată de rădăcini. Am pătruns într-o altă lume, într-o altă epocă. Încep un drum al crucii care se termină în picurarea veşnică a peşterii din vârf. Fiecare cot al potecii este însoţit de imagini ale Mântuitorului în drumul său spre jertfă. Îl însoţim până sus, în murmur de îngeri, în propria noastră Golgotă, de gânduri şi sudoare. Suntem prizonierii acestui moment de jertfă. În fiecare zi îi suntem călăi, îi suntem rânjete bezmetice, îi facem cruce, îi batem piroane şi aşteptăm tâmpi minuni. Acum, nu! Acum urcăm alături de el, avem propriul nostru drum, drumul Golgotei noastre. Aruncăm privirie furişe şi vinovate spre el. Îşi duce crucea senin, cu ochii mustind a speranţă. “Te doare, Doamne? Dă-mi mie măcar o bucată din cruce! Sprijină-te Doamne de umărul meu!” Ne priveşte zâmbind, speranţa îi inundă toată faţa, şi priveşte împăcat spre cer. “Facă-se voia ta!

NegruVoda-48-blogAjungem în vârf, la peşteră, la schit, la acest refugiu, la refugiul nostru. Ajungem la refugiul vremelnicelor noastre victorii. Aici sus, mai aproape de cer, ne tragem sufletul, şi ne ascundem de urgia ce ne caută dezlănţuită prin toate ungherele gândurilor noastre de zi cu zi. Din plânsetul picurat al peşterii, ne ungem ochii prea obosiţi de “veşnicele” noastre amăgiri. Ne aşezăm într-un colţ şi cântăm odată cu îngerii. Am vrea ca cerul să ne audă, să se deschidă şi să ne binecuvânteze. Ne rugăm  să ne trimită o ploaie plină cu şiroaie. Ne rugăm ca ploaia să ne înnece toate spaimele, să le sacrifice, şi să ne purifice cugetul! Norii se adună ameninţători şi ploaia vine pe tăcute, se scurge fără tunete şi fără fulgere. Ploaia vine pentru el, pentru rănile lui sângerii, nu pentru noi. Ne alăturăm corului de îngeri plouaţi şi aşteptăm să-l vedem urcând încă odată la cer. A câta oara? Doar aşa ne simţim iertaţi de poverile şi de păcatele noastre! Răstignindu-l şi trimiţându-l mereu la cer!

Când EL a plecat, şi cerul s-a închis în urma lui, răsuflăm uşuraţi. Acum putem să ne întoarcem acasă, cu tot cu poverile şi cu păcatele noastre!

Coboram agale de la schit, cu simţurile încă ameţite de experienţa trăită. Deodată cerul se întunecă brusc, ca la o eclipsă de soare. M-am oprit în loc uimit şi neliniştitea a început să pună stăpânire pe mine. Nici nu am apucat bine să încerc să înţeleg fenomenul, când dinspre schit ceva se prăvălea cu un zgomot asurzitor de copite. Cu un reflex întârziat, am plonjat în spatele unei stânci. În secunda urmâtoare, un călăreţ înfricoşător a trecut razant cu stânca mea. Imposibil! În ciuda amurgului artificial, l-am recunoscut. Era el! Cavalerul! Mi-e teamă şi să îi pronunţ numele. Era viteazul cavaler trac, Derzelas! Nu se poate! Era sămânţa şi fulgerul puternicului Gebeleizis! Cel născut din cosiţele frumoasei Bendis. Oare ce face pe aici? Ce grozăvii încearcă pământul ăsta binecuvântat!

Dinspre râu urcau greu, cu zgomot de zale, un pâlc de soldaţi. În mijlocul lor era conducătorul, un bărbat înalt, mândru ca un leu, şi cu o privire de vultur. Îmbrăcat cu o cămaşă albă, cu pieptul dezgolit, lăsa să se vadă cum picături de sânge se preling din umărul lui rănit.

– Măria-Ta! Măria-Ta! …strigă un copil de trupă, sărind apoi cu un genunchi la pământ.

– Spune, Gheorghiţă! …îl îndemnă conducătorul.

– Măria-Ta, s-au întors solii! Toţi au venit! …răspunse acesta.

– Aduceţi-i pe toţi la mine! Inima mea se bucură că s-au întors

Solii se apropiară cu paşi obosiţi, cu hainele pline de colbul drumului, dar cu privirile vesele şi dătătoare de speranţe.

– Novac, vorbeşte! …porunci căpetenia.

– Măria-Ta, vin de la Lipova, şi am adus cu mine 1000 de călăreţi, numai unul şi unul. Sunt gata să moară în slujba Măriei-Tale!

– Bravo, Novac. Stroe?

– Măria-Ta, Sigismund ne dă ajutor. E dincolo de pas cu 24.000 de oameni

– Stroe, ce dragă mi-e vorba ta. Îmi place ce aud. Predo?

– Măria-Ta, iartă-mă, Veştile mele sunt mai puţin bune. Polonezii au intrat în Moldova şi l-au adus cu ei pe Movilă. Cu un gest de scârbă, scuipă în tărâna. Trădătorul! Vodă Ştefan Răzvan e cu armata pe Trotuş, se mişcă către noi, dar nu va ajunge la timp.

– Cum o vrea Dumnezeu, Predo! Ah, Movilă, Movilă!!!  Radule?

– Măria-Ta, nici picior de necredincios nu va pătrunde prin pas. Tot ce mişcă dinspre Târgovişte de sabia noastră piere.

– Veniţi să vă îmbrăţişez, voinicii mei! Astea sunt veşti pe care vreau să le aud de la voi. Gheorghiţă?

– Măria-Ta, porunceşte!

– Dă fuga înaintea nostră la schit, şi spune Sfinţiei Ioanichie să ne scuze, dar azi suntem veseli şi avem oaspeţi. Haideţi, voinicii mei! Să mergem la schit, să închinăm o slujbă Domnului şi să ne rugăm ca nişte nevrednici ce suntem, să ne rugăm să piară şi umbra necredincioşilor din Ţara Românească!

Era o toamnă sângeroasă ce mustea de sângele vitejilor. Era într-un septembrie 1595. După neaşteptata şi uluitoare victorie de la Călugăreni, Mihai Vodă a fost nevoit să se retragă din calea armatei otomane. Armata otomană a ocupat Cetatea Tărgoviştei  şi a înaintat pe Valea Dâmboviţei până spre locul poveştii noastre, ocupând poziţii defensive. Experienţa Neajlovului l-a făcut pe Sinan Paşa să fie destul de prudent. Îl avea în faţă pe cel mai strălucit general al acelui timp, înconjurat de o mână de lei neînfricaţi!!!

  ………….va urma…………


 

Pozele reflectă doar într-o mică măsură frumuseţea acestui loc special.

 

NegruVoda-1-blog
NegruVoda-2-blog
NegruVoda-3-blog
NegruVoda-4-blog
NegruVoda-5-blog
NegruVoda-11-blog
NegruVoda-13-blog
NegruVoda-14-blog
NegruVoda-15-blog
NegruVoda-17-blog
NegruVoda-18-blog
NegruVoda-19-blog
NegruVoda-20-blog
NegruVoda-21-blog
NegruVoda-22-blog
NegruVoda-26-blog
NegruVoda-27-blog
NegruVoda-33-blog
NegruVoda-40-blog
NegruVoda-44-blog
NegruVoda-46-blog
NegruVoda-47-trac-blog
NegruVoda-48-blog
NegruVoda-49-blog
NegruVoda-50-blog
NegruVoda-51-blog
NegruVoda-52-cruce-blog
NegruVoda-53-blog
NegruVoda-54-blog

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes
 
13 Comments

Posted in Istorie

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Radu

    06/08/2013 at 14:26

    Sigur nu esti neam cu Ioan Dan ? 🙂

     
    • Adrian

      06/08/2013 at 14:36

      Câte aş fi avut de povestit dacă eram neam cu Ioan Dan! Iţi mulţumesc, Radu.

       
  2. Dana Lalici

    06/08/2013 at 20:38

    Constructiile acelea in piatra sunt intr-adevar impresionante!

     
  3. dor

    06/08/2013 at 22:08

    Desi n-am fost niciodata acolo, ma simt ca si cum tocmai as fi coborat de la schit, mi-ai transmis toate emotiile traite in acesta calatorie initiatica, pas cu pas.

     
    • Adrian

      07/08/2013 at 11:28

      Mă bucur că ţi-am transmis ceva din emoţiile mele din această călătorie, Dor!

       
  4. Mihaela Dămăceanu

    07/08/2013 at 09:31

    Foarte impresionantă această “Meteoră a României”!

     
    • Adrian

      07/08/2013 at 11:25

      Da, merită văzută, e un loc special!

       
  5. Lili

    08/08/2013 at 09:35

    Stii ca te invidiez de fiecare data cand urci pe munte. Sper ca pana se termina vara sa ajungem si noi.

    Felicitari pentru felul in care imbini un loc cu un eveniment istoric.

    Citind ce ai scris aici m-am gandit ca asa ar trebui sa arate cartile de istorie pentru copii, pentru a-i face sa inteleaga ce s-a intamplat si sa iubesca aceasta tara.

     
    • Adrian

      08/08/2013 at 15:55

      Ştiu, dar mai ştiu şi că nu îţi găseşti deloc timp să mergi pe munte!

       
  6. Carmen

    07/11/2013 at 20:12

    Da este adevarat o priveliste minunata ,dar tot ce se intampla in incinta manastiri si a biserici de jos care este Metoc al manastiri cu stirea parintelui staret lasa de dorit.
    Pacat de truda celor care s-au jerfit cu adevarat .

     
    • Adrian

      08/11/2013 at 12:47

      Vă mulţumesc pentru comentariu! Nu cunosc amănunte din viaţa de zi cu zi a mănăstirii, nu ştiu la ce vă referiţi. Prefer să mă rezum la frumuseţea locurilor şi la aspectul istoric!

       
  7. desinențe

    02/07/2014 at 20:09

    Un penel descriptiv ce aduce magia unor locuri pe care le vizualizezi și le simți!
    Dragă Adrian, ai adus aici mai mult decât un colț din țara noastră! Ai adus curgerea lină a plaiurilor ce cu admirație ni le dezvălui, ai plămădit pași pe care noi, cititorii, vom transcede într-o lume mirifică, dar și imagini vizuale și auditive de o rară finețe.

    Când sufletul mi se pliase pe călătoria monahală, surpriza momentului istoric, m-a captivat în curiozitate. Să poți aduce vremurilor noastre crâmpei din trecutul unor fapte de vitejie și să le inserezi cu atâta patos în filigran de povestire, îți spun, dragă Adrian, că ai câștigat admirația unui cititor încarcat de frumos și de prețuire!
    Voi mai străbate locurile drumețiilor tale: mă simt vrăjită!

     
    • Adrian

      09/07/2014 at 20:40

      Dragă Desi, cuvintele tale sunt atât de încurajatoare şi curg atât de frumos! Îţi mulţumesc pentru apreciere!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: