RSS
 

La Balamuc

10 Sep

Citit de 2458ori!

Prima parte… “La Brutărie

Partea a doua… “La sediul LFP

O furie neagră şi deasă îl cuprinse pe Piţi. Pierduse de ceva timp costumul de baie al Viţei. şi de atunci toate îi mergeau pe dos. Cred că s-a întâmplat după ce Mutulică a ratat acel penalty. Atunci când fotbalistul se pregătea să execute, a băgat mâna instinctiv în buzunar, a strâns hotărât costumul de baie, parcă simţea în căuşul palmei pulpele fierbinţi ale Viţei. O secundă i-a zburat gândul de la meci şi… nenorocire! Când gândul s-a întors era prea târziu, Mutulică ratase deja. A scos mâna din buzunar şi a dat de pământ cu norocul lui, apoi l-a călcat în picioare. Pe urmă nu mai ştie ce s-a întâmplat cu costumul de baie. Acesta, probabil supărat, nu a mai vrut să vină la el. Dar cum o fi ajuns la boşorogul ăsta de Mitică? Ah, cât îl urăşte! Piţi se aplecă, luă atlasul regulamentelor LFP de sub capul lui Mitică, şi cu un salt mortal, cu un salt în echer ca pe vremuri, când plonja ca micul parizian în apa mâloasă a lacului Babota, de lângă frumosul lui Ododel, îl izbi cu sete în cap pe Don Corleone, pe prietenul lui de o viaţă, pe camaradul lui de zăbrele, pe Mitică de la LFP.

Ultima parte…

balamucUn birou mic şi cochet. Fereastra, la fel de mică, trona undeva sus, ca un ochişor magic spre o lume îndepărtată. O crenguţă obraznică tot bătea strident în micul ochişor, iar frunzele se amuzau jucăuşe trimiţând umbre în birou. Zăbrele, multe, şi orizontale, şi verticale, formau o tablă de şah peste ochişorul magic. Cât de atentă este viaţa cu micile detalii? A fost un mare împătimit al şahului, un adevărat maestru, şi uite că viaţa i-a proiectat o tablă de şah pe geam. E adevărat că uneori când avea mai multe variante de mutare, prefera să dea cu zarul, şi să acţioneze aşa cum norocul lui proverbial îl sfătuia. Pe unul din ochiuleţele zăbrelite, un cuc se jeluia. Era ceva “minune” în jalea lui, sau poate “de la Craiova”, nu reuşea să decodifice foarte clar. Cucul îşi făcuse un obicei, în fiecare zi la ora şedinţei tehnice, acesta venea şi se aşeza pe acelaşi ochiuleţ mic, mic şi magic. Oare cum îl nimerea mereu pe acelaşi? Nici lui nu-i ieşea de fiecare dată 6-6! Azi cucul parcă e mai trist ca de obicei, jalea lui are ceva de “Mezel”. Uneori i se pare că acest cuc este de fapt o cucă, parcă ar fi Viţa lui dragă. Ce o mai face Viţa lui? Şi cine are grijă acum de ea? Tocmai acum când fusese de acord să îi plătească pensia alimentară!

Într-o zi, nu trecuse mult de atunci, cucul parcă i-a vorbit. De fapt, el e foarte convins că i-a vorbit. I-a spus că nu va trece mult şi el va deveni împărat, sau rege, pentru el totuna este. Da’ parcă sună mai bine rege. Regii ăştia parcă trăiesc mai mult, au foarte mulţi supuşi, şi bogăţii necuprinse. Toată viaţa lui a visat aşa ceva. La început s-a mulţumit să fie “ban”. Apoi banii au început să curgă, să facă mormane, acolo jos, la perete, la liniuţă. Şi gândul i-a zburat mai departe. A survolat casinouri şi în creier i s-a sădit de un palat. Ce-ar fi să fie rege? Adică, dacă ăla de la Sibiu poate să fie, el de ce nu ar putea fi! Şi cucul i-a adus liniştea în suflet. Tot ce i se întâmplă acum e mâna destinului său, cel măreţ. Va crea o dinastie, cu rădăcini la Ododel, o dinastie ce va domni o mie de ani. Şi primul pas a fost împlinit. A aflat cu stupoare că regele a murit. “Le roi est mort, vive le roi!”. A venit momentul prielnic. Totul a fost aranjat. Va începe mileniul lui. Se priveşte în perete. Printre inimi strivite, crucifixuri şi scrijelituri, se distinge foarte clar pe perete o umbră, o umbră regală, umbra lui Piţi. Pe cap îi străluceşte o coroană de celuloză. Cele două fleuroane, ce se întâlnesc în vârf, simbolizează calificările. Pe lângă acestea, mai sunt multe alte mici, nelegate, rămase în aer. Nici el nu mai ştie ce reprezintă, oricum nu contează. Un tuşit uşor, neprietenos, ce îi violează măreţia regească, îl scoate din transă şi îl face să întoarcă capul jignit. Uşa biroului era deschisă şi un individ rânjea către el. “Hai, Piţi! E ora de plimbare!”. Deşi jignit de dispreţul acestui individ, în sinea lui se bucura. Se va întâlni cu proprii supuşi. Trebuia să pregătească momentul încoronării. În plus, mai erau câţiva pe care nu reuşise să-i facă prozeliţi.

O curte interioară, măricică, “soldaţi” în alb, pregătiţi să intervină în orice moment. De Piţi se apropie linguşitor, cu capul plecat şi priviri hăituite, un individ cu buzele uscate, ce mestecă încontinuu aceeaşi expresie, “La Brutărie”. Pune un genunchi în pământ, şi buzele murmură în jos: “Stăpâne?”. Nu ştie cum a ajuns aşa, nu îşi aminteşte cum a ajuns aici. Era un om mare, ştie clar asta. Bine, şi acum i se spune Don Corleone, dar tot sluga lui Piţi este. Şi ăsta e rău de tot, e unealta diavo…. ptiu, ptiu, ptiu. Ce frică îi este! Şi totul i se trage de la acel costum de baie. Nu ştie ce l-a apucat, că el e om bătrân, vremea lui de crai a apus de mult. O fi fost vreo înscenare. Sau i-a luat Dumnezeu minţile. Mulţi l-au mai invidiat! “Don Corleone, vremea noastră se apropie. Strângeţi rândurile şi fiţi pregătiţi să acţionăm. În curând ne vom stabili curtea regească în castelul de la Arena”, spuse Piţi. “Stăpâne, primejdie mare! Vin turcii!”. “Cum vin turcii? Parcă le-am tras-o la Stambul, acolo pe malul Bosforului! Nu ne-am recuperat toate fecioarele ascunse prin Cornul de Aur?”, tună înfiorător Piţi. “Ba da, stăpâne. Dar acum vor revanşa, vor să se răzbune. Un spion mi-a spus că s-au cam plictisit de Europa şi de Mediterana, cică suntem prea slabi pentru ei. Acum s-a reîntors marele sultan Terim Cuceritorul, şi vrea să trimită o expediţie de cucerire peste Atlantic, până în Brazilia!”. “Niciodată!!! murmură viitorul Piţi I, cel ce va fi cunoscut în istorie ca Piţi cel Norocos”.

Niciodată! Niciodată, urla ecoul din ce în ce mai tare. O furtună de ecouri speriate alerga dintr-o parte în alta a curţii, măturând totul în cale. Frunţile supuşilor greblau curtea căscând şanţuri adânci, şanţuri în care se tot scurgeau soldăţeii cei albi. Furtuna pleca şi venea, adunând toată floarea balonului rotund, toată floarea federistă, toată spuma lfp-istă, ajf-işti, feminişti, solişti. Toţi erau aduşi să se închine noului rege. Mai avea un singur hop, să-l pună pe fugă pe Terim, cu tot cu ienicerii şi spahii lui. Şi umbra lui creştea ameţitor proiectându-se peste tot. Umbra lui. Umbra lui Piţi la Bălăceanca.

 

Sfârşit… sau nu, cine ştie?… dacă Piţi cel Norocos cucereşte Copacabana!!!

 

(orice asemănare cu personaje reale e pur întâmplătoare)

Sursa Foto

 

Articole asemănătoare:


5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote
 
6 Comments

Posted in Pamflet

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Centurion

    10/09/2013 at 17:14

    Ah, dar până la cucerirea tărâmului de peste Ocean, pe lângă armia Cuceritorului Terim, va mai avea nevoie de încă o victorie. Grea misiune pentru un rege tocmai înscăunat… Dar şi dacă Norocosul rege cucereşte Copacabana va deveni desigur un imperator… da’ cine ştie poate că visând la costumul de baie al Viţei, este deja 😉

    Să nu uit, din descrierea ta, tare frumos mai trebuie să fie “castelul”, mai ales umbrele zăbrelelor care desenează tabla de şah pe care (sau în care) evident, rege e rege, inconjurat de pioni şi alte piese ceva mai nobile.

     
    • Adrian

      10/09/2013 at 17:51

      Ca posesor al nurilor Viţei cea Onduloasă, Piţi al nostru este deja un Cuceritor! Îl aşteaptă bătălii grele, şi costumul de baie al Viţei l-a pierdut. Sper să ne ducă peste ocean!!!

       
  2. maya

    10/09/2013 at 17:50

    La cat de frumos ai scris, povestea ta trebuia sa aiba doua personaje romantice, asa venite din alte secole , din vremi cu mai multa sensibilitate si umanitate.Nu merita cei doi sa fie inconjurati de atatea imagini frumoase.Pentru ei, si pentru varul Sandel, si alti veri, decorul ar fi un maidan din Ferentari, pe care sa joace puradeii o minge de carpa, ai mari, cu ”răge” cu tot , sa joace la perete sau alba-neagra, Vicile sa danseze din buric pe muzica lui Vijelie minune, din cand in cand sa se incinga si cate-o mardeala pentru principiul incalcat de ..cine fura mai mult.Ai fi castigat Herderul cu usurinta.Deocamdata ai toata admiratia mea.Astept povestea romantica.

     
    • Adrian

      10/09/2013 at 18:09

      Chiar dacă acest decor nu este aşa de sumbru, sunt totuşi la Bălăceanca! 🙂
      Între Piţi cel Norocos şi Viţa cea Onduloasă există totuşi un soi de romantism, fiecare duce cât romantism poate! 🙂
      Mulţumesc, Maria!

       
      • maya

        10/09/2013 at 20:52

        La varsta lui Piti cred ca deja se numeste un soi de reumatism …fizic si mental.Insa nu trebuie sa radem, ala fizic sigur se ia.Stiu o poveste frumoasa cu spitalul de nebuni.Ti-o spun alta data.

         
        • Adrian

          10/09/2013 at 23:24

          DEMISIA! DEMISIA! DEMISIA!

           
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: